Știri
Plătiți să învețe o meserie: Beneficii concrete pentru elevii din Alba pe care le oferă școlile profesionale
Tot mai mulți investitori se implică în învățământul dual și oferă burse lunare, dar și locuri de practică pentru elevi. În cei trei ani de studii, aceștia învață diverse meserii în ferme, fabrici sau restaurante. La final, unii se angajează, alții merg mai departe la seral și vor să își ia Bacalaureatul.
Potrivit planului de învățământ, în primul an, practica reprezintă 20% din numărul total de ore pentru ca în ultimul să fie de 80%. În vacante, elevii pot lucra sezonier contra-cost, iar după terminarea studiilor se angajează.
Elevii din Alba însă se îndreaptă mai mult spre liceele teoretice și mai puțin spre liceele tehnologice sau școlile profesionale. În acest an, în judeţul Alba, au putut alege din oferta celor 42 de unităţi şcolare care au clase pentru învăţământ profesional, tehnic sau dual.
Formarea elevilor în aceste forme de învăţământ este susţinută suplimentar din punct de vedere financiar prin bursa profesională care se acordă pentru fiecare elev în cuantum de 200 lei lunar, dacă elevul este înscris la învăţământul profesional și minimum 400 lei lunar (200 lei de la bugetul de stat şi minimum 200 de lei de la operatorul economic cu care elevul încheie un contract individual de practică), dacă elevul este înscris la învăţământul dual.
În județul Alba, astfel de oferte educaționale sunt la mai multe unități de învățământ din Alba: la Colegiul Tehnic” Alexandru Domșa” Alba Iulia, Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” Alba Iulia, Colegiul Economic “Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia, Colegiul Tehnic „Apulum” Alba Iulia, Colegiul Național “Bethlen Gabor” Aiud, Colegiul Tehnic Aiud, Liceul Tehnologic Agricol “Alexandru Borza” Ciumbrud, Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu” Cugir, Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” Blaj, Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj, Liceul Tehnologic Sebeș, Liceul Tehnologic Silvic Câmpeni, Liceul Tehnologic de Turism şi Alimentatie Arieşeni, Liceul „Dr. Lazăr Chirilă” Baia de Arieş, Liceul Tehnologic Jidvei, Liceul Tehnologic Ocna Mureş.
Știri
Garda Apulum și Garda Cetății își reiau spectacolele, din 1 mai, în Cetatea Alba Carolina
Deschiderea oficială a sezonului turistic, în Cetatea Alba Carolina
Mii de oameni vin, în fiecare an, în Cetatea Alba Carolina, special pentru spectacolele de reenactment istoric. Alte zeci de mii vin și pentru aceste show-uri susținute de Garda Apulum și Garda Cetății, unice în România.
Alba Iulia este gata să-i primească și în acest an, cu o ofertă turistică remarcabilă: concerte, festivaluri, evenimente memorabile.
Începând din 1 mai, odată cu deschiderea oficială a sezonului turistic în Cetate, se reiau și spectacolele de reconstituire istorică antică și schimbul de gardă, atât de așteptate de public.
Tobele vor răsuna din nou în Cetate și copitele cailor vor lovi iar piatra. Garda Cetății este pregătită să ofere și în acest an publicului, turiști și albaiulieni, unul dintre momentele magnetice ale fiecărui sfârșit de săptămână. Sâmbăta și duminica, la 12 fix, Garda Cetății își va face, din nou, rondul obișnuit, de la Poarta a III-a la Poarta a IV-a, într-un ritual devenit deja simbol pentru Alba Iulia. Prima „ieșire” din acest an a Gărzii Cetății, cu arsenalul complet, cai, uniforme, tobe, puști și drapele, va avea loc chiar pe 1 mai.
„Alba Iulia și-a construit, de-a lungul ultimilor ani, o imagine unică în zona turismului cultural și istoric. Spectacolele de reenactment sau defilarea Gărzii Cetății sunt doar partea foarte vizibilă a acestei imagini mari. E absolut normal, e obligația noastră și angajamentul nostru față de oraș și turiști, să le menținem în calendarul de evenimente și să le promovăm ca atare. Vă invit să vă bucurați de ele și în acest nou sezon turistic, ce stă să înceapă”, spune Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.
Ave, Apulum!
Strigătele de luptă ale „Gărzii Romane”- Legiunea a XIII-a Gemina de la Apulum, ale gladiatorilor din Ludus Apulensis, ale războinicilor daci din trupa Lupii Apoulonului, dar și dansurile Magna Nemesis se vor auzi și vedea, la rândul lor, în Cetatea Alba Carolina în această vară.
Spectacolele săptămânale vor avea loc în zona Porții a IV-a a Cetății, iar primul show este programat pentru 1 mai, la ora 18.00. Totul va culmina cu ediția a XI-a a Festivalului Roman Apulum, marcă înregistrată a Municipiului Alba Iulia și unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din Europa. Festivalul este programat în acest an în perioada 15-18 august.
Liviu Zgârciu, reprezentantul Asociației Culturale pentru Istorie Vie și, în același timp, coordonatorul reenactorilor din trupele antice declară: „De la 1 mai, Garda Apulum reîncepe sezonul reprezentațiilor de reenactment antic. Astfel, legionarii romani, războinicii daci, gladiatorii și frumoasele dansatoare vor putea fi văzuți de publicul larg, în fiecare vineri, în fața Porții a IV-a a Cetății Alba Carolina. De precizat că sezonul care stă să înceapă este al XI-lea de când voluntarii albaiulieni realizează acest spectacol, adevărate lecții de istorie vie, în care este promovat patrimoniul antic al orașului Alba Iulia.”.
Știri
Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu
Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului
Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.
Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.
Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.
Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.
Știri
Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni
Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor
Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.
Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.
Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.
Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.
-
Politicăacum 2 zile
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Știriacum 6 zile
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 6 zile
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Știriacum 2 săptămâni
Magnolia, copacul cu flori magice: Care este legenda florii de magnolie, care spune bun venit primăverii
-
Știriacum 2 săptămâni
Pedepse în Ardeal, în vremurile de demult: Ce a decis Dieta ţinută în Alba Iulia, în 1619
-
Sfatul mediculuiacum 6 zile
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 6 zile
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului
-
Sănătateacum 6 zile
Humus, rețeta minune în perioada de post: Ce este și ce beneficii are