Rămâi conectat

Știri

Poveştile neştiute din spatele unor melodii celebre

Publicat

în

Bono de la U2 a scris “Sweetest Thing” pentru soţia lui, Alison Hewson. A fost felul prin care i-a cerut iertare că de ziua ei a stat în studioul de înregistrări, în loc să fie acasă, cu ea. La cererea lui Alison, întregul profit obţinut de pe urma difuzării acestei melodii a fost direcţionat către opere de caritate. Alte povesti ale unor melodii cunoscute, afli pe radiouirea.ro.

David Lee Roth, liderul trupei Van Halen, a avut ca sursă de inspiraţie pentru “Jump” (“Sari”- n.r.), unul din hiturile anilor 1980,o ştire de la TV. Mai exact, una în care un bărbat cocoţat pe o clădire ameninţa că se sinucide aruncându-se în gol…

“Pokerface”, hitul semnat Lady Gaga, nu este un cântec despre lipsa de expresie necesară la jocul de poker, când încerci să-ţi induci în eroare adversarii, ci despre… încercarea vedetei de a-şi ascunde de iubitul heterosexual pornirile lesbiene.

Multă lume a crezut, vreme îndelungată, că maimuţa din “Me and My Monkey” (“Eu şi maimuţa mea”- n.r.) este varianta “pe cocaină” a lui Robbie Williams. Oricât ar părea de plauzibil, având în vedere că la vremea respectivă britanicul se droga la greu, povestea acestei melodii e alta. Aflat în vacanţă în Singapore, într-o piscină, în compania unei femei, cântăreţul a fost întrebat de partenera lui cum îşi scrie melodiile, ce anume îl inspiră, iar el i-a spus că scrie pur şi simplu ce-i trece prin minte. Apoi, i-a cerut tipei să-i spună două lucruri care-i trec ei prin cap şi i-a promis că va scrie un cântec pornind de la ele. Femeia a spus “maimuţă” şi “patine cu rotile”…

“The God That Failed” (în traducere: Dumnezeu a eşuat) nu este o invitaţie a trupei Metallica la satanism. Este despre mama lui James Hetfield, liderul formaţiei, care, diagnosticată cu cancer, a refuzat tratamentul, spunând că se va vindeca prin rugăciune. Evident, asta nu s-a întâmplat, iar femeia a murit.

La începuturile trupei Nirvana, Kurt Cobain avea o iubită care se dădea cu deodorantul Teen Spirit. O amică de-a lui, care o ura pe această fată, i-a scris cu spray graffiti pe peretele din dormitor “Smells Like Teen Spirit” (miroase a Teen Spirit – n.r.). Cobain nu auzise de deodorantul cu pricina, dar i s-a părut titlul perfect pentru următoarea melodie. Cântecul a devenit repede hit.

Melodia “Ticket to Ride”, lansată de legendara trupă Beatles în 1965, nu are nici o legătură cu biletele de tren, cum s-ar putea deduce din titlu, ci cu… biletele pe care le aveau la ele prostituatele din Hamburg şi pe care era menţionat că nu au nici o boală venerică. Aşadar, “ride” nu are legătură cu a călători, ci… cu “a călări”.

Conform iubitei lui Bob Marley, “I Shot the Sheriff” (în traducere: am împuşcat şeriful) ar fi despre certurile lor în privinţa contracepţiei. The Sheriff era doctorul care-i prescria ei anticoncepţionalele…

Steven Tyler de la Aerosmith era atât de beat la decernarea unor premii din industria muzicală, încât s-a dat la Vince Neil de la Mötley Crue, crezând că e femeie. Din această întâmplare amuzantă s-a născut hitul “Dude Looks Like a Lady” (în traducere: tipul arată ca o femeie).

libertatea.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba