Rămâi conectat

Știri

„Şefimea” din Educaţie, aidoma elevilor: peste jumătate din candidaţi la posturi în Inspectoratele şcolare au picat la examen

Publicat

în

Află de pe radiounirea.ro despre concursul pentru inspectori şcolari, câţi au promovat şi dacă sau când mai sunt şanse ca echipele manageriale ale inspectoratelor şcolare să fie complete.

În total, 80 din cei 207 candidaţi au câştigat concursurile pentru ocuparea posturilor de inspectori şcolari generali, inspectori şcolari generali adjuncţi şi directori ai caselor corpului didactic, care s-au desfăşurat în perioada 11 martie – 19 mai 2015, de către Ministerului Educaţiei. În cinci judeţe nici măcar un post de conducere nu a fost ocupat prin concursurile organizate în această primăvară. Ştiri pe aceeaşi temă Ministerul Educaţiei, boicotat din interior de inspectori La primele concursuri de ocupare a funcţiilor din inspectoratele şcolare organizate după anul 2008, au participat un număr de 207 candidaţi, 80 fiind declaraţi admişi, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei. Astfel, în 21 de judeţe există inspectori şcolari generali cu contract de management, în 20 de judeţe au fost declaraţi admişi 28 de candidaţi pentru posturile de inspectori generali adjuncţi, iar pentru posturile de directori ai caselor corpului didactic au fost declaraţi admişi 31 de candidaţi. În judeţele Călăraşi, Cluj, Dâmboviţa, Tulcea şi Sălaj echipele manageriale sunt complete. La polul opus se situează judeţele Arad, Bacău, Harghita, Olt şi Vaslui, unde niciun candidat nu a reuşit să promoveze concursul.

Următorul concurs este cel pentru ocuparea funcţiilor de inspectori şcolari, ce se vor desfăşura în perioada 20 mai – 7 iunie. Şalaru, Secretar de stat: „Lumea se obişnuise fără concurs” Contactat de „Adevărul”, secretarul de stat din preuniversitar, Vasile Şalaru, a explicat că în aceste condiţii, la sfârşitul lunii iulie se vor organiza noi concursuri pentru funcţiile de inspectori şcolari generali, în judeţele unde nu s-au ocupat aceste posturi. „Până atunci, rămân în funcţie cei care sunt pe posturi momentan, pentru că nu-i putem schimba în perioada evaluărilor şi examenelor naţionale”, a spus Şalaru. El a adăugat că dacă nici la a doua încercare nu se ocupă funcţiile, anul acesta cel mai probabil nu vor mai apuca să organizeze concursurile şi a treia oară, iar ministrul Educaţiei va fi nevoit să numească inspectorii prin delegaţie. Şalaru apreciază că rezultatul concursurilor arată că lumea se obişnuise ca acestea să nu se mai organizeze. „Noi dorim depolitizarea sistemul şi singurul criteriu de care am ţinut cont a fost competenţa candidaţilor”, a dat asigurări secretarul de stat din Ministerul Educaţiei.

În ceea ce priveşte concursurile pentru ocuarea funcţiilor de directori de şcoli, Şalaru spune că va înainta ministrului Educaţiei Sorin Cămpeanu, propunerea ca acestea să fie organizate pe 10 octombrie. Ministerul Educaţiei, boicotat din interior de inspectori Aproximativ 50% din candidaţii la concursurile pentru ocuparea posturilor de inspectori generali adjuncţi şi şefi ai caselor corpului didactic s-au retras din cursă, boicotând astfel concursul chiar în ziua examenului. Este a doua oară când se întâmplă asta în ultimele luni. Cei care au decis iniţial să pună beţe în roate sistemului au fost candidaţii la posturile de inspectori generali. Cu toţii atrag astfel atenţia că sunt nemulţumiţi de faptul că noua conducere a Ministerului Educaţiei a decis să ocupe posturile importante din Inspectoratele Şcolare prin concurs, după ce timp de 7 ani şefii inspectoratelor au fost numiţi prin delegaţie, fără a susţine concurs. „Cred că orice comentariu este de prisos. Eu am avut intenţii bune, să asigur stabilitate sistemului, pentru implementarea planurilor manageriale de dezvoltare a şcolilor. Am vrut să fie o selecţie pe bază de competenţe. Este un semnal prost care se transmite, pentru că după această perioadă vor urma concursuri şi pentru inspectorii adjuncţi, directori ai caselor corpului didactic, inspectori, dar şi concursuri pentru 7000 de directori de şcoli”, spunea ministrul Cîmpeanu după boicotul din martie. Drept urmare, două săptămâni mai târziu, Câmpeanu a semnat un ordin de ministru prin care a decis că „posturile neocupate sau eliberate între perioadele de concurs se ocupă prin detaşare în interesul învăţământului, până la organizarea unui nou concurs, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar respectiv”. Mai mult, ministrul a introdus şi o evaluare anuală a activităţii manageriale desfăşurate de inspectorii generali şcolari şi de inspectorii şcolari adjuncţi, care va fi realizată de Ministerul Educaţiei. „Probabil că se va renunţa la concursuri” „Vor să pună ministerul în imposibilitatea de a aplica metodologia. Probabil că ministerul nu va avea de ales şi va renunţa la concursuri, în condiţiile acestea”, este de părere Tincuţa Apăteanu. În schimb, Marian Staş crede că este o problemă şi cu modul în care este organizat concursul şi atrage atenţia că neocuparea posturilor din inspectorate va crea probleme la concursurile pentru directorii de şcoli, în comisiile cărora trebuie să fie inspectori şcolari generali şi adjuncţi. „Practic, în comisiile de evaluare vei avea persoane respinse la concursurile de inspectori”, a explicat Staş. Însă, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, spune că va continua demersurile pentru ocuparea prin concurs a acestor funcţii şi că se vor organiza din nou concursuri.
Sursa:adevarul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Publicitate

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Alba Iulia, pregătită de Paștele ortodox și greco-catolic

Publicat

în

Pregătiri pentru Paștele ortodox și greco-catolic la Alba Iulia

Alba Iulia s-a pregătit de sărbătoarea Paștelui ortodox și greco-catolic, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, autoritățile au dorit ca zonele principale din Alba Iulia să fie decorate, așa cum se cuvine, cu ocazia sărbătorilor de Paște. Ansamblurile decorative și figurinele sunt amplasate în Cetate în zona Celor Trei Fortificații și pe Bulevardul Transilvaniei, iar în Centru sunt amplasate în zona centrului comercial Mercur și în proximitatea Casei de Cultură a Studenților.

„Am pregătit această surpriză de sărbătoare pentru cei mici dar și pentru cei mari, care nu au uitat să mai fie, uneori, copii. Vă invit, așadar, dragi albaiulieni și turiști să vă bucurați de sărbători într-o atmosferă festivă, alături de cei dragi, și înconjurați de frumos, în Alba Iulia”, a precizat primarul Gabriel Pleșa.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba