Proiectul depus de Alba Iulia, finanțat în cadrul programului URBACT, primul proiect european de dezvoltare strategică a brandurilor de orașe inteligente

Adăugat la Administrație, Știri

Primăria Alba Iulia este singurul solicitant din România câștigător în ultimul apel de proiecte al Programului URBACT III

Proiectul depus de Alba Iulia,“Find Your Greatness”, reprezintă unul din cele 23 de proiecte aprobate într-o competiție cu 62 de inițiative similare,  la care au participat 525 de parteneri din 29 de țări europene.

Reușita a fost anunțată în cadrul Comitetului de Monitorizare al Programului URBACT care a avut loc în perioada 25 – 26 iunie, pentru prima dată în România, la Alba Iulia sub egida Președinției Consiliul Uniunii Europene deținută de România.

Evenimentul asigură un semnal foarte bun dat orașelor, în special celor mici și mijlocii, intrinsec contributoare și asiguratoare a coeziunii teritoriale europene.

Primăria Alba Iulia este o autoritate locală foarte activă în URBACT, cu rezultate apreciate național și european. Până în prezent, am fost implicați în 8 proiecte finanțate prin acest program, poate cel mai potrivit program de finanțare al  Uniunii Europene pentru învățarea lecțiilor despre planificarea dezvoltării urbane durabile, creșterea capacității de absorbție a fondurilor europene prin intermediul programelor operaționale, construirea unor echipe de resurse umane capabile să înțeleagă dezvoltarea orașelor pentru oameni, și nu doar.

URBACT este unul din acele programe de finanțare care a ajutat Alba Iulia să crească, ne-a îndrumat să ne scriem mai bine proiectele, să fim competitivi în atragerea de resurse de finanțare, ne-a facilitat colaborarea cu valori profesionale internațioanale recunoscute, precum Jan Gehl sau Julian Stubbs.

REZULTATELE APELULUI: România este reprezentată în 13 din 23 de Rețele şi deține pentru prima data rolul de Partener Lider prin Municipiul Alba Iulia! În 25 iunie 2019 au fost aprobate prin decizia Comitetului de Monitorizare URBACT 23 de Reţele de Planificare URBACT, care cuprind în total 203 de parteneri de 26 de ţări. Toate aceste reţele sunt formate până la 10 parteneri din diferite ţări europene. Din 157 de oraşe care formează cele 23 de Reţele, 57% sunt debutante în Programul URBACT (nu au implementat proiecte în URBACT II sau URBACT III). Este pentru prima dată în istoria URBACT când proporţia şi interesul oraşelor debutante este atât de ridicat, încât 6 din cei 23 de Parteneri Lideri sunt nou-veniţi în program. Acoperirea tematică asigurată de proiectele aprobate este bine echilibrată. În plus, toate rețelele se referă la legăturile cu Horizon 2020, cu alte programe finanţate prin Fondului European pentru Dezvoltare Regională și cu parteneriatele Agendei Urbane. Din cele 14 parteneriate tematice, 11 sunt acoperite de noul lot de Reţele de Planificare. Tema economiei circulare este cel mai reprezentată, urmată de cea a patrimoniul cultural. În plus, 11 dintre cele 17 obiective de dezvoltare durabilă sunt avute în vedere de noile propuneri. Pe parcursul ciclului de viață al rețelelor de planificare de acțiune, toți partenerii vor elabora un plan de acțiune integrat. Aceștia vor avea totodată posibilitatea de a testa câteva soluții la scară mică în orașele lor, dezvoltând abilități, reunind părțile interesate locale și construind parteneriate transnaționale. În septembrie va avea loc evenimentul de iniţiere dedicat Partenerilor și Experților Lideri la Paris, organizat de către Secretariatul URBACT. România este reprezentată în 13 din cele 23 de Reţele de Planificare, prin oraşele Bistriţa, Suceava, Botoşani, Alba Iulia, Baia Mare, Arad, Galaţi, Sectorul 3 al Municipiului Bucureşti şi de către Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Oradea, scrie romaniapozitiva.ro.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii