,,Seratele bibliotecii”, în 20 septembrie, la sala de lectură a Bibliotecii Județeane ,,Lucian Blaga” Alba

Adăugat la Știri

Consiliul Județean Alba prin Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba și în parteneriat cu Asociația ,,Sfânta Maria Magdalena” din Oarța de Sus, județul Maramureș organizează o nouă întâlnire cu părintele Pimen, în cadrul proiectului ,,Seratele bibliotecii”.

Întâlnirea va avea loc joi 20 septembrie 2018, începând cu orele 18:00, la sala de lectură a bibliotecii județene iar tema întâlnirii de va fi ,,Despre credință”, o temă extrem de generoasă ce va stârni discuții și dezbateri de larg interes, ea putând fi abordată din diverse perspective. Ca de fiecare dată, dialogul pe o temă propusă chiar de cei prezenți, se va împleti în mod fericit cu muzica, fiecare participant putând să își aducă aportul propriu la derularea întregii manifestări culturale.

Proiectul ,,Seratele bibliotecii” este un parteneriat dintre o instituție publică de cultură, Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba și o organizație neguvernamentală, Asociația ,,Sfânta Maria Magdalena” ambele având un scop comun, acela de a crea o oportunitate membrilor comunității județului Alba de a-și susține ideile și opiniile într-un cadru adecvat unui dialog benefic și plin de învățăminte. De-a lungul timpului seratele bibliotecii au devenit întâlniri culturale periodice și au strâns la un loc persoane dornice să comunice și să-și îmbogățească cultura generală.

Proiectul face parte din Programul – 7ADMINISTRAȚIA FUNCȚIONALĂ/7.5 Parteneriate/ Proiect de management 2017-2020. Acesta are ca scop încheierea unor colaborări cu entități culturale pentru dezvoltarea și diversificarea vieți culturale din județul Alba.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii