Rămâi conectat

Știri

Românii care au datorii vor avea posibilitatea să-şi declare falimentul personal : Legea, în vigoare din 1 noiembrie

Publicat

în

Legea insolvenței persoanelor fizice va intra în vigoare de pe 1 noiembrie. Din păcate, legea nu este încă funcțională deoarece nu au fost aprobate încă normele metodologice de aplicare ale legii. În plus, nici comisiile de insolvență care trebuie să primească și să aprobe sau nu cererile de insolvență nu au fost constituite.

Reprezentanții ANPC, care ar trebui să și implementeze legea falimentului personal, încă nu au reușit să angajeze cele câteva sute de persoane de care este nevoie pentru crearea comisiilor și asta pentru că nu au la dispoziție fondurile necesare.

Legea privind insolvenţa persoanelor fizice a fost adoptată de Parlament în luna mai 2015, iar în luna decembrie Guvernul a decis prorogarea cu un an a aplicării Legii privind insolvenţa persoanelor fizice, potrivit News.ro.

Potrivit proiectului, românii care au datorii vor avea posibilitatea să-şi declare falimentul personal. Aceştia vor beneficia de două proceduri: una administrativă, care prevede că, în faţa unei comisii de insolvenţă, îşi vor putea face un plan de reeşalonare a datoriilor pe 5 ani, şi o procedură de lichidare în faţa instanţelor de judecată.

Legea se adresează persoanelor fizice de bună-credinţă, ale căror datorii rezultă dintr-o activitate ce are ca scop satisfacerea unei nevoi personale, cum ar fi restanţele la furnizorii de utilităţi, întârzieri la achitarea ratelor bancare contractate pentru achiziţia unui serviciu sau produs personal etc., şi nu dintr-o afacere ce are ca scop generarea de profit.

Citește și Turiştii îşi vor recupera toţi banii, dacă agenţiile de turism dau faliment

Potrivit inițiatorilor, principalele avantaje pe care proiectul de lege le aduce sunt urmatoarele:

– daca sunt executari silite incepute, acestea se suspenda odata cu declansarea procedurii de insolventa pentru persoanele fizice;
– se stopeaza acumularea de dobanzi si penalitati pentru intarzierea la plata;
– sunt protejate persoanele fizice, debitori de buna credinta;
– toate creantele devin lichide si exigibile;
– toate actele unilaterale ale debitorului (imputerniciri/mandate acordate) nu mai produc efecte;
– se asigura un echilibru intre interesele debitorilor, persoane fizice, si cele ale creditorilor.

Legea privind procedura insolvenţei persoanelor fizice va intra în vigoare la 31 octombrie, şi nu în 31 decembrie, aşa cum hotărâse Guvernul, după ce Camera Deputaţilor a adoptat, la începutul lunii, actul normativ de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii.

Sursa:realitatea.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba