Noile drumuri care vor fi construite în România vor avea piste pentru biciclete

Adăugat la Știri

drumuri cu pisteNoile drumuri care vor fi construite în România vor avea piste pentru biciclete, iar pe cele actuale se vor construi, a anunţat, joi, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, în cadrul evenimentului organizat la Reprezentanţa Comisiei Europene (CE) cu ocazia vizitei vicepreşedintelui CE în România, Jyrki Katainen, potrivit Agerpres.

‘În ceea ce priveşte traseele EuroVelo este o chestiune pe care am găsit-o blocată în Guvern de 12 ani. Există o Hotărâre de Guvern. Problema este următoarea. În hărţile nemţeşti privitoare la aceste trasee europene România apare. Noi avem pe hartă aceste trasee, nu şi în practică. Vin nemţii, intră în România şi ei cred că merg pe traseele europene de biciclete, dar de fapt nu merg. Nu glumesc. A fost o chestiune care a durat 12 ani între două ministere. Unii spun să facă traseele de biciclete, iar alţii să le dea bani pentru infrastructura de lângă drum. Am tot negociat. Sper că am găsit o soluţie să deblocăm această chestiune care are două aspecte. Pe deoparte să se facă traseele pe ceea ce avem deja ca drumuri naţionale şi pe de altă parte, de acum înainte când se vor construi noi drumuri să aibă şi spaţii de biciclete adiacente, adică să investim bani europeni pentru aceste spaţii adiacente’, a precizat Ghinea.

Citește și City manager-ul Nicolaie Moldovan, la Unirea FM: Alba Iulia este, în anumite momente ale zilei, sufocată de presiunea traficului. Primăria caută soluții

Vicepreşedintele Comisiei Europene Jyrki Katainen, responsabil pentru locuri de muncă, creştere economică, investiţii şi competitivitate, efectuează o vizită oficială în România, în perioada 1-2 septembrie 2016. Acesta s-a aflat joi în dialog cu cetăţenii români, împreună cu prim-ministrul Dacian Cioloş, în care a abordat teme precum modalităţile de impulsionare a investiţiilor, modernizarea economiei europene şi viitorul Europei.

Sursa.economica.net

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii