Sfinții Apostoli Petru și Pavel, sarbatoriții zilei de 29 iunie. Obiceiuri și tradiții

Adăugat la Știri

 Pe 29 iunie Biserica îi sărbătorește pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. În jurul acestei sărbători se păstrează o mulțime de obiceiuri și tradiții.

 Ziua în care se sărbătoresc Sfinții Apostoli Petru și Pavel marchează miezul verii agrare şi perioada secerişului. Cei doi apostoli sunt sărbătoriţi împreuna pentru că au murit în aceeași zi, în anul 67, în timpul prigoanei creştine declanşată de împăratul roman Nero.

Pentru că Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost în temniță deoarece l-au mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, ei au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România. Ei sunt ocrotitori ai celor lipsiți de libertate și din cauza faptului că cei ajunși în penitenciare sunt persoane care au greșit față de Dumnezeu, precum au greșit și ei: Petru S-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creștini.

Conform Sinaxarului, moaștele celor doi apostoli au fost puse împreună. Conform cercetărilor recente, Petru a fost răstignit în anul 64, iar Pavel a fost decapitat în anul 67. Petru și Pavel sunt, de asemenea, autori a unor epistole incluse de către Biserică în textele canonice ale Noului Testament (Pavel -14; Petru – 2).

Aceștia sunt considerați ca fiind printre cei mai importanți oameni care au luat parte la Biserica lui Hristos.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Obiceiuri și tradiții în această zi. Cucul şi privighetorile nu mai cântă.

Tot acum, Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.
Pentru sporul casei şi pentru sănătate, se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.
Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc .
Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase.

Se spune despre Sfinţii Petru si Pavel că stau în Lună, unul în dreapta și unul în stânga acesteia. Petru este cel care ţine cheile de la porţile Raiului, el fiind considerat mâna dreaptă a lui Dumnezeu.

Sursa: antena3.ro

Emilia Hîrceagă

redactor știri Radio Unirea FM
e-mail: redactie@radiounirea.ro

Comentarii