Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat joi, 23 iunie, în Jidvei, Căpâlna de Jos şi Sânmiclăuş

Adăugat la Știri

gazPentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de transport al gazelor naturale de către compania Transgaz, E.ON Distribuţie România este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, joi 23 iunie a.c., începând cu ora 7.00, în localităţile Jidvei, Căpâlna de Jos şi Sânmiclăuş din judeţul Alba.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 21.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie la unul dintre numerele de telefon:

 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii