Rămâi conectat

Sport

Roxana Panța, sportivă legitimată la CS Unirea Alba Iulia, vicecampioană națională la semimaraton

Publicat

în

Roxana Panța, sportivă legitimată la Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia, s-a clasat pe locul doi la Campionatul Național de Semimaraton, categoria Junioare 1, desfășurat duminică la Craiova, după ce a terminat cursa de 21 de kilometri și 97,5 metri într-o oră, 32 de minute și 26 de secunde.

Astfel, Roxana Panța, sportivă antrenată de profesorul Gabriel Avram, care a obținut rezultate deosebite la competiții de marș, s-a impus și la un concurs important de alergare, devenind vicecampioană națională de junioare la semimaraton.

Campionatul Național de Semimaraton s-a desfășurat pe șosea, cu plecare din zona noului stadion din Craiova, iar toate cele trei categorii participante – juniori, tineret și seniori – au luat startul în același timp. Sportivele au avut de parcurs același traseu, însă distanțele au fost diferite, în funcție de categorie. O tură a avut peste șapte kilometri, iar la terminarea ei sportivii reveneau pe același traseu.

Roxana Panța (19 ani), care a obținut medalia de aur la Campionatul Național de Marș de la Alba Iulia, a luat decizia în ultima clipă de a participa la campionatul de la Craiova, după câteva antrenamente de alergare, aceasta fiind prima medalie importantă obținută la semimaraton.

Citește și Care sunt cele mai iubite sporturi

Următoarea competiție importantă pentru secția de atletism a CS Unirea Alba Iulia este Campionatul Mondial de Marș, pe echipe, din China, organizat la Taicang, în data de 5 mai. Vor fi prezente sportivele Ana Rodean, Mihaela Acatrinei și antrenorul Gabriel Avram.

”Iată că sportivele secției de atletism înregistrează performanțe la toate competițiile și categoriile. Nu-mi rămâne decât să o felicit pe Roxana și să le urez succes Anei și Mihaelei la următoarea lor provocare”, a spus directorul CS Unirea Alba Iulia, Corneliu Mureșan.

Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia, înființat 1974 și aflat în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, are în prezent șapte secții active: atletism, haltere, box, powerlifting, judo, orientare și tenis de masă.

Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia promovează, cu prioritate, disciplinele, ramurile şi probele sportive cuprinse în programul jocurilor olimpice.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Sport

Semifinale în faza județeană a Cupei României: Meciurile stabilite

Publicat

în

Care sunt meciurile din semifinalele fazei județene a Cupei României

Marți 30 aprilie au fost stabilitate, prin tragere la sorți efectuată la sediul AJF Alba, meciurile din semifinalele fazei județene din Alba a Cupei României la fotbal.

Marți 28 mai se vor întâlni la Galtiu Viitorul Sântimbru și Hidro Mecanica Șugag.

Miercuri 29 mai va avea loc, la Unirea, confruntarea eliminatorie dintre Inter Unirea și Performanța Ighiu.

foto: facebook Hidro Mecanica Șugag


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Al treilea meci consecutiv în deplasare pentru CSM Unirea Alba Iulia

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, al treilea meci consecutiv în deplasare

Divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia este înaintea celui de-al treilea meci consecutiv în deplasare în faza play-out a campionatului.

Uniriștii vor întâlni la Târgu Mureș echipa locală ACS.

Partida se va disputa marți 7 mai, de la ora 18.00.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Sport

Ziua Familiei, organizată de AJF Alba, în 19 mai, în Piața Cetății

Publicat

în

În organizarea AJF Alba, Ziua Familiei, în 19 mai, în Piața Cetății

A treia ediție a atractivului turneu fotbalistic „Ziua familiei” va avea loc duminică 19 mai.

Esye vorba de un turneu de fotbal 3 vs 3 (tata, mama și copilul).

Turneul va fi organizat în Piața Cetății din Alba Iulia (în fața Universității „1 Decembrie 1918”) de Asociația Județeană de Fotbal Alba, în parteneriat cu Decathlon Alba Iulia, Federația Română de Fotbal, Consiliul Județean Alba, CSM Unirea Alba Iulia și Primăria Municipiului Alba Iulia.

sursa: Ziarul Unirea


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba