Rămâi conectat

Știri

Numele purtate de orașul Alba Iulia, de-a lungul istoriei

Publicat

în

De-a lungul secolelor, până să aibă această denumire, orașul Alba Iulia a avut mai multe nume, precum Apulum, Bălgrad, Gyulafehérvár, Weissenburg sau Karlsburg, iar, toate acestea spun multe despre istoria vie a orașului.

Apulum, a fost denumirea care deriva de la Apoulon, numele cetății dacilor apuli de pe Piatra Craivii, de lângă actualul oras Alba Iulia și desemna castrul roman, cu rădăcini dacice, construit pentru soldații Legiunii a XIII-a Gemina, în urma cuceririi Dacicei de către Traian.

Apulum, de altfel, era cel mai mare oraș al Daciei romane, deși capitala acesteia era Ulpia Traiana Sarmizetetusa, iar  fortificaţie sale se întindea pe o suprafaţă de 20,73 hectare. În jurul castrului au apărut ulterior o aşezare civilă pe care administraţia romană a denumit-o Apulum în amintirea triburilor dace autohtone.

Mai apoi, în timpul împăratului Marcus Aurelius, aşezarea Apulum a fost ridicată la rang de municipiu, primind titlul de Municipium Aurelium Apulense. Castrul a  devenit în anul 118 reşedinţa guvernatorului Daciei Superior, şi un  de centru meşteşugăresc şi comercial, important port la râul Mureş,iar sub Septimius Severus (193-211) Colonia Nova Apulense.

Apulum mai era numit în acele vremuri şi Cryosopolis – Oraşul de Aur, fiind un puternic şi bogat centru de raspandire a romanizării în zonă, precum şi cel mai mare oraş nord-dunărean din Dacia, motive pentru care era considerat centrul Daciei Felix.

După retragerea romanilor de pe teritoriul Daciei , a urmat  perioada invaziei popoarelor migratoare   si de constituirea primelor formatiuni statale romanesti .

Bălgrad („castel alb”) este, apoi, numele pe care slavii l-au atribuit orașului în secolele VIII-IX, cu referire directă la piatra albă de calcar care alcătuia zidurile Castrului Roman.

În cadrul statului maghiar întemeiat în anul 1000 de regele Ștefan I, apare „Principatul Transilvaniei” cu capitala la Gyulafehérvár, „Cetatea Albă (a lui) Gyula”. Gyula era denumirea unui rang de maximă importanță în perioada păgână a maghiarimii și totodată, probabil, un nume propriu, de principe), după numele celui care a făcut din Alba Iulia centrul voievodatului său.

Românii   i-au zis întotdeauna simplu, pe limba lor, – Alba.

Alba Iulia a fost menţionată în documente pentru prima oară în anul 1177, Alba când localitatea era deja cetate regală

Orasul a avut si numele germanic Weissenburg („oras alb”) și, mai apoi, Karlsburg („oraș al lui Carol”), în onoarea împaratului Carol al VI-lea.

Cea mai importantă denumire a sa a rămas, însă, Alba Iulia, denumire pomenită pentru prima oară în 1199, desemnând atât piatra albă a cetății, cât și apartenența sa la vechiul voievodat al lui Iula.

 Orașul a fost între anii 1541 și 1711 reședința principilor Transilvaniei și astfel capitala politică a Principatului Transilvaniei.

Între 1595-1596, sub Sigismund Báthory, respectiv între 1600-1601, sub Mihai Viteazul, a fost reședința conducătorului politic al Moldovei, Transilvaniei și Țării Românești, aflate în uniune personală sub sceptrul marelui voievod muntean.

La 1 decembrie 1918 a fost locul de desfășurare a Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, care a legitimat popular unirea Transilvaniei și a Banatului cu Regatul României.

În anul 1922 a avut loc la Alba Iulia ceremonia oficială de încoronare a regelui României Mari, Ferdinand I și a reginei Maria, moment care a consfințit importanța simbolică a orașului si  rolul  său de capitală istorică, numele sau ramanand  asociat pentru totdeauna cu dezideratul de unitate a românilor .

Sursa:cersipamantromanesc.wordpress.com, sursa foto: wikipedia

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Alba Iulia, pregătită de Paștele ortodox și greco-catolic

Publicat

în

Pregătiri pentru Paștele ortodox și greco-catolic la Alba Iulia

Alba Iulia s-a pregătit de sărbătoarea Paștelui ortodox și greco-catolic, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, autoritățile au dorit ca zonele principale din Alba Iulia să fie decorate, așa cum se cuvine, cu ocazia sărbătorilor de Paște. Ansamblurile decorative și figurinele sunt amplasate în Cetate în zona Celor Trei Fortificații și pe Bulevardul Transilvaniei, iar în Centru sunt amplasate în zona centrului comercial Mercur și în proximitatea Casei de Cultură a Studenților.

„Am pregătit această surpriză de sărbătoare pentru cei mici dar și pentru cei mari, care nu au uitat să mai fie, uneori, copii. Vă invit, așadar, dragi albaiulieni și turiști să vă bucurați de sărbători într-o atmosferă festivă, alături de cei dragi, și înconjurați de frumos, în Alba Iulia”, a precizat primarul Gabriel Pleșa.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba