Românii decedați în străinătate, repatriați pe cheltuiala statului: Proiect

Adăugat la Știri

Un nou proiect de lege, care intră în dezbaterea senatorilor, vine în sprijinul celor care un membru al familiei a decedat în afara granițelor țării.

Este vorba de cei care au decedat pe teritoriul Uniunii Europene și ai căror familii vor putea beneficia de un ajutor financiar din parte statului în vederea repatrierii trupurilor neînsuflețite.

Ajutorul din partea statului ar fi cuprins între 3.000 și 6.000 de euro.

Această lege a fost inițiată din cauză că repatrierea celor decedați costă extrem de mult iar de cele mai multe ori, familiile nu îl pot recupera pe cel decedat, astfel că acesta ajunge să fie îngropat de autoritățile locale în țara în care acesta a murit.
În noua propunere legislativă se propune ca:

”Art. 1 – Statul român va suporta cheltuielile de repatriere a cetățenilor români decedați pe teritoriul Uniunii Europene, la cererea familiei.

Art. 2 – Prevederile prezentei legi se aplică doar cetățenilor români care înregistrează venituri care nu depășesc contravaloarea salariului mediu net, raportat de Institutul Național de Statistică la momentul decesului.”

Sursa:dcbusiness.ro

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii