Rămâi conectat

Știri

Sâmbătă, temperaturi de până la 22 de grade: De duminică, revin ploile şi frigul

Publicat

în

Vremea va continua să se încălzească, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 grade in vestul Transilvaniei și 18 grade in sudul Banatului. Cerul va fi variabil, dar se va înnora treptat în vestul, nord-vestul și nordul teritoriului unde local va ploua. Şi în Bucureşti valorile termice se vor apropia de cele caracteristice acestei perioade, temperatura maximă ajungând la 15…16 grade.

Joi, vremea va continua să se încălzească ușor, astfel încât valorile termice se vor apropia de cele caracteristice acestei perioade în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 grade in vestul Transilvaniei și 18 grade in sudul Banatului, iar cele minime, în general, între -1 și 8 grade. Cerul va fi variabil, dar se va înnora treptat în vestul, nord-vestul și nordul teritoriului unde, mai ales din a doua parte a zilei și noaptea, local va ploua. Pe crestele montane vor mai fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte și în Câmpia de Vest. Dimineața și noaptea, în zonele joase în special din sud și est, va fi ceață.

Vineri, încălzirea vremii va continua în majoritatea regiunilor, astfel incat va fi mai cald decât în mod normal pentru această perioadă. Temperaturile maxime se vor situa între 9 grade in nordul litoralului și 20 de grade in Banat si in sudul Munteniei, iar cele minime, în general, între 0 și 11 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări și temporar ploi, ziua pe arii restrânse în nord și centru, iar seara și noaptea, local, mai ales în vestul și nord-vestul teritoriului. Pe crestele cele mai înalte vor mai fi precipitații sub formă de lapoviță și trecător ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, iar în partea a doua a intervalului și în Câmpia de Vest. La începutul și sfârșitul intervalului, mai ales în sud și est, va fi ceață.

Citește și Semnificația codurilor de culori pentru orice atenționare meteo : Diferenţa dintre roşu, portocaliu şi galben

Sambata, vremea va fi caldă în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi, mai ales în partea a doua a intervalului, pe arii extinse în jumătatea vestică a teritoriului și local în rest. Pe crestele montane înalte mai pot fi precipitații sub formă de lapoviță și trecător ninsoare. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 12 grade pe și 22 de grade, iar cele minime între 5 și 13 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, iar temporar și în regiunile vestice, nord-vestice și în extremitatea de sud-est. La începutul și sfârșitul intervalului, mai ales în sud și est, pe arii restrânse va fi ceață.

Duminica, vremea se va răci în majoritatea zonelor țării, astfel încât valorile termice vor redeveni apropiate de cele normale pentru începutul lunii aprilie. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 8 și 18 grade, iar cele minime între 0 și 7 grade, ușor mai mici în depresiuni. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și va ploua în jumătatea de nord-est și local în restul teritoriului. Ploile vor avea și caracter de aversă și trecător se vor semnala descărcări electrice. Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, cu viteze mai mari în sud, sud-est și pe crestele montane.

Luni, vremea va continua să se răcească în prima zi, apoi valorile termice vor marca o creștere ușoară. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată la începutul intervalului, în special în regiunile nordice și centrale.

Sursa:romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba