O fetiță de 7 ani, accidentată în timp ce traversa neregulamentar strada

Adăugat la Știri

La data de 10.05.2017, în jurul orelor 16.30, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată cu privire la faptul că, pe raza localităţii Sebeşel, a avut loc un accident rutier.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că o femeie în vârstă de 42 de ani, din Sebeş, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Principală din Sebeşel, a surprins-o pe o minoră în vârstă de 7 ani, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure.

În urma accidentului, minora a suferit leziuni corporale uşoare, fără a rămâne internată în spital.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate.

Emilia Hîrceagă

redactor știri Radio Unirea FM
e-mail: redactie@radiounirea.ro

Comentarii