Rămâi conectat

Știri

Serile Skepsis, în 19 și 21 noiembrie, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia

Publicat

în

În fiecare an, în luna noiembrie, albaiulienii sunt invitaţi să participe la Serile Skepsis – un eveniment anual prin care trupa de teatru Skepsis își provoacă spectatorii cu două spectacole diferite ca gen și abordare, într-un contrast menit să sublinieze diversitatea teatrului ca artă.

La fel ca în fiecare an, evenimentul este găzduit și de această dată de Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia.

Marți, 19.11.2019, ora 19.30, prima seară propune spectacolul „Întâlnire prin Corespondenţă” – un spectacol realizat după ”Variaţiuni Enigmatice”, una dintre cele mai cunoscute piese ale lui Eric-Emmamuel Schmitt, autor contemporan, dramaturg, nuvelist şi scriitor de ficţiune, a cărui opere sunt sunt prezentate în toată lumea bucurându-se de o largă popularitate. Spectacolele inspirate de scrierile sale provoacă spectatorul spre introspecţie şi spre a căuta răspunsuri la întrebări esenţiale.

Spectacolul „Întâlnire prin Corespondenţă” provoacă publicul la a asista pas cu pas la evoluţia unei situaţii neobişnuite, cu momente de tensiune dar şi de destindere menite să facă să vibrăm pe muzica unor acorduri enigmatice. Un scriitor celebru primeşte vizita unui reporter anonim. Ironiile fine, tensiunea, conflictul, raporturile care se construiesc treptat între personaje transformă întâlnirea aparent obișnuită în ceva mult mai profound, într-o intersectare a unor destine diferite. Albaiulienii sunt așteptați aşadar la un spectacol din care nu lipsesc întorsăturile de situaţie, umorul fin, dar nici momentele încărcate de suspans.

 Joi, 21.11.2019, ora 19.30, spectatorii sunt invitați să asiste la spectacolul ”Căsătorie cu de-a sila” după Moliere. Va fi așadar o seară dedicată teatrullui clasic și farsei. Prezentată pentru prima oară în faţa Regelui Ludovic al XIV – lea în anul 1664, această „comedie-mascaradă”, aşa cum o numea chiar autorul, prezintă publicului aventura prin care trece Sganarelle, nobil bătrân şi bogat, care doreşte să se însoare cu Dorimena, o fată mult mai tânără ca el. Sganarelle face mari eforturipentru a reuși, fiind decis să obţină ceea ce doreşte. Dincolo de ridicolul situaţiei, des întâlnite şi în zilele noastre de altfel de fiecare dată când oamenii avuți sau cu funcții înalte își iau neveste care le pot fi foarte bine fiice, satira lui Moliere „arde” falsa intelectualitate şi atinge problema mereu actuală a modului în care oamenii superficializează respectul, încrederea şi înţelegerea relaţiilor de dragoste și prietenie.

Serile Skepsis sunt este prezentate în cadrul proiectului “Stagiunea cu Skepsis 2019” –un proiect care urmăreşte implicarea tineretului în diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului şi participarea civică la viaţa socioculturală. Prin acest proiect Grupul Skepsis pregăteşte şi oferă în mod riguros şi sistematic publicului albaiulian spectacole de teatru şi divertisment pe întreg parcursul anului.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

”Conferințele de la Sebeș”, eveniment cultural găzduit în Aula Primăriei, în 3 aprilie

Publicat

în

„Conferințele de la  Sebeș”, un nou eveniment cultural de înaltă ținută, găzduit în Aula Primăriei

Primăria şi Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş vă invită miercuri, 3 aprilie 2024, cu începere de la ora 17.00, în „Aula” primăriei municipiului Sebeş, la conferinţa „Nivele tipologice și axiologice ale discursului intelectual. Despre lectura sau hermeneutica existențială”, susţinută de dr. Virgil Podoabă, profesor universitar la Catedra de Literatură comparată a Facultăţii de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov.

Prof. univ. dr. Virgil Podoabă este scriitor, traducător și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România. După studii primare în satul natal şi liceale la Cluj, urmează cursuri universitare între 1972 şi 1976 la Facultatea de Filologie din acelaşi oraş. Teza de doctorat cu titlul „Experiența revelatoare și tematizarea ei în literatura română contemporană” o susţine la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj în anul 2003, lucrare distinsă cu calificativul „Summa cum Laude”. Din aprilie 1990 este redactor la revista „Vatra” din Tîrgu Mureș, iar din anul 1992 ocupă postul de lector la Catedra de Literatură comparată, a Facultăţii de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov, urmând cursus honorum până la titlul ştiinţific de profesor universitar. Activitatea sa a fost intensă încă din perioada studenţiei când, a fost președinte al Cercului de istoria literaturii române și redactor al revistei „Echinox” (1974-1976), în care de altfel a şi debutat cu o recenzie în anul 1973 și în paginile căreia, a susținut cu cronici literare și eseuri, rubricile „Proză” și „Cronica literară”.

A făcut parte din echipa de coordonare a cenaclului „Echinox” între anii 1974-1976, a cenaclului „Silvania” din Zalău între 1976 şi 1980, şi a cenaclului „Iosif Vulcan” din Oradea între 1980 şi 1991, iar din anul 1990 şi până în prezent este redactor la revista „Vatra” din Tîrgu-Mureș. De-a lungul timpului a susţinut cu cronici literare, eseuri şi studii critice, prestigioase reviste de profil: „Familia” (1980-1990), „Vatra” (din 1990 încoace), şi a colaborat la revistele „Steaua”, „Caiete critice”, „Arca”, „Tribuna”, „Viața Românească”, „Limes”, „Calende”, „Discobolul”, „Paralela 45” etc. A înființat și a fost redactor-șef între 1991 şi 1992 al ziarului „Gazeta de Vest” din Oradea, iar împreună cu un grup de studenți de la Facultatea de Litere din Brașov a pus bazele revistei studenţești „Erată”, pe care a şi condus-o în calitate de director între anii 1995 şi 1999.

Totodată, prof. univ. dr. Virgil Podoabă are un palmares impresionant de participări la colocvii, târguri de carte, simpozioane, lansări de carte și întâlniri cu cititorii şi a susţinut de-a lungul timpului numeroase conferințe pe teme literare și culturale, cum este cea de la Sebeş.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Daia Română, prima comună din Alba cu rețea de gaz finanțată prin Programul „Anghel Saligny”

Publicat

în

Prima comună din Alba cu rețea de gaz finanțată prin Programul „Anghel Saligny”, Daia Română

Daia Română este prima comună din județul Alba care va avea rețea de gaz finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Contractul de finanțare, în valoare de peste 36,7 milioane de lei, a fost semnat miercuri 27 martie.

Contractul de finanțare este în valoare de 36m7 milioane de lei. Toate locuințele, agenții economici și instituțiile publice din comuna Daia Română vor fi racordate la rețeaua nou construită de gaze naturale. Alimentarea cu gaze naturale a comunei Daia Română se va realiza din stația de reglare – măsurare predare proiectată în zona satului Limba, din comuna Ciugud.

Pentru evitarea spargerii carosabilului la executarea branșamentelor, în cazul străzilor modernizate, conductele se vor amplasa pe ambele părți ale străzilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

28 martie 1923, ziua în care a fost promulgată Constituția României adoptată după Marea Unire

Publicat

în

La 28 martie 1923 era promulgata prin decret regal Constitutia Romaniei Mari, votata de Parlamentul Romaniei

Constituțiunea României din 28 martie 1923 (cunoscută și sub numele, incomplet și incorect, de „Constituția din 1923” – deoarece, constituțiilor li se precizează întotdeauna ziua, luna și anul intrării în vigoare) este Constituția României adoptată după Marea Unire.

A fost în vigoare până la adoptarea Constituției din 1938 și apoi (cu restricții) în perioada 1944-1947.

Elaborat în 1923, proiectul Constituției a fost supus dezbaterii parlamentare. După ce a fost adoptată de Parlament, a fost sancționată și promulgată de Regele Ferdinand I la data de 28 martie 1923 și publicată în Monitorul Oficial No. 282 din 29 martie 1923, dată la care a intrat în vigoare.

Potrivit Constituției din 1923, România era o monarhie constituțională, stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituția unificării, cum mai e numită, consfințește realizarea României Mari și are la bază constituția din 1866, dovadă fiind faptul că din cele 138 de articole, 78 s-au păstrat din cea de la 1866. Regele Ferdinand I (1914-1927) reprezinta elementul cheie al vieții politice. El exercita puterea executivă, numea și revoca miniștrii, sancționa și promulga legile, era șeful Armatei, avea drept de veto, putea bate monedă, conferea decorații, avea drept de amnistie și grațiere, convoca și dizolva Parlamentul, încheia tratate (acestea devenind valabile după ce erau aprobate de Parlament). Parlamentul constituia puterea legislativă în cadrul regimului democratic. El era bicameral (Senatul și Adunarea deputaților) și avea rolul de a vota legile, de a le abroga și avea drept de control asupra activității guvernului.

Această constituție legifera principiul separării puterilor statului:

puterea legislativă – exercitată colectiv de Adunările legislative (Senat și Adunarea Deputaților) și Rege;
puterea executivă – încredințată Regelui, care o exercita „în modul regulat prin Constituțiune” (prin intermediul Guvernului format de partidul sau alianța care câștigă alegerile parlamentare). Formula sintetică care exprima acest principiu, larg cunoscut de public, era Regele domnește, nu guvernează.
puterea judecătorească – atribuită Înaltei Curți de Casație și Justiție și instanțelor de judecată.

Această constituție a contribuit la consolidarea Marii Uniri și a creat cadrul democratic al vieții politice din România până în anul 1938, când s-a adoptat prin plebiscit Constituția României din 1938.

Întrucât Constituția din 1938 era un document mai puțin democratic decât cea din 1923 (fiind elaborată sub presiunea politică a creșterii totalitarismului nazist și sovietic în întreaga Europă), după evenimentele de la 23 August 1944, Regele Mihai a repus în vigoare Constituția din 1923. Dpdv juridic, ea a fost în vigoare (cu multe restricții și încălcări de facto, generate de ocupația militară sovietică și de creșterea continuă a influenței politice a comuniștilor) până la lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, când Partidul Comunist Român, ajutat de ocupanți, a obținut, prin șantaj și amenințare cu forța, semnătura Regelui pe un act nelegal de abdicare. În aceeași seară, printr-o ședință măsluită a Adunării Deputaților (care se afla în vacanță parlamentară, aleșii nefiind nici măcar prezenți, ci plecați în circumscripțiile teritoriale!), comuniștii au dat o aparență de legalitate loviturii de stat, „desființând” (sic!) nu doar instituția Monarhiei, ci și Constituția în vigoare. A urmat o perioadă de vid constituțional, până la adoptarea Constituției totalitare a Republicii Populare Române, survenită la 13 aprilie 1948.

Constituţia stipula de la început că Romaâia este stat naţional unitar şi indivizibil, al cărei teritoriu este inalienabil. Cu privire la drepturile cetăţenilor, se făcea referire la condiţiile specifice democraţiei: garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, fără deosebire etnică, de limbă sau religie, egalitatea cetăţenilor în societate şi înaintea legilor, libertatea conştiinţei şi întrunirilor, dreptul de asociere, secretul corespondenţei, inviolabilitatea domiciliului. Se instituia votul universal, egal, direct obligatoriu şi secret. Militarii şi femeile, ca în toate ţările europene din acea vreme, nu puteau să-şi exprime o opţiune politică în faţa urnelor. Ascendenţa regelui faţă de Parlament consta în faptul că legile nu puteau intra în vigoare decât sancţionate (astăzi spunem promulgate), iar regele putea refuza sancţionarea unei legi. Ascendenţa faţă de Guvern consta în faptul că „Guvernul exercită puterea executivă în numele regelui”. Regele nu avea ascendenţă asupra puterii judecătoreşti, care „se exercită de către organele ei”. Numai hotărârile, care se pronunţau „în virtutea legii”, se executau „în numele regelui”. Nu exista o Curte Constituţională ca astăzi, sarcinile revenind Curţii de Casaţie, care era constituită din jurişti de profesie, integri şi neafiliaţi niciodată vreunei grupări politice. Constituţia prevedea un parlament bicameral, din care Camera Deputaţilor se alegea prin vot universal, iar Senatul era compus din membri aleşi din diferite grupări (Camera de Comerţ, cadrele didactice etc.) şi din senatori de drept: reprezentanţi ai cultelor, preşedintele Academiei Române, foşti preşedinţi ai fiecărei camere legislative, foşti senatori şi deputaţi care fuseseră aleşi cel puţin în zece sesiuni, foşti miniştri care au deţinut cel putin şase ani fotoliul ministerial, foşti preşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi alţi demnitari. Legea fundamentală exprima foarte precis prerogativele suveranului şi condiţiile succesiunii la tron. Constituţia din 1923 a funcţionat în perfectă ordine până în februarie 1938, când regele Carol al II-lea a iniţiat o Constituţie nouă, care întărea puterea regală şi limita libertăţile democratice. În principiu aceasta a fost valabilă până în 1947, deşi după abdicarea regelui s-au aplicat cutume în afara legii fundamentale, iar după 23 august 1944 a fost parţial amendată şi revizuită.

Sursa: wikipedia și ziare.com


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba