Rămâi conectat

Știri

Schimbări la admiterea în universități : Proiectul, în dezbatere publică până în 4 decembrie

Publicat

în

Ministerul Educaţiei a pus în dezbatere publică proiectul privind metodologia-cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licență, de master și de doctorat.

Concursul pentru admiterea la toate ciclurile de studii universitare și toate formele de învăţământ se poate organiza în două sesiuni, în condiţii identice, înainte de începerea anului universitar, dar nu mai târziu de 30 septembrie.

Un candidat poate fi admis şi înmatriculat ca student la cel mult două programe de studii concomitent, indiferent de ciclul de studii şi de instituţiile de învăţământ care le oferă. Un candidat declarat admis poate beneficia de finanţare de la bugetul de stat pentru un singur program de licenţă, pentru un singur program de master şi pentru un singur program de doctorat, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Candidatul declarat admis la mai multe programe de studii universitare optează pentru programul de studii care va fi finanţat de la bugetul de stat, prin depunerea diplomei/atestatului/adeverinţei de bacalaureat sau a diplomei/atestatului/adeverinţei ciclului de studii universitare anterior absolvit, după caz, în original, la facultatea pe care doreşte să o urmeze, respectând termenul de depunere stabilit de aceasta din urmă. Costurile aferente depăşirii duratei învăţământului gratuit, prevăzute de lege, se suportă de către studenţi.

Candidaţii la studiile universitare de licenţă care au obţinut, în perioada studiilor liceale, distincţii (premiile I, II, III, menţiune) la olimpiadele şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susţinerea concursului de admitere, pe locuri finanţate de la buget. Instituţiile de învăţământ superior pot acorda, în afara cifrei de şcolarizare finanțate de la buget, cel puţin un loc fără taxă de școlarizare absolvenţilor cu diplomă de bacalaureat proveniţi din centrele de plasament, în condiţiile stabilite de senatul universitar.

Citește și Modificări în activitatea PFA : Studenţii care vor să înfiinţeze o afacere, scutiţi de la plata taxelor pentru operaţiunile de înregistrare şi autorizare a unui PFA

Media generală minimă de admitere pentru studii universitare de licenţă nu poate fi mai mică de 5,00 (cinci) sau decât un număr minim de puncte echivalent. Clasificarea candidaţilor se face în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute la examenul de admitere şi în limita locurilor aprobate pentru fiecare program de studii. Media generală de admitere se calculează ca medie aritmetică sau medie ponderată a notelor obţinute la probele concursului de admitere. Media se calculează cu două zecimale fără rotunjire. La calculul mediei generale de admitere la studii universitare de licenţă pot fi luate în considerare notele de la probele de bacalaureat și media de la bacalaureat conform metodologiei proprii.

Sursa:romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Alba Iulia, pregătită de Paștele ortodox și greco-catolic

Publicat

în

Pregătiri pentru Paștele ortodox și greco-catolic la Alba Iulia

Alba Iulia s-a pregătit de sărbătoarea Paștelui ortodox și greco-catolic, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, autoritățile au dorit ca zonele principale din Alba Iulia să fie decorate, așa cum se cuvine, cu ocazia sărbătorilor de Paște. Ansamblurile decorative și figurinele sunt amplasate în Cetate în zona Celor Trei Fortificații și pe Bulevardul Transilvaniei, iar în Centru sunt amplasate în zona centrului comercial Mercur și în proximitatea Casei de Cultură a Studenților.

„Am pregătit această surpriză de sărbătoare pentru cei mici dar și pentru cei mari, care nu au uitat să mai fie, uneori, copii. Vă invit, așadar, dragi albaiulieni și turiști să vă bucurați de sărbători într-o atmosferă festivă, alături de cei dragi, și înconjurați de frumos, în Alba Iulia”, a precizat primarul Gabriel Pleșa.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba