Papa Francisc va beatifica în timpul vizitei în România (31 mai – 2 iunie), la Blaj, unde se va afla astăzi,  șapte episcopi greco-catolici „care au preferat moartea în locul trădării credinței” în fața prigoanei comuniste, au declarat, pentru Europa Liberă, surse din cercurile clerului.
Este vorba, printre alții, de Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Russu și Ion Bălan.
Iuliu Hossu a fost cel care a citit la 1 Decembrie 1918 din însărcinarea Marelui Sfat Național Român, mulțimilor adunate la Marea Adunare Naționale de la Alba Iulia, proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României. Ulterior acesta s-a îmbrățișat cu episcopul ortodox Miron Cristea(viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române). Episcopii Iuliu Hossu și Miron Cristea, alături de alți doi fruntași ardeleni, Alexandru Vaida Voievod și Vasile Goldiș,  au dus la București Declarația de Unirea de la Alba Iulia. Declarația a fost înmânată regelui Ferdinand I al României.
Papa Francisc efectuează o vizită de 3 zile în România,  urmând ca la Blaj, capitala de facto a greco-catolicilor din România, să oficieze ceremonia de beatificare. Francisc devine astfel al doilea papă care vizitează România, predominant ortodoxă, după Papa Ioan Paul al-II-lea, care a venit în 1999, scrie activenews.ro.

Duminică, 2 iunie 2019: București – Blaj – Roma

Sfântul Părinte pleacă de la București cu avionul duminică, la ora 9.00, cu direcția Sibiu, de unde merge cu elicopterul la Blaj, sediul istoric al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Aici, pontiful celebrează Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea a șapte episcopi greco-catolici martiri, ritul sacru desfășurându-se pe Câmpia Libertății de la Blaj. Papa prezintă omilia celebrării euharistice și recită antifonul marian pascal ”Regina Coeli” (”Bucură-te, Regina Cerului”).

După prânzul cu suita papală, Sfântul Părinte are o întâlnire cu comunitatea rom din Blaj. În fine, în jurul orei 17.00, papa sosește cu elicopterul la aeroportul din Sibiu pentru ceremonia de rămas bun.

Papa Francisc pleacă din România cu avionul duminică, 2 iunie a.c., la 17.30, urmând să ajungă pe aeroportul Roma – Ciampino în jurul orei locale 18.30. După nelipsita vizită la icoana Maicii Domnului ”Salus Populi Romani” din bazilica Santa Maria Maggiore, papa se întoarce la reședința sa din Casa ”Sf. Marta” din Cetatea Vaticanului.