Scutul Pădurii: Transport ilegal de material lemnos, oprit de poliţiştii din Apuseni

Adăugat la Știri

furt lemneUn transport ilegal de material lemnos a fost oprit de poliţiştii din Apuseni, în urma unui control în trafic. Au fost confiscaţi 18 metri cubi de lemn de esenţă răşinoasă.

La data de 23.08.2016, în jurul orelor 23.30, poliţiştii Postului de Poliţie Bistra, în timp ce acţionau pentru combaterea delictelor silvice, sprijiniţi de poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Câmpeni, au oprit pentru control, un camion încărcat cu 18 metri cubi de material lemnos, de esenţă răşinoasă, ce era condus pe raza comunei Bistra de un bărbat de 42 de ani, din comună.

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că şoferul camionului nu a putut prezenta documente legale de proveniență şi transport pentru cei 18 metri cubi de material lemnos transportaţi, motiv pentru care s-a luat măsura sancţionării contravenţionale conform art. 19 alin. 1 lit. b din Legea 171/2010, iar complementar sancţiunii, lemnul a fost confiscat.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii