Rămâi conectat

Știri

O familie din Cehia – rămasă blocată pe un traseu foarte greu accesibil din Munții Apuseni!

Publicat

în

Astăzi în jurul orei 07:00, o familie formată din părinți și 4 copii a solicitat sprijin prin apel la 112, aceasta rămânând împotmolită cu mașina între Poiana Călineasca și satul Casa de Piatră. Spre locul indicat de către turiști, s-a deplasat imediat un echipaj de jandarmi montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Arieseni, împreună cu 2 polițiști din cadrul Secției rurale Câmpeni.

De origine cehă, cei doi adulți au spus jandarmilor, că au urmat indicațiile unei aplicații de orientare în teren, dar la un moment dat, din cauza terenului foarte accidentat, nu s-au mai putut deplasa. Echipajele plecate au constatat că, atât părinții în vârstă de 42, respectiv 43 de ani, cât și copiii, erau într-o stare bună de sănătate, nu prezentau urme de epuizare fizică, astfel că nu a fost necesară asistență medicală.

Acțiunea s-a desfășurat în teren accidentat și foarte greu accesibil, iar jandarmii au apelat la un localnic care deținea un tractor, cu ajutorul căruia mașina turiștilor a fost tractată  până la biserica  Poiana Călineasca-Gârda de Sus, aceștia fiind apoi îndrumați spre centrul comunei.

Recomandăm iubitorilor de drumeții montane, înainte de a pleca într-o drumetie, să se asigure că dețin echipament corespunzător, dar și un mijloc de transport adaptat terenului accidentat. De asemenea, îi asigurăm pe aceștia, că jandarmii montani sunt întotdeauna pregătiți să intervină prompt la orice solicitare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Detectoare pentru viață, în județul Alba

Publicat

în

În județul Alba, detectoare pentru viață

Marți 16 aprilie a început activitatea de montare a primelor detectoare de fum/monoxid de carbon din totalul de 500 de bucăți alocate locuințelor din județul Alba.
Mai multe familii din localitățile Noșlac, Vințu de Jos, Ighiu și Fărău au primit vizita pompierilor militari și voluntari, precum și a reprezentaților Delgaz, și au intrat în posesia unui asemenea dispozitiv, oferit cu titlu gratuit.
Activitatea este continuată în aceste zile în Arieșeni, Horea, Vadu Moților, Bistra, Ocoliș, Jidvei, Mihalț, Întregalde, Râmeț și Șugag.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Performanță pentru Corul „Apulum” al Seminarului Teologic din Alba Iulia

Publicat

în

Corul „Apulum” al Seminarului Teologic din Alba Iulia, o nouă performanță

Membrii ansamblului vocal „Apulum” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia au participat la Olimpiada Națională Corală – faza zonală, desfășurată la Arad.

Formațiunea corală albaiuliană este dirijată de părintele prof. dr. Nicolae Topîrcean, cadru didactic titular în cadrul instituției de învățământ preuniversitar. Prestația corului a fost apreciată de juriu cu punctajul maxim, 100 de puncte, ansamblul coral obținând Premiul I la Secțiunea „Seminarii Teologice”.

În cele 25 de minute alocate formațiunii corale albaiuliene, au fost interpretate patru piese care au vizat un repertoriu variat: „Kratima”, de Anton Pann, „Astăzi, Cel Prealăudat”, armonizare Iosif Fiț, „Florilegiu bizantin”, de Stelian Ionașcu, și „Răsunet de la Crișana”, de Ion Vidu.

„Reușita obținută la faza zonală a Olimpiadei constituie rezultatul activității susținute cu perseverență de către tinerii pasionați de cântul coral, desfășurată pe parcursul a numeroase ore de repetiții, prin participări la sfintele slujbe, dar și la diverse manifestări artistice”, se arată într-un comunicat de presă.

Corul „Apulum” a fost înființat în anul 1991 și, timp de nouă ani, până în 2000, a fost condus de prof. Iosif Fiț. Repertoriul abordat este unul preponderent liturgic, necesar participării la sfintele slujbe. Pe parcursul timpului, membrii formațiunii au obținut numeroase premii cu ocazia participării la diferite festivaluri și concursuri muzicale naționale. De asemenea, ansamblul vocal dirijat de părintele prof. dr. Nicolae Topîrcean, în parteneriat cu Asociația Corală „Codex Apulum”, a pus în scenă Oratoriul Bizantin de Paşti „Patimile şi Învierea Domnului”, de Paul Constantinescu.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Universitatea din Alba Iulia, membră a unui consorţiu european pentru formarea academică continuă

Publicat

în

Universitatea din Alba Iulia, membră a unui consorţiu european pentru formarea academică continuă

Universitatea „1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia face parte dintr-un consorţiu european, ce are drept scop formarea academică continuă, alături de universităţi din Austria, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Spania, Ungaria şi Bosnia-Herţegovina, a anunţat, într-o conferinţă de presă, rectorul Daniel Breaz.

Potrivit rectorului, Universitatea „1 Decembrie 1918″ s-a alăturat proiectului de constituire a Consorţiului „European University for Academic Continuing Education”, contribuind astfel la dezvoltarea unei universităţi europene prin intermediul programului Erasmus+. El a precizat că acest consorțiu urmăreşte să contribuie esenţial la îndeplinirea obiectivelor stabilite în Agenda Socială Europeană, vizând în mod specific creşterea proporţiei adulţilor europeni care participă la programe de formare, cu scopul de a atinge un prag de 60% până în anul 2030.

Instituţia coordonatoare a consorţiului este o universitate din Krems, Austria, iar pe lângă cele nouă universităţi partenere, este şi un partener asociat din Bosnia-Herţegovina.

Zilele acestea, la Alba Iulia are loc o săptămână internaţională, la care  participă toţi partenerii din consorţiu,


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba