O nouă dovadă de spirit civic : O femeie a predat la poliţie un portmoneu cu peste 3.000 de lei găsit într-o instituţie publică din Alba Iulia

Adăugat la Știri

portofel-pierdut-restituitO nouă dovadă de spirit civic în municipiul Alba Iulia. O femeie a predat la poliţie un portmoneu cu peste 3.000 de lei găsit într-o instituţie publică din Alba Iulia. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba îi adresează, în mod public, felicitări. 

Ieri, 11 octombrie, la Poliţia Municipiului Alba Iulia s-a prezentat doamna Anuţa M., de 53 de ani, din Alba Iulia şi a predat ofiţerului de serviciu un portmoneu în care era suma de 3.080 lei, 40 de euro şi documente personale ale unui cetăţean cu domiciliul în judeţul Mureş.

Aceasta le-a spus poliţiştilor că a găsit portmoneul într-o instituţie publică din municipiul Alba Iulia.

Poliţiştii au demarat activităţile pentru identificarea persoanei care a pierdut portmoneul, iar pe doamna Anuţa M. au felicitat-o pentru spiritul civic desăvârşit de care a dat dovadă.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii