Știri
Persoanele juridice respinse pot depune contestații în programul Rabla
Persoanele juridice și instituțiile publice care au fost respinse în programul Rabla pot depune contestații începând de astăzi, în termen de 5 zile.
Anunțul a fost făcut de Administrația Fondului pentru Mediu, care a încheiat duminică o nouă etapă de evaluare și validare a dosarelor depuse de instituțiile publice și persoanele juridice în programul RABLA 2014. De asemenea, solicitanții respinși pot depune un nou dosar de acceptare, la sediul Administrației Fondului pentru Mediu, până la data de 1 septembrie 2014. Datele de pe portalul instituției arată că doar puțin peste jumătate din cele 3.000 de tichete destinate acestui program au fost distribuite.
Silvia Surugiu
Știri
Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar
Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba
Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.
Știri
Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii
Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare
Știri
Alba Iulia, pregătită de Paștele ortodox și greco-catolic
Pregătiri pentru Paștele ortodox și greco-catolic la Alba Iulia
Alba Iulia s-a pregătit de sărbătoarea Paștelui ortodox și greco-catolic, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.
Potrivit acestuia, autoritățile au dorit ca zonele principale din Alba Iulia să fie decorate, așa cum se cuvine, cu ocazia sărbătorilor de Paște. Ansamblurile decorative și figurinele sunt amplasate în Cetate în zona Celor Trei Fortificații și pe Bulevardul Transilvaniei, iar în Centru sunt amplasate în zona centrului comercial Mercur și în proximitatea Casei de Cultură a Studenților.
„Am pregătit această surpriză de sărbătoare pentru cei mici dar și pentru cei mari, care nu au uitat să mai fie, uneori, copii. Vă invit, așadar, dragi albaiulieni și turiști să vă bucurați de sărbători într-o atmosferă festivă, alături de cei dragi, și înconjurați de frumos, în Alba Iulia”, a precizat primarul Gabriel Pleșa.
-
Știriacum 19 ore
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 5 zile
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 19 ore
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 2 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o săptămână
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum o săptămână
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum o săptămână
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului