Rămâi conectat

Știri

Recomandări pentru o deplasare sigură în condiții de vânt puternic

Publicat

în

Vântul afectează buna desfăşurare a traficului rutier. INFOTRAFIC atenţioneaza cu privire la pericolul pe care acest fenomen meteorologic îl poate reprezenta pentru trafic.

Pentru evitarea implicării în accidente, conducătorii auto trebuie să-şi sporească prudenţa pe toată durata deplasării, dar mai ales la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare.

Rafalele de vânt laterale modifică ţinuta de drum a maşinilor, cu atât mai mult cu cât viteza cu care se circulă este mai mare.

Pentru a preveni producerea accidentelor rutiere pe drumurile publice, le recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudență sporită la volan, să adapteze viteza de deplasare condițiilor concrete de drum, să păstreze distanța în mers și să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.

De asemenea, este necesar ca fiecare manevră în trafic să fie efectuată numai după o temeinică asigurare.

Poliția Rutieră recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite și pe timpul zilei, pentru ca șoferii să fie mai vizibili în trafic.

Potrivit ANM, în intervalul 13 noiembrie, orele 09 – 20, a fost instituit un COD GALBEN de intensificări ale vântului în sud, est şi centru, dar şi ninsori moderate cantitativ în nord şi centru. În intervalul menţionat, vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze mai mari în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova şi Transilvania, unde rafalele vor depăşi 60…70 km/h şi pe arii restrânse vor atinge 80…90 km/h. Va ninge moderat cantitativ în nordul şi centrul ţării, precum şi în zona de munte, unde se va depune strat de zăpadă.

Totodată, meteorologii au emis şi un COD PORTOCALIU de viscol puternic în zona montană înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, dar şi ninsori însemnate cantitativ şi viscolite în nordul Moldovei. Acesta este valabil în intervalul 13 noiembrie, orele 11 – 18. Potrivit ANM, la munte va continua să ningă, iar în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, cu precădere la altitudini de peste 1400 m, vântul va sufla tare, cu peste 90…100 km/h, viscolind puternic şi troienind zăpada, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m.

ANM a emis o atenţionare meteorologică COD GALBEN de intensificări ale vântului în zona montană şi în nord-estul ţării, valabilă în intervalul 13 noiembrie ora 20 – 14 noiembrie ora 11. În intervalul menţionat, în Carpaţii Meridionali şi Orientali vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală de 70…80 km/h, iar pe creste va sufla cu peste 90 km/h, viscolind şi spulberând zăpada. Intensificări ale vântului cu viteze de peste 55…60 km/h vor fi şi în Moldova, unde local va mai ninge slab.

În următoarele zile vremea va deveni deosebit de rece în toate regiunile, astfel încât temperaturile minime vor fi preponderent negative, iar în depresiunile Carpaţilor Orientali se vor înregistra în jur de -10 grade, mai informează meteorologii.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba