Rămâi conectat

Știri

„Prima cameră”, program pentru integrarea socio-profesională a tinerilor de peste 18 ani care ies din sistemul instituționalizat

Publicat

în

Ministerul Muncii va lansa, la începutul anului viitor, programul „Prima cameră” pentru integrarea socio-profesională a tinerilor de peste 18 ani care ies din sistemul instituționalizat. Proiectul este un sprijin pentru dezvoltarea deprinderilor unei vieți independente, spune ministrul Dragoș Pîslaru.

Pentru o perioadă de doi ani, cheltuielile cu plata chiriei și cele de întreținere vor fi suportate de stat, potrivit activenews.ro.
Ministrul spune că proiectul reprezintă o soluție pentru tinerii care părăsesc, la vârsta de 18 ani, centrele de plasament și orfelinatele și care, după această vârstă, sunt lăsați „într-o zonă de lipsă de sprijin, nepregătiți pentru ceea ce înseamnă societatea și viața independentă”.

Ministrul a adăugat că, prin acest proiect, tinerii vor fi integrați inclusiv în învățământul profesional dual. Totodată, proiectul include și asistență de consiliere pentru tineri.

Citește și Tinerii, cea mai lovită categorie de flagelul lipsei unui job

„Aici vorbim inclusiv de a particulariza o asistență specială de consiliere pentru a preîntâmpina abuzurile pe care acești copii le pot avea la locul de muncă: muncă neplătită, la negru sau peste program. Dar și practic lucrul cu angajatorii, care ar putea fi disponibili să ofere servicii de acompaniere pentru acești tineri la angajare. În sfârșit, discutăm de asistență socială, sprijinul legat de dezvoltarea deprinderilor pentru o viață independentă”, a mai spus Dragoș Pîslaru, potrivit activenews.ro.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu

Publicat

în

Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului

Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.

Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni

Publicat

în

Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor

Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.

Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.

Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș, reabilitată și modernizată

Publicat

în

Reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureș

Miercuri 17 aprilie a avut loc prezentarea publică a rezultatelor proiectului „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii educaționale a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” clasele 0–VIII din orașul Ocna Mureș, Alba”. 
La eveniment – pe lângă o mare parte a celor peste peste 460 elevi și 30 cadre didactice de la această unitate de învățământ – au fost prezenți președintele Consiliului Județean Alba Alba și al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, Ion Dumitrel, primarul din Ocna Mureș – Silviu Vințeler, directorul general ADR Centru – Simion Crețu, deputatul Alin Ignat și reprezentanți ai companiilor implicate în proiect, dar și edili locali.
Profesoarele Istina Badu – director și Dorina Baciu – director adjunct, alături de toate cadrele didactice prezente au fost mai mult decât mândre să-și prezinte elevii (îmbrăcați cu frumoase cămăși albe și cu o cravată distinctivă), dar și realizările lor deosebite: nenumărate premii la concursurile și olimpiadele școlare județene și naționale.
Reabilitarea și modernizarea Școlii „Lucian Blaga” din Ocna Mureș a inclus două corpuri de clădire, în suprafață totală construită la sol de 1.311 metri pătrați, dotarea intregii scoli cu mobilier și echipamente didactice, instalarea de dispozitive pentru accesibilitatea persoanelor cu deficiențe locomotorii, dar și pentru suport pedagogic, inclusiv reamenajarea completă a curții, unde a fost creat un teren de sport multifuncțional.
sursa: ADR Centru

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba