Rămâi conectat

Social-Economic

Românii, tot mai interesați să facă economii

Publicat

în

Românii sunt mai atenţi la bani şi şi-ar dori să fie şi mai atenţi, doar că le lipseşte cultura în acest sens. De exemplu, mulţi ar vrea să ştie cum să economiseşti fără să apelezi la ajutorul băncilor şi cât de profitabil ar fi să cumperi de exemplu un apartament pe care să îl închiriezi. Află de pe radiounirea.ro că în momentul de faţă, o treime dintre români economisesc regulat pentru viitorul familiei.

portofelRomânii au devenit tot mai atenţi la cheltuielile zilnice şi lunare. Unii renunţă la maşină cel puţin o zi pe săptămână ca să meargă cu transportul în comun, alţii au început să gătească mai des acasă. Indiferent de metodele abordate, este clar că românii sunt tot mai precupaţi să facă economii. În total, o treime dintre români economisesc regulat pentru viitorul familiei.
Peste jumătate dintre aceştia îşi direcţionează banii către fonduri private de pensii, iar 10 la sută îşi ţin banii la bancă, potrivit unui studiu GfK. În Vest există de multă vreme cultura economisirii pentru bătrâneţe. Încă de la primul salariu patronii sfătuiesc tinerii să-şi economisească bani într-un fond de pensii private. Dacă dintr-un salariu de 2.000 de lei pui deoparte 10 la sută în fiecare lună, în 40 de ani vei avea 96.000 de lei economisiţi. Trebuie să iei totuşi în calcul şi rata inflaţiei, căci miile de lei economisite la vârsta de 25 de ani nu vor mai avea aceeaşi valoare când vei ieşi la pensie.
Aşa se explică faptul că românii sunt preocupaţi în special de economisirea pe termen lung, de ofertele pe care le au băncile şi de cât anume se poate adăuga anual peste banii depuşi de ei.

Citește și Câţi ani şi câţi bani trebuie să pui deoparte ca să ai pensia pe care ţi-o doreşti

Există însă şi categoria celor pentru care economia echivalează cu investiţia, prin urmare au cumpărat proprietăţi pe care le închiriază.
Şase la sută dintre cei care pun bani deoparte cu regularitate au investiţii pe termen lung. Apoi, alte două din zece persoane ar vrea să-şi dezvolte cunoştinţele financiare pentru a putea realiza investiţii pe termen lung.
Aproape o treime dintre cei care au participat la studiul făcut de GfK la cererea Provident au spus că ar putea să economisească mai mult dacă ar fi mai educaţi din punct de vedere financiar.
Potrivit mai multor studii, 25 de ani ar trebui să fie vârsta perfectă pentru a începe să economiseşti.
Sursa:digi24.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Societate

Acțiune de plantare la Câlnic: De cine a fost inițiată

Publicat

în

La Câlnic, acțiune de plantare

Elevii clasei a IX-a C de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, alături de profesorul diriginte Cristian Macrai, au participat la o acțiune de plantare pe raza comunei Câlnic, zona administrată de Ocolul Silvic Ighiu.
Activitatea, în cadrul căreia elevii au plantat peste 400 de puieți de stejar, s-a realizat cu sprijinul Primăriei comunei Câlnic, Ocolului Silvic „Iezerul Trascău” din Ighiu și al Școlii Gimnaziale Câlnic, în cadrul programului „Școala verde”, program desfășurat în colegiul militar în perioada 15-19 aprilie.
Prin participarea la această activitate, elevii au contribuit la protejarea și dezvoltarea mediului înconjurător și au învățat că fiecare gest contează în comunitate și în efortul de a avea un mediu mai verde. Mai mult, ei au promis să revină în zonă pentru a vedea puieții cum au crescut copaci.

După ce au plantat puieții, elevii militari au vizitat cetatea Câlnic, edificiu aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, muzeul, capela și biserica din localitate, iar experiențele trăite de ei au fost dintre cele mai frumoase.
„Am învățat să plantez copaci, o activitate pe care nu am mai practicat-o până acum. Pot spune că mă ajutat să mă conectez cu natura și să descopere adevărata ei frumusețe care mă fascinează din ce în ce mai mult pe zi ce trece. Plantarea unor copaci ne ajuta să apreciem natura și importanța ei în viața de zi cu zi, de aceea consider că ar trebui ca fiecare elev să experimenteze această activitate măcar o dată. Sentimentul care te cuprinde când știi că ai făcut ceva dedicat naturii este incomparabil cu efortul depus.
Peste câțiva ani, cu siguranță mă voi reîntoarce în comuna Câlnic cu scopul de a vedea frumoșii copaci plantați de către mine și de către colegii mei, care să încep să crească. Aceste amintiri alături de colegii mei și de domnul diriginte nu vor fi uitate și sunt sigură că pe viitor nu vom reaminti cu drag de timpul petrecut împreună”, a mărturisit ridica fruntaș Ariana Pop.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

Ecologizare pe malul râului Ampoi, la Alba Iulia

Publicat

în

Alba Iulia: Ecologizare pe malul râului Ampoi

Activitățile cuprinse în cadrul programului „Săptămâna verde” au continuat cu o activitate de ecologizare pe malul râului Ampoi, activitate la care au luat parte elevii claselor a X-a B și F de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, alături de profesoarele diriginte Emilia Ioniță și Anca Hațegan.

După ce au strâns gunoaiele, elevii au urmărit și proiecții de filme documentare cu temă ecologică și au prezentat referate și proiecte pe această temă.

„În urma experienței minunate în natură, în care ne-am implicat în ecologizare alături de doamna dirigintă și colegii noștri, am realizat cât de importantă este natura pentru noi. Așadar, am decis să prezentăm un proiect captivant despre importanța protejării mediului și a respectului pentru natură. Sper că am reușit să inspirăm pe cât mai mulți să acționeze pentru un mediu mai curat și sănătos!”, au spus eleva caporal Ionela Gălușcă și eleva fruntaș Maria Hagiu.

Tot săptămâna aceasta, elevii clasei a IX-a A, alături de profesoara dirigintă Simona Mureșan, au ales să își ambienteze sala de clasă și au plantat mușcate. Jardinierele cu flori au fost așezate apoi la geamuri pentru ca spațiul în care elevii își desfășoară activitatea educativă să ofere culoare, armonie și energie.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

Pregătiri pentru Ziua Rozelor la Aiud

Publicat

în

La Aiud, pregătiri pentru Ziua Rozelor

Marți 16 aprilie a avut loc o întâlnire de lucru a executivului local din Aiud cu reprezentanții Consiliului Județean Alba și ai Asociației Amicii Rozelor pentru organizarea celei de-a 21-a ediții a ceea ce organizatorii numesc cel mai colorat eveniment al județului Alba.
„Evenimentul Ziua Rozelor a crescut de la an la an, ajungând la utima ediție la câteva mii de participanți. Și pentru ediția din acest an pregătim o mulțime de surprize.
În curând vom anunța data desfășurării evenimentului”, au anunțat reprezentanții Primăriei Aiud.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba