Știri
Sfinții PETRU ȘI PAVEL: Legende și superstiții legate de Sânpetrul de Vară
29 iunie, data la care se sărbătoreşte an de an în calendarul creştin ortodox ziua Sfinţilor Petru şi Pavel sau Sânpetru de Vară, consemnează în calendarul popular agricol românesc începerea celei de-a două părţi a anului
Vezi pe radiounirea.ro ce legende și superstiții sunt legate de Sânpetrul de Vară şi mai ales ce trebuie să facă astăzi pistruiații.
Sfântul Petru guvernează peste ploaie şi căldură. Se spune că el are puterea de a arunca grindina peste pământ, pe care o mărunțește întâi, ca să nu distrugă recoltele. Bătrânii spuneau că tunetele sunt semnul că Sfântul a pus grindina la fier, iar când acesta pocnește din bici sar scântei care pe pământ se transformă în licurici ce-i călăuzesc pe oamenii rătăciți în păduri. Legenda a apărut datorită faptului că licuricii apar în această perioadă.
Conform calendarului popular românesc, cucul şi privighetoarea nu mai cântă, începând cu 29 iunie. Se spune, din vechime, că această pasăre a fost năşită de Sfântul Petru, însă nu şi-a respectat Tatăl dumnezeiesc, aşa că, într-o bună zi, i-a furat acestuia caii. De câte ori zărește licuricii, trimişii pe pământ ai naşului său, cucul de ascunde.
Pentru a nu li se înmulţi petele de pe faţă, oamenii pistruiați se spală cu apă pe faţă în această zi, încă de când cântă cocoșii.
Se spune că astăzi nu se bat merele, ca nu cumva Dumnezeu să dea peste ogoare cu piatra la fel de mare ca şi aceste fructe. Este păcat, de fapt, să mănânci mere înainte de ziua Sfântului Petru. Astăzi, de Moșii de Sf. Petru, merele se dau însă de pomană, împreună cu alte fructe de sezon și cu obiecte de îmbrăcăminte.
sursa: telegrama.ro
Știri
Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura
Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge
Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.
Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.
Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.
Știri
Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar
Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba
Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.
Știri
Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii
Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare
-
Știriacum 3 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 5 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului