Rămâi conectat

Știri

„Piţăratul”, „Butea” şi „Oleleul”: Tradiții de Crăciun

Publicat

în

„Piţăratul”, „Butea”, mersul cu Steaua sau cu Capra, „Viflaimul” şi „Oleleul” sunt câteva dintre vechile tradiţii şi obiceiuri care în unele zone din România se păstrează încă. În vreme ce unele au rolul de a vesti Naşterea Domnului, altele au la bază ritualuri prin care erau cinstite soarele şi rodnicia pământului. Află mai multe de pe radiounirea.ro

 În Ajun de Crăciun, când casa-i curată, bradul împodobit, iar gospodinele scot din cuptor cozonacii şi bucatele tradiţionale acestei sărbători, la ferestre încep să răsune colindele tradiţionale româneşti.

Deşi diferite de la o zonă la alta a ţării, datinile Crăciunului au rădăcini similare. Unele vestesc Naşterea Mântuitorului, altele însă amintesc de ritualurile arhaice din preajma solstiţiului de iarnă. Oricum ar fi însă, colinda şi celelalte tradiţii specifice fiecărei regiuni sunt încă vii şi apreciate deopotrivă de copii, tineri şi bătrâni.

„Conform tradiţiei, cele mai ample şi specifice şi deosebit de valoroase tradiţii ţin de fenomenul colindatului”, a explicat Doina Işfănoni, etonolog la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

„Fenomenul este foarte prezent în Transilvania, în Banat, Dobrogea şi Muntenia, şi aduce în atenţie toate formele de folclor: muzical, literar, are şi elemente de folclor coregrafic, fiindcă sunt cete care au şi dansuri la finalul colindatului, mai ales în casele unde sunt fete nemăritate… El are încă, din punct de vedere al semnificaţiei, o dublă valoare: pe de-o parte este una din modalităţile arhaice precreştine, închinate vechilor ritualuri din preajma solstiţiului de iarnă, dedicate muncii omului şi Soarelui ca principal patron al vieţii pe Pământ, însă şi acela al ajutorului dat tuturor formelor de viaţă de a se dezvolta şi atunci, pentru fiecare ocupaţie există colinde specifice – sunt colinde de agricultori, de păstori, de pescari. Pe de cealaltă parte, sunt acele tipuri de cântări religioase, de imnuri, pe care Biserica, odată cu Naşterea Lui Hristos, le aduc în atenţie. Spre exemplu, colinda maramureşană este religioasă, ea nu prea are legătură cu formele vechi de colindat pe care le regăsim în Hunedoara, Alba, Ialomiţa sau Dobrogea, care sunt colindele lui Crăciun şi în care se vorbeşte despre geneza lumii. Aşadar, colinda împleteşte partea precreştină de slăvire a omului şi a universului cu partea cealaltă a Naşterii Lui Hristos, de glorificare, de slăvire a Celui ce se naşte pentru a ne izbăvi de rele”, a mai explicat ea.

 „Porcul nu are nicio legătură cu creştinismul”

Cel mai bine păstrate şi încă respectate obiceiuri de Crăciun pot fi întâlnite zilele acestea în Hunedoara, Alba, în unele sate din Banat, Ialomiţa, Dobrogea şi Maramureş.

Spre exemplu, în satul Limba, din judeţul Alba, se păstrează încă un vechi obicei: „Piţăratul”. Denumirea vine de la „piţărău”, colacul pe care cei mici îl primesc atunci când merg la colindat. El este făcut din aluatul care rămâne de la pâine sau de la cozonaci.

Cei mici se aducă în curtea primei case din sat, cu câte o trăistuţă atârnată de gât, şi le adresează gazdelor strigături specifice. Gazdele îi întâmpină cu un coş plin cu bomboane, ciocolată sau fructe şi apoi le aruncă pe toate în curte, aşa încât colindătorii îşi umplu singuri trăistuţele, cu pot aduna. Potrivit obiceiului, micuţii piţărăi sunt însoţiţi de părinţi, cărora gazdele le oferă vin fiert. Astfel, piţăratul marchează şi începutul colindatului în satul Limba, căci după piţărăi pornesc din casă în casă cetele de colindători, care primesc bani în schimbul colindelor interpretate. Şi colindatul se face după un anumit ritual: cetele de flăcăi colindă fetele din sat, care îi servesc cu vin şi colaci, iar familiile tinere îşi colindă părinţii, naşii şi neamurile mai în vârstă, potrivit Mediafax.

„Colacul reflectă chinul bobului de grâu, despre care se spune că poartă chipul lui Hristos. El se transformă în colac pe masă – sau în cozonac şi alte prăjituri cu aluat –, întruchipând rodnicia Pământului – de aceea e şi rotund -, dar şi trupul Lui Hristos”, a explicat Doina Işfănoni. „Pe masa de Crăciun sunt şi băuturi: nu lipseşte vinul, uneori chiar şi strugurele care, înainte, se păstra încă de la recoltare ca un «trofeu». De asemenea, se regăsesc şi o mulţime de roduse de carmangerie, – deşi ştim bine, porcul nu are nicio legătură cu creştinismul, mai ales în lumea iudaică, unde el era repudiat -, fiindcă porcul era în vremurile antice expresia rodniciei, a bogăţiei pe care o poţi obţine”, a completat etnologul.

În zona Blajului, de peste o sută de ani se păstrează un alt obicei de Crăciun: cel al Crailor. La Sâncel, el începe odată cu postul Crăciunului, când tineri cu vârste între 15 şi 20 de ani, aleşi pentru a duce mai departe tradiţia, încep să pregătească, la biserică, o scenetă biblică, legată de întâlnirea dintre regele Irod şi cei trei magi sau „crai”, de naşterea lui Iisus, dar şi de uciderea celor 14.000 de prunci din ordinul împăratului. În ziua de Crăciun, sceneta se joacă în biserica satului, iar apoi, până în 27 decembrie, de Sfântul Ştefan, este prezentată de colindători pe la casele sătenilor, ei fiind răsplătiţi cu vin, cozonaci sau bani.

Şi tinerii din Cunţa reiau un alt vechi obicei legat de Crăciun, numit „Butea”. Ei se adună în seara de Ajun în „oastea Domnului”, îşi aleg un „primar” şi pleacă cu „butea”. Purtând pălării împodobite cu pene, tinerii colindă pe la casele sătenilor şi primesc prăjituri, bani şi vin într-o damigeană mare, de unde şi numele obiceiului. Băieţii invită fetele nemăritate la o petrecere care are loc după Crăciun, tradiţia spunând că aceasta se ţinea în casa celui mai gospodar dintre localnici. În prezent, totul se desfăşoară la Căminul Cultural.

„Colinda este poate cea mai reprezentativă formă de manifestare a tradiţiei româneşti”

Colindatul este cel mai întâlnit obicei şi în satele din Bistriţa-Năsăud. Potrivit tradiţiei, el începe în dimineaţa din Ajunul Crăciunului, când pleacă la colindat copiii. Sătenii îşi ţin porţile larg deschise, pentru a arăta că aşteaptă şi primesc colindători, iar aceştia sunt răsplătiţi cu bani, prăjituri, bomboane sau fructe. După ce se înserează, este rândul tinerilor să pornească la colindat, ei mergând pe la casele colegilor de şcoală şi prietenilor. Abia după ce se înnoptează merg la colindat şi adulţii, care încep prin a-i colinda pe preot, pe primar şi pe alţi oameni de vază, fiind poftiţi la masă, serviţi cu prăjituri şi vin. Colindatul se prelungeşte şi în ziua de Crăciun, când sunt vizitate rudele.

Tot în Bistriţa-Năsăud se merge cu „Turca” sau „Capra”, cu „Viflaimul”, „Irozii” sau „Steaua”.  „Turca” sau „Capra” e jucată de doi băieţi, unul fiind acoperit cu o pătură din care iese un bot de capră, din lemn. El ţine ritmul muzicii şi face capra să clămpănească din fălcile de lemn, iar cel de-al doilea cântă din fluier. La final, gazda plăteşte colinda cu bani, pe care capra îi prinde cu gura.

„Viflaimul” se mai păstrează doar în unele localităţi din zona de câmpie a judeţului Bistriţa-Năsăud şi presupune reproducere unor scene biblice, participanţii fiind costumaţi în Iosif, Maria şi păstori. Similare sunt obiceiurile „Irozilor”, unde personajele sunt Irod, doi ostaşi romani şi cei trei magi, şi „Steaua”, la care trei băieţi ce îi întruchipează pe magi colindă cu „Trei crai de la răsărit”, iar cel din frunte poartă o stea din lemn cu cinci colţuri, împodobită cu panglici tricolore.

„De fapt, la Crăciun asistăm, datorită solstiţiului de iarnă, la tot felul de comportamente ceremoniale, unele chiar ritualuri pe care toate civilizaţiile vechi le-au avut, închinate soarelui”, a povestit etnologul Doina Işfănoni pentru gândul.

„Totuşi, şi cele creştine şi cele precreştine indirect se reflectă asupra omului, când, la finalul colindei, se spune «Şi-o-nchinăm cu sănătate la gazdele noastre» şi le numeşte şi aşa mai departe… Din acest punct de vedere, la Crăciun, colinda este poate cea mai reprezentativă formă de manifestare a tradiţiei româneşti. Este unanim recunoscută şi alături de această impunătoare manifestare umană asistăm la ceea ce se numeşte din punct de vedere etnologic sincretismul lumii precreştine cu lumea creştină, în care o serie de simboluri străvesc se regăsesc. De pildă, simbolul luminii care aminteşte deopotrivă despre ritualurile soarelui, dar şi de lumina care a condus magii în locul unde se năştea Iisus. De aici glorificare luminii şi a stelei, de aici toată această preumblare a colindei în timpul nopţii, în Ajun, şi pentru că ziua liturgică începe prin slujbele de la miezul nopţii, care anunţă lumina ce se naşte. Lumina înseamnă, de fapt, în toate simbolismele tradiţionale şi creştine şi precreştine, şansa renaşterii. Atât precreştinismul, cât şi creştinismul, aduc în atenţie pentru om, ca şi pentru vegetaţie, şansa redefinirii sale. În fiecare an, avem şansa, odată cu moarte aparentă a naturii şi dorinţa ca ea să renască, de a ne remodela şi noi fiinţele din punct de vedere moral, spiritual”, a mai explicat ea.

În comuna Ilva Mare, în Ajunul Crăciunului, pornesc prin sat „belciugarii”, tineri costumaţi în capră, militar, urs, ţigan, preot, jandarm, drac, doctor, mire şi mireasă, care interpretează, în fiecare casă, o mică scenetă. Obiceiul nu este specific creştinismului, dar oamenii de pe Valea Ilvelor cred că gospodăria în care joacă „belciugarii” va fi una bogată în anul care vine, de aceea toată lumea îi aşteaptă şi îi răsplăteşte.

În mod tradiţional, sărbătorile de iarnă în Mărginimea Sibiului încep de la Sfântul Nicolae. Atunci, tinerii necăsătoriţi din fiecare sat se adună şi formează o ceată de feciori sau juni. Regulile cetei prevăd ca unul dintre tineri să fie conducătorul, el purtând numele de „jude”. Tinerii aleg o „gazdă”, unde se întâlnesc zilnic, până în Ajun de Crăciun, pentru a repeta colindele. În întreaga Mărginime, colindele pe care le repetă tinerii sunt asemănătoare, cu foarte puţine influenţe locale, existând însă colinde speciale pentru primar, pentru preot, pentru judele cetei şi pentru fetele de măritat, potrivit Mediafax.

Întrunirea cetelor de juni de la Sălişte, tradiţie păstrată din anul 1895

În seara de Ajun, cetele de feciori colindă în toate casele satului, îmbrăcaţi în costume populare. Colindatul începe cu casa primarului şi a preotului, după care feciorii pornesc din casă în casă, până dimineaţă, iar la final se duc direct la „ceată”, unde colindă „gazda”.

În prima zi de Crăciun, la prânz, cetele de feciori colindă în biserică, după încheierea slujbei, fiind ascultaţi de tot satul. În a patra zi de Crăciun, toate cetele din Mărginime, dar şi din localităţi de dincolo de munţi, din judeţele Vâlcea şi Argeş, sunt invitate la întrunirea cetelor de juni de la Sălişte, care se ţine anual încă de la 1895, cu o singură întrerupere, de zece ani, după al Doilea Război Mondial. Fiecare ceată îşi prezintă jocurile tradiţionale şi mesajul, după care se prind cu toţii în Hora Unirii.

În Ajunul Crăciunului, în satele din Maramureş primii care pleacă la colindat sunt copiii. Cu trăistuţele în gât, aceştia merg din casă în casă pentru a anunţa naşterea Domnului, iar în schimbul colindei primesc de la gazde colaci, nuci, mere, iar acum, din ce în ce mai des, bani. Ei umblă cu „Steaua” sau cu „Capra”.

Tot în această regiune, un loc important îl ocupă „jocul moşilor”, la originea căruia ar sta ceremoniile cu măşti din nopţile de priveghi, un ritual strămoşesc de cinstire a morţilor.

Şi superstiţiile persistă încă: nu se dă cu mătura de Crăciun, nu se spală rufe şi nu se dă nimic cu împrumut. De asemenea, se dă de mâncare pe săturate animalelor din gospodărie, inclusiv câte o bucăţică de aluat dospit, despre care se crede că le va feri de boli. În unele zone, se spune că dacă în seara de Ajun, animalele se culcă pe partea stângă, e semn că iarna va fi lungă şi geroasă. Mai există şi credinţa că aceia care plâng în Ajun vor plânge tot anul care vine, iar în dimineaţa de Crăciun este bine să te speli pe faţă cu apă de izvor în care se pune un bănuţ de argint.

În unele localităţi dobrogene se merge cu „Struţul” – tradiţionala „capră” are un veştmânt specific: o ţesătură groasă din lână, de care sunt prinse legături de stuf, plantă care se găseşe din abundenţă pe malul lacurilor din Dobrogea. Tinerii necăsătoriţi se grupează în cete şi merg la colindat, pentru ei aceasta fiind o „etapă” pe care trebuie să o parcurgă în drumul spre maturitate. Repetiţiile pentru colindat încept încă de pe 6 decembrie. Fiecare membru al grupului are atribuţii clar delimitate, dar există şi un conducător – „cap de ceată” -, care are grijă ca ritualurile să fie bine îndeplinite. De asemenea, fiecare ceată include un ajutor, un contabil, un ţuicar, un pisic, o iapă, însă în Dobrogea de Sus nu se mai păstrează, ci numai în anumite regiuni din Oltina şi Cohirleni.

Un obicei al zonei Măcinului este „Oleleul”, practicat în seara Ajunului de Crăciun de grupuri de flacăi ce bat cu tălăngile în pământ. Ei stau aşezaţi în cerc sau semicerc în faţa casei, acest lucru semnificând protecţia gospodăriei respective, relatează presa locală.

Dubaşii de pe Valea Mureşului, din judeţul Arad, colindă două zile fără întrerupere, după un obicei vechi de sute de ani. Îmbrăcaţi în porturi populare de iarnă şi cu dube confecţionate din piei de animale, cetele de colindători străbat uliţele satelor, oprindu-se şi la Castelul Săvârşin. Dubaşii au vârste cuprinse între 14 şi 22 de ani.

Colindele nu au doar mesaje religioase, unele fiind adresate localnicilor. Există versuri destinate fetelor bune de măritat, iar astfel feciorii au ocazia să îşi exprime intenţiile. Sătenii leneşi au parte de colinde speciale, critice, în timp ce oamenii mai gospodari sunt lăudaţi.

sursa gandul.info


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

”Conferințele de la Sebeș”, eveniment cultural găzduit în Aula Primăriei, în 3 aprilie

Publicat

în

„Conferințele de la  Sebeș”, un nou eveniment cultural de înaltă ținută, găzduit în Aula Primăriei

Primăria şi Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş vă invită miercuri, 3 aprilie 2024, cu începere de la ora 17.00, în „Aula” primăriei municipiului Sebeş, la conferinţa „Nivele tipologice și axiologice ale discursului intelectual. Despre lectura sau hermeneutica existențială”, susţinută de dr. Virgil Podoabă, profesor universitar la Catedra de Literatură comparată a Facultăţii de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov.

Prof. univ. dr. Virgil Podoabă este scriitor, traducător și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România. După studii primare în satul natal şi liceale la Cluj, urmează cursuri universitare între 1972 şi 1976 la Facultatea de Filologie din acelaşi oraş. Teza de doctorat cu titlul „Experiența revelatoare și tematizarea ei în literatura română contemporană” o susţine la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj în anul 2003, lucrare distinsă cu calificativul „Summa cum Laude”. Din aprilie 1990 este redactor la revista „Vatra” din Tîrgu Mureș, iar din anul 1992 ocupă postul de lector la Catedra de Literatură comparată, a Facultăţii de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov, urmând cursus honorum până la titlul ştiinţific de profesor universitar. Activitatea sa a fost intensă încă din perioada studenţiei când, a fost președinte al Cercului de istoria literaturii române și redactor al revistei „Echinox” (1974-1976), în care de altfel a şi debutat cu o recenzie în anul 1973 și în paginile căreia, a susținut cu cronici literare și eseuri, rubricile „Proză” și „Cronica literară”.

A făcut parte din echipa de coordonare a cenaclului „Echinox” între anii 1974-1976, a cenaclului „Silvania” din Zalău între 1976 şi 1980, şi a cenaclului „Iosif Vulcan” din Oradea între 1980 şi 1991, iar din anul 1990 şi până în prezent este redactor la revista „Vatra” din Tîrgu-Mureș. De-a lungul timpului a susţinut cu cronici literare, eseuri şi studii critice, prestigioase reviste de profil: „Familia” (1980-1990), „Vatra” (din 1990 încoace), şi a colaborat la revistele „Steaua”, „Caiete critice”, „Arca”, „Tribuna”, „Viața Românească”, „Limes”, „Calende”, „Discobolul”, „Paralela 45” etc. A înființat și a fost redactor-șef între 1991 şi 1992 al ziarului „Gazeta de Vest” din Oradea, iar împreună cu un grup de studenți de la Facultatea de Litere din Brașov a pus bazele revistei studenţești „Erată”, pe care a şi condus-o în calitate de director între anii 1995 şi 1999.

Totodată, prof. univ. dr. Virgil Podoabă are un palmares impresionant de participări la colocvii, târguri de carte, simpozioane, lansări de carte și întâlniri cu cititorii şi a susţinut de-a lungul timpului numeroase conferințe pe teme literare și culturale, cum este cea de la Sebeş.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Daia Română, prima comună din Alba cu rețea de gaz finanțată prin Programul „Anghel Saligny”

Publicat

în

Prima comună din Alba cu rețea de gaz finanțată prin Programul „Anghel Saligny”, Daia Română

Daia Română este prima comună din județul Alba care va avea rețea de gaz finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Contractul de finanțare, în valoare de peste 36,7 milioane de lei, a fost semnat miercuri 27 martie.

Contractul de finanțare este în valoare de 36m7 milioane de lei. Toate locuințele, agenții economici și instituțiile publice din comuna Daia Română vor fi racordate la rețeaua nou construită de gaze naturale. Alimentarea cu gaze naturale a comunei Daia Română se va realiza din stația de reglare – măsurare predare proiectată în zona satului Limba, din comuna Ciugud.

Pentru evitarea spargerii carosabilului la executarea branșamentelor, în cazul străzilor modernizate, conductele se vor amplasa pe ambele părți ale străzilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

28 martie 1923, ziua în care a fost promulgată Constituția României adoptată după Marea Unire

Publicat

în

La 28 martie 1923 era promulgata prin decret regal Constitutia Romaniei Mari, votata de Parlamentul Romaniei

Constituțiunea României din 28 martie 1923 (cunoscută și sub numele, incomplet și incorect, de „Constituția din 1923” – deoarece, constituțiilor li se precizează întotdeauna ziua, luna și anul intrării în vigoare) este Constituția României adoptată după Marea Unire.

A fost în vigoare până la adoptarea Constituției din 1938 și apoi (cu restricții) în perioada 1944-1947.

Elaborat în 1923, proiectul Constituției a fost supus dezbaterii parlamentare. După ce a fost adoptată de Parlament, a fost sancționată și promulgată de Regele Ferdinand I la data de 28 martie 1923 și publicată în Monitorul Oficial No. 282 din 29 martie 1923, dată la care a intrat în vigoare.

Potrivit Constituției din 1923, România era o monarhie constituțională, stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituția unificării, cum mai e numită, consfințește realizarea României Mari și are la bază constituția din 1866, dovadă fiind faptul că din cele 138 de articole, 78 s-au păstrat din cea de la 1866. Regele Ferdinand I (1914-1927) reprezinta elementul cheie al vieții politice. El exercita puterea executivă, numea și revoca miniștrii, sancționa și promulga legile, era șeful Armatei, avea drept de veto, putea bate monedă, conferea decorații, avea drept de amnistie și grațiere, convoca și dizolva Parlamentul, încheia tratate (acestea devenind valabile după ce erau aprobate de Parlament). Parlamentul constituia puterea legislativă în cadrul regimului democratic. El era bicameral (Senatul și Adunarea deputaților) și avea rolul de a vota legile, de a le abroga și avea drept de control asupra activității guvernului.

Această constituție legifera principiul separării puterilor statului:

puterea legislativă – exercitată colectiv de Adunările legislative (Senat și Adunarea Deputaților) și Rege;
puterea executivă – încredințată Regelui, care o exercita „în modul regulat prin Constituțiune” (prin intermediul Guvernului format de partidul sau alianța care câștigă alegerile parlamentare). Formula sintetică care exprima acest principiu, larg cunoscut de public, era Regele domnește, nu guvernează.
puterea judecătorească – atribuită Înaltei Curți de Casație și Justiție și instanțelor de judecată.

Această constituție a contribuit la consolidarea Marii Uniri și a creat cadrul democratic al vieții politice din România până în anul 1938, când s-a adoptat prin plebiscit Constituția României din 1938.

Întrucât Constituția din 1938 era un document mai puțin democratic decât cea din 1923 (fiind elaborată sub presiunea politică a creșterii totalitarismului nazist și sovietic în întreaga Europă), după evenimentele de la 23 August 1944, Regele Mihai a repus în vigoare Constituția din 1923. Dpdv juridic, ea a fost în vigoare (cu multe restricții și încălcări de facto, generate de ocupația militară sovietică și de creșterea continuă a influenței politice a comuniștilor) până la lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, când Partidul Comunist Român, ajutat de ocupanți, a obținut, prin șantaj și amenințare cu forța, semnătura Regelui pe un act nelegal de abdicare. În aceeași seară, printr-o ședință măsluită a Adunării Deputaților (care se afla în vacanță parlamentară, aleșii nefiind nici măcar prezenți, ci plecați în circumscripțiile teritoriale!), comuniștii au dat o aparență de legalitate loviturii de stat, „desființând” (sic!) nu doar instituția Monarhiei, ci și Constituția în vigoare. A urmat o perioadă de vid constituțional, până la adoptarea Constituției totalitare a Republicii Populare Române, survenită la 13 aprilie 1948.

Constituţia stipula de la început că Romaâia este stat naţional unitar şi indivizibil, al cărei teritoriu este inalienabil. Cu privire la drepturile cetăţenilor, se făcea referire la condiţiile specifice democraţiei: garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, fără deosebire etnică, de limbă sau religie, egalitatea cetăţenilor în societate şi înaintea legilor, libertatea conştiinţei şi întrunirilor, dreptul de asociere, secretul corespondenţei, inviolabilitatea domiciliului. Se instituia votul universal, egal, direct obligatoriu şi secret. Militarii şi femeile, ca în toate ţările europene din acea vreme, nu puteau să-şi exprime o opţiune politică în faţa urnelor. Ascendenţa regelui faţă de Parlament consta în faptul că legile nu puteau intra în vigoare decât sancţionate (astăzi spunem promulgate), iar regele putea refuza sancţionarea unei legi. Ascendenţa faţă de Guvern consta în faptul că „Guvernul exercită puterea executivă în numele regelui”. Regele nu avea ascendenţă asupra puterii judecătoreşti, care „se exercită de către organele ei”. Numai hotărârile, care se pronunţau „în virtutea legii”, se executau „în numele regelui”. Nu exista o Curte Constituţională ca astăzi, sarcinile revenind Curţii de Casaţie, care era constituită din jurişti de profesie, integri şi neafiliaţi niciodată vreunei grupări politice. Constituţia prevedea un parlament bicameral, din care Camera Deputaţilor se alegea prin vot universal, iar Senatul era compus din membri aleşi din diferite grupări (Camera de Comerţ, cadrele didactice etc.) şi din senatori de drept: reprezentanţi ai cultelor, preşedintele Academiei Române, foşti preşedinţi ai fiecărei camere legislative, foşti senatori şi deputaţi care fuseseră aleşi cel puţin în zece sesiuni, foşti miniştri care au deţinut cel putin şase ani fotoliul ministerial, foşti preşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi alţi demnitari. Legea fundamentală exprima foarte precis prerogativele suveranului şi condiţiile succesiunii la tron. Constituţia din 1923 a funcţionat în perfectă ordine până în februarie 1938, când regele Carol al II-lea a iniţiat o Constituţie nouă, care întărea puterea regală şi limita libertăţile democratice. În principiu aceasta a fost valabilă până în 1947, deşi după abdicarea regelui s-au aplicat cutume în afara legii fundamentale, iar după 23 august 1944 a fost parţial amendată şi revizuită.

Sursa: wikipedia și ziare.com


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba