Rămâi conectat

Știri

Prin votul Parlamentului ar putea să dispară… incompatibilitatea funcționarului public, în diferite sectoare!

Publicat

în

Persoanele condamnate pot candida pentru cea mai înaltă funcție în stat, iar funcționarii publici trimiși în judecată nu mai pot fi suspendați din funcție. Sunt doar două dintre cele mai recente decizii luate de Senat spre liniștea celor cu dosare penale. Dar, nu sunt nici pe departe ultimele. Marți au fost împinse spre rapidă dezbatere și adoptare așa-numitele „legi ale justiției”. În paralel, parlamentarii puterii, sub coordonarea celebrului Florin Iordache, lucrează la modificarea Codurilor penale, inclusiv în ceea ce privește dezincriminarea parțială a abuzului în serviciu, și țintesc și alte legi care-i încurcă. În acest context tulbure, cine să mai observe că se dă liber la traficul de influență sau se ciuntește legislația privind incompatibilitățile?

Pachetul „legilor justiției”, conceput de ministrul Tudorel Toader, a fost depus la Parlament, după ce a suferit unele modificări în Kiseleff. Misiunea coaliției PSD-ALDE este ca legile să fie rapid dezbătute și adoptate. Pe 21 noiembrie, pachetul ar trebui să primească votul plenului Camerei Deputaților, după care, tot pe repede-înainte, va trece la Senatul condus de Călin Popescu Tăriceanu. Unde știm ce se va întâmpla, pentru că ne-a spus chiar liderul ALDE: va fi „demantelat statul paralel” și nu se vor lua în considerare observațiile organizațiilor de magistrați, ale CSM, Parchetului General și DNA. De ce? Pentru că „Parlamentul face legile și justiția le aplică”, ne-a explicat tot Tăriceanu.

Cu alte cuvinte, degeaba susține răspicat procurorul general, Augustin Lazăr, că prin pachetul de legi „se dorește un control asupra Ministerului Public” atât de puternic încât „ministrul îi va spune procurorului unde trebuie să exercite acțiunea penală sau nu”. Și tot degeaba ne argumentează, același procuror general, că nu este normal ca un procuror-șef să fie revocat „pentru că inculpații care au fost condamnați definitiv se plâng că nu le convine”.

Pentru coaliția PSD-ALDE, lucrurile par deja tranșate. Chiar dacă va fi păstrat președintele în ecuația numirii și revocării procurorilor-șefi, limitele impuse sugerează că va avea un rol mai mult decorativ: doar o dată poate refuza numirea, respectiv revocarea. Și atunci „motivat”. Cât despre Inspecția Judiciară, ea va fi instituție autonomă, dar va… răspunde în fața unui nou înființat consiliu, deși există suspiciuni întemeiate că o astfel de soluție legislativă ar fi neconstituțională.

Iar acestea sunt doar câteva dintre prevederile din pachet asupra cărora magistrații au atras atenția că ar putea afecta grav justiția și independența ei. Și, oricum, este de așteptat ca, pe parcursul așa-ziselor dezbateri parlamentare, coaliția la putere să opereze și alte modificări la cele trei legi vizate (Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și Legea nr. 317/2004 privind organizarea și funcționarea CSM), dincolo de proiectul creionat de Tudorel Toader și însușit de parlamentarii PSD-ALDE.

Cât despre pragul valoric de la care s-ar mai putea vorbi de abuz în serviciu, ex-ministrul Florin Iordache a încercat să liniștească apele, vorbind de „un prag modic”, „undeva la 19.000 de lei”. Știm însă bine că, în discuțiile anterioare, s-au avansat sume mult mai mari (100.000 de lei din partea UDMR, 200.000 de lei din partea unui fost secretar de stat din subordinea lui Florin Iordache, transformat în reprezentant al mediului academic) și nu este exclus să se aleagă una dintre aceste variante. Ori, chiar dacă se va merge pe un prag mai mic, obiectivul dezincriminării parțiale a abuzului în serviciu ar putea fi atins prin alte mijloace. De exemplu, prin redefinirea infracțiunii astfel încât abuzul în serviciu să presupună obligatoriu și darea/luarea unei mite. Ceea ce, evident, va reduce drastic numărul de dosare deschise de către procurori și va duce la clasarea unora deja existente.

Indiferent de varianta aleasă de coaliția PSD-ALDE, să reținem că și aici „urgența” este cuvântul de ordine, astfel că, săptămâna următoare, am putea avea un raport din partea comisiei speciale conduse de Florin Iordache.

Dincolo de zgomotul și emoția create de „legile justiției” și abuzul în serviciu, trec aproape neobservate alte modificări majore pe care parlamentarii puterii le operează. Sistematic, pas cu pas, în tot felul de legi care îi încurcă.

Luni, senatorii PSD, ALDE și UDMR din Comisia juridică au decis că pot candida la cea mai înaltă funcție în stat, cea de președinte al României, persoanele condamnate penal definitiv.

Apoi, la câteva ore distanță, plenul Senatului a respins propunerea legislativă a PNL care împiedica suspendarea din funcție a funcționarilor publici trimiși în judecată pentru corupție, doar pentru a o adopta pe cea a UDMR, cu un conținut similar. Ba chiar un pic mai dur dacă ne uităm că funcționarii publici trimiși în judecată pentru fapte de corupție nu doar că nu vor mai părăsi posturile, dar vor fi reînscăunați, în termen de 30 de zile, și cei deja sancționați.

Ce urmează? Legalizarea unor activități care au adus până acum unor parlamentari acuzații de trafic de influență. Zeci de senatori și deputați de la PSD, ALDE, UDMR, PMP și minorități au depus pe 23 octombrie un proiect de modificare a Statutului parlamentarilor. Concret, aleșii vor să primească posibilitatea de a intermedia, „în orice mod”, relația dintre cetățeni și organele administrației publice centrale și locale, „dar și dintre potențialii investitori și autoritățile publice locale”. „Având în vedere că mandatul deputaților și senatorilor este unul reprezentativ (…) trebuie să aibă posibilitatea legală de a intermedia (…), fără a se considera că săvârșesc infracțiunea de trafic de influență”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege, expunere semnată de nimeni altul decât de Cătălin Marian Rădulescu, deputatul PSD care, în decembrie 2016, era condamnat definitiv la un an și șase luni închisoare cu suspendare pentru dare de mită și efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția.

Și pentru că am pomenit de incompatibilități, să nu uităm un alt proiect de lege semnat de parlamentari UDMR. Este vorba de modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, astfel încât parlamentarii, membrii Guvernului, prefecții și subprefecții, primarii și șefii de CJ-uri să nu mai fie incompatibili atunci când desfășoară activități comerciale.

Evident că și în cazul acestor proiecte, nerăbdarea ca ele să fie adoptate este mare.

Spre comparație, Ordonanța Guvernului nr. 14/2015, prin care ex-vicepremierul Gabriel Oprea a dublat, aproape triplat, indemnizațiile a 48 de înalți demnitari, a ajuns de abia marți la votul final în Parlament, fiind respinsă. Adică, la peste doi ani distanță de la momentul adoptării de către Guvern și când deja nu mai era nevoie, pentru că a apărut între timp Legea salarizării unitare.

sursa: digi.24.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Marșul pentru Viață, în 31 martie, la Alba Iulia

Publicat

în

La Alba Iulia, o nouă ediție a Marșului pentru Viață

Anual, în luna martie, intitulată „Luna pentru Viață”, se desfășoară în Patriarhia Română manifestarea de suflet cunoscută sub denumirea de Marșul pentru Viață.
Evenimentul, ajuns la cea de-a 14-a ediție, se derulează sub genericul „Construim pentru viață”, fiind o manifestare apolitică și neconfesională. Și în acest an, numeroși tineri de toate vârstele din municipiul Alba Iulia, însoțiți de preoții parohi, sunt așteptați să participe în număr mare la acest eveniment, cu scopul de a oferi o mărturie puternică privind importanța susținerii și promovării vieții.
La Alba Iulia, manifestarea va fi organizată duminică 31 martie 2024, de la ora 15.00. Cei care doresc să ia parte la acest eveniment sunt așteptați, în jurul orei 14.30, în proximitatea Casei de Cultură a Sindicatelor, vizavi de Facultatea de Teologie Ortodoxă. Apoi, participanții vor urma traseul: Strada Vasile Goldiș – Bulevardul Revoluției 1989 – Bulevardul Transilvaniei – Bulevardul 1 Decembrie 1918 – Strada Unirii – Piața Tricolorului – esplanada dintre Catedrala Reîntregirii și Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail”, locul de desfășurare a activităților ulterioare.
Evenimentul este organizat de Protopopiatul Ortodox Alba Iulia, în parteneriat cu ASCOR Alba Iulia, Asociația „Emanoil”, Biroul pentru Viață al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia și reprezentanții tuturor confesiunilor creştine din Alba Iulia și împrejurimi.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Întâlnire bilaterală cu oficiali elvețieni la Primăria Alba Iulia

Publicat

în

La Primăria Alba Iulia, întâlnire bilaterală cu oficiali elvețieni

La Primăria Alba Iulia, a avut loc o întrevedere de lucru între Primăria Municipiului Alba Iulia, reprezentanți ai Ambasadei Elveției în România – Programul Energy Efficiency, teprezentanți ai Secretariatului Afacerilor Economice – din Elveția, reprezentanți ai Ministerului de Finanțe din România – Coordonator Național pentru contribuția financiară elvețiană din România și reprezentanți ai Universității Tehnice din Cluj Napoca.

Discuțiile s-au concentrat în jurul proiectelor municipalității care pot beneficia de sprijin financiar în viitorul apel de proiecte dedicat eficienței energetice care se va lansa anul acesta, în baza acordului-cadru bilateral semnat între Elveția și România.  Alba Iulia s-a bucurat de această vizită de lucru în contextul în care eforturile municipalității din ultimii ani au făcut ca Alba Iulia să devină, în anul 2021, primul oraș din Transilvania care a primit titlul de comunitate sustenabilă. Obținerea acestei certificări europene oferite municipalității în prezența Ambasadorului Elveției în România, a fost rezultatul unui proces interdisciplinar într-o rețea de expertiză paneuropeană și al unei munci de echipă alături de Romania Green Building Council, Agenția Locală pentru Energie Alba și SERVELECT, se arată într-un comunicat de presă.

„Am încredere că echipa Primăriei Alba Iulia va reuși să pregătească documentațiile necesare pentru a accesa prima finanțare elvețiană nerambursabilă dedicată dezvoltării sustenabile a comunității noastre, mai ales deoarece, acest instrument financiar este printre puținele surse de finanțare pe care municipalitatea albaiuliană nu a avut ocazia să le acceseze până în prezent”, a declarat primarul Gabriel Pleșa.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

”Conferințele de la Sebeș”, eveniment cultural găzduit în Aula Primăriei, în 3 aprilie

Publicat

în

„Conferințele de la  Sebeș”, un nou eveniment cultural de înaltă ținută, găzduit în Aula Primăriei

Primăria şi Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş vă invită miercuri, 3 aprilie 2024, cu începere de la ora 17.00, în „Aula” primăriei municipiului Sebeş, la conferinţa „Nivele tipologice și axiologice ale discursului intelectual. Despre lectura sau hermeneutica existențială”, susţinută de dr. Virgil Podoabă, profesor universitar la Catedra de Literatură comparată a Facultăţii de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov.

Prof. univ. dr. Virgil Podoabă este scriitor, traducător și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România. După studii primare în satul natal şi liceale la Cluj, urmează cursuri universitare între 1972 şi 1976 la Facultatea de Filologie din acelaşi oraş. Teza de doctorat cu titlul „Experiența revelatoare și tematizarea ei în literatura română contemporană” o susţine la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj în anul 2003, lucrare distinsă cu calificativul „Summa cum Laude”. Din aprilie 1990 este redactor la revista „Vatra” din Tîrgu Mureș, iar din anul 1992 ocupă postul de lector la Catedra de Literatură comparată, a Facultăţii de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov, urmând cursus honorum până la titlul ştiinţific de profesor universitar. Activitatea sa a fost intensă încă din perioada studenţiei când, a fost președinte al Cercului de istoria literaturii române și redactor al revistei „Echinox” (1974-1976), în care de altfel a şi debutat cu o recenzie în anul 1973 și în paginile căreia, a susținut cu cronici literare și eseuri, rubricile „Proză” și „Cronica literară”.

A făcut parte din echipa de coordonare a cenaclului „Echinox” între anii 1974-1976, a cenaclului „Silvania” din Zalău între 1976 şi 1980, şi a cenaclului „Iosif Vulcan” din Oradea între 1980 şi 1991, iar din anul 1990 şi până în prezent este redactor la revista „Vatra” din Tîrgu-Mureș. De-a lungul timpului a susţinut cu cronici literare, eseuri şi studii critice, prestigioase reviste de profil: „Familia” (1980-1990), „Vatra” (din 1990 încoace), şi a colaborat la revistele „Steaua”, „Caiete critice”, „Arca”, „Tribuna”, „Viața Românească”, „Limes”, „Calende”, „Discobolul”, „Paralela 45” etc. A înființat și a fost redactor-șef între 1991 şi 1992 al ziarului „Gazeta de Vest” din Oradea, iar împreună cu un grup de studenți de la Facultatea de Litere din Brașov a pus bazele revistei studenţești „Erată”, pe care a şi condus-o în calitate de director între anii 1995 şi 1999.

Totodată, prof. univ. dr. Virgil Podoabă are un palmares impresionant de participări la colocvii, târguri de carte, simpozioane, lansări de carte și întâlniri cu cititorii şi a susţinut de-a lungul timpului numeroase conferințe pe teme literare și culturale, cum este cea de la Sebeş.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba