Rămâi conectat

Social-Economic

Noi seturi de măsuri pentru protejarea biodiversității în UE

Publicat

în

Comisia pentru Agricultură a Parlamentului European a aprobat noi măsuri de reducere a afluxului de dăunători ai plantelor şi culturilor agricole pe teritoriul Uniunii Europene. Citește mai mult pe radiounirea.ro

Aceste măsuri au devenit foarte necesare, în contextul în care, în ultimii ani, s-a constatat prezenţa tot mai mare, în Europa, a dăunătorilor proveniţi din alte state. Bacteriile care afectează culturile agricole pot crea pagube imense fermierilor şi nu numai. În anul 2013, o astfel de bacterie – Xylella Fastidiosa – a devastat plantaţiile de măslini din Italia.

S-a constatat că în ultimii ani intrările acestor dăunători pe teritoriul Uniunii Europene au devenit tot mai numeroase, în special din cauza intensificării comerţului şi a schimbărilor climatice. Raportorul Anthea McIntyre, care a condus echipa de negociatori a PE cu celelalte instituţii – Consiliul şi Comisia Europeană – a arătat că dăunătorii şi bolile plantelor nu respectă frontierele şi că avem nevoie să ne protejăm biodiversitatea prin proceduri pe care să le adopte toate cele 28 de state membre.

Aceste noi reguli au primit încă de anul trecut aprobarea de principiu a Parlamentului şi Consiliului European, dar vor avea nevoie de procedurile formale pentru a putea fi în sfârşit aplicate.

– va fi creat un mecanism de identificare a plantelor de risc şi a produselor din acestea care provin din ţări terţe, iar Comisia Europeană va putea interzice accesul lor pe teritoriul comunitar;

– toate tipurile de plante sau recolte provenind din state terţe vor avea nevoie de „certificat de sănătate” pentru a putea fi exportate în Uniunea Europeană; în prezent nu toate plantele au nevoie de acest document;

– extinderea sistemului de „paşaport al plantei” pentru toate transporturile de puieţi sau material săditor de pe teritoriul Uniunii Europene;

– Statele membre vor fi obligate să lanseze programe de supraveghere multi-anuale pentru detectarea din timp a dăunătorilor; ele vor trebui să adopte totodată planuri de eradicare a acestora;

– legislaţia europeană va fi adaptată în aşa încât fermierii care-şi pierd plantaţiile sau recoltele din cauza măsurilor de eradicare a dăunătorilor să fie compensaţi în mod corect;

– Statele membre vor avea posibilitatea de a impune măsuri de eradicare a plantelor infestate şi de eliminare a surselor de infecţie, chiar dacă acestea se află pe proprietăţi private. Această lege se va aplica numai în măsura cerută de protejarea interesului public.

Textul acestui acord trebuie aprobat (formal) de miniştrii europeni ai agriculturii, apoi se întoarce la Comisia pentru Agricultură a Parlamentului European pentru aprobare finală. Ultimul pas este adoptarea în plenul Parlamentului European.

Sursa: romania-actualitati.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Social-Economic

Campanie de ecologizare si responsabilizare față de mediul înconjurător la Cugir

Publicat

în

Cugir: Campanie de ecologizare si responsabilizare față de mediul înconjurător

Sâmbătă 20 aprilie a avut loc prima parte a campaniei de curățenie la Cugir.
Zeci de voluntari și reprezentanți ai administrației locale au ecologizat zona centurii Vinerea și intrarea în Cugir. Participanții s-au organizat în două tabere șu au pornit din sensuri opuse să adune mizeriile aruncate de-o parte și de alta a drumului. La acțiune au participat și primarul Adrian Teban, viceprimarul Calin Furdui, administratorul public Marius Jibotean și managerul Spitalului Orășenesc Cugir, Florin Arion.
În urma acțiunii de ecologizare au fost strânși aproximativ 100 de saci de gunoi, care au fost colectați și depozitați de către Serviciul Public de Gospodărire Locală.
Curățenia de primăvară este organizată în fiecare an de către administrația locală sub forma unei campanii de interes public care implică efortul colectiv al localității.
Practic, acțiunea conține o componentă educațională ce vizează schimbarea comportamentului oamenilor față de mediul înconjurător. Administrația nu intenționează să se sustragă de la obligațiile ce îi revin, ci dimpotrivă, dorește să contribuie la creșterea responsabilității prin educarea cetățenilor pentru a proteja mediul înconjurător, se precizează într-un comunicat de presă.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

23 aprilie: Ziua Feroviarului

Publicat

în

Zi dedicată feroviarilor

În 23 aprilie 1880, Principele României Carol I şi I.C. Brătianu, ministru secretar de stat pentru lucrări publice de la acea vreme, au semnat un Decret prin care a luat naştere prima administraţie feroviară de stat din România, sub emblema „CFR”.

Din 1999, această zi de 23 aprilie a fost declarată oficial „Ziua Feroviarului” şi reprezintă un moment important în istorie şi o recunoaştere a meritelor celor care de-a lungul timpului au contribuit la dezvoltarea României Mari.

Drumul de fier al țării unește oameni, unește locuri și reprezintă în continuare un domeniu strategic, de interes național.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

Spații noi de joacă la grădinițele din Câlnic

Publicat

în

La grădinițele din Câlnic, spații noi de joacă

Grădinițele din comuna Câlnic au fost dotate cu spații noi de joacă, a anunțat primarul Lucian-Tiberiu Bodea.

Bucuria prichindeilor a fost pe măsură, aceștia fiind fascinați de căsuțele desprinse parcă din povești, a relatat edilul.

Căsuțe colorate, tobogane și leagăne, toate au fost special amenajate pentru ca copilașii de la grădinițele din Câlnic să se bucure din plin și să profite de zilele frumoase de vară.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba