Deși procedura de lucru a fost întocmită tocmai pentru a fi eliminat factorul subiectiv în stabilirea sancţiunilor în practică, aceasta nu se respectă de fiecare dată. În consecință, daca observați că ați fost sancţionati mai aspru decât era cazul, puteți solicita în mod expres aplicarea procedurii interne privind stabilirea unitară a sancțiunilor pentru nerespectarea obligațiilor declarative.Obligația depunerii declaraţiilor fiscale – de înregistrare fiscală/menţiuni, privind obligațiile de platăa,  privind veniturile realizate, informative, recapitulative – la termenele legale este prevazută de Codul de procedură fiscală, iar nerespectarea acesteia este sancționată cu amendă.

Trebuie menţionat că organul fiscal trebuie să înregistreze declarațiile chiar dacă nu au fost depuse în termenul legal, fără să o condiţioneze de aplicarea sancțiunii.

Când se dă avertisment?

În funcţie de perioada de întârziere, de modul de completare (corect sau incorect), de numărul de abateri (dacă este prima abatere sau nu pentru aceeași faptă), procedura de aplicare a sanctiunilor este diferită. Conform procedurii, se aplică doar avertisment, fără amendă, dacă declarația este depusă din proprie initiațivă, în cel mult 15 zile de la expirarea termenului legal sau, de la caz la caz, dacă:

  • Obligația de plată în perioada de raportare este 0, indiferent dacă situația este consecință neefectuării de operaţiuni impozabile sau a înregistrării de pierderi
  • Contribuabilul nu a notificat cu privire la nedepunerea declaraţiei sau a depus-o în cel mult 15 zile de la data comunicării notificării
  • Contribuabilului nu i s-a mai aplicat sancţiunea avertismentului pentru aceeași faptă.

Cât sunt amenzile pentru fiecare abatere?

În cazul în care perioada de întârziere depășește 15 zile sau societatea nu se încadrează în nici una din condițiile de mai sus, amenda devine inevitabilă, însă cuantumul acesteia difera atât în funcție de tipul de declaraţie fiscală și de perioada de întârziere (între 16 și 30 zile, 30 și 45 zile etc), cât și de faptul că a fost depusă din proprie inițiativă sau ca urmare a unei notificări din partea autorităților fiscale.

De reținut! Dacă amenda este achitată în cel mult 48 de ore de la notificare, cuantumul se înjumătățeste.

Cât sunt amenzile pentru fiecare tip de declarații și de perioada de întârziere?

1. Declarații de înregistrare fiscală/mențiuni (societăți comerciale) – formularele 010, 040, 050, 060, 089, 090, 091, 092, 093, 094, 097, 098, 099, declarația privind sediile secundare (fără număr)

Depunere din proprie initiațivă Depunere după notificare
(1 – 15 zile) avertisment (1 – 15 zile) avertisment
(16 – 30 zile) 1.000 de lei (16 – 30 zile) 3.000 de lei
(31- 60 zile) 1.500 de lei (31- 45 zile) 4.000 de lei
(61- 90 zile) 1.700 de lei (Peste 45 de zile) 5.000 de lei
(Peste 90 de zile) 2.000 de lei

2. Declarații privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat al persoanelor juridice (Formularele 101, 120, 122, 130, 300, 301, 311, 319)

Depunere din proprie initiațivă Depunere după notificare
(1 – 15 zile) avertisment (1 – 15 zile)  2.000 de lei
(16 – 30 zile) 1.000 de lei (16 – 30 zile) 3.000 de lei
(31- 60 zile) 1.500 de lei (31- 45 zile) 4.000 de lei
(61- 90 zile) 1.700 de lei (Peste 45 de zile) 5.000 de lei
(Peste 90 de zile) 2.000 de lei

3. Declarații privind obligații de plată ale persoanelor juridice: Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat (formularul 100) și Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidență nominală a persoanelor asigurate (formularul 112)

Depunere din proprie initiațivă Depunere după notificare
(1 – 15 zile) avertisment (1 – 15 zile) 2.000 de lei
(16 – 30 zile) 1.000 de lei (16 – 30 zile) 3.000 de lei
(31- 60 zile) 1.500 de lei (31- 45 zile) 4.000 de lei
(61- 90 zile) 1.700 de lei (Peste 45 zile) 5.000 de lei
(Peste 90 de zile) 2.000 de lei

4. Declarații informative ale persoanelor juridice (formularele 205,201, 392-A, B, 393, 400, declarație privind plățile către nerezidenți (conform art 119 Cod fiscal)

Depunere din proprie initiațivă Depunere după notificare
(1 – 15 zile) avertisment (1 – 15 zile) avertisment
(16 – 30 zile) 1.000 de lei (16 – 30 zile) 3.000 de lei
(31- 60 zile) 1.500 de lei (31- 45 zile) 4.000 de lei
(61- 90 zile) 1.700 de lei (Peste 45 de zile) 5.000 de lei
(Peste 90 de zile) 2.000 de lei

5. Declarații informative privind începerea/încetarea activității persoanelor fizice care desfășoară activitate în România și care obțin venituri sub formă de salarii în străinătate ale persoanelor juridice (formularul 222)

Depunere din proprie initiațivă Depunere după notificare
(1 – 15 zile) avertisment (1 – 15 zile) avertisment
(16 – 30 zile) 1.000 de lei (16 – 30 zile) 3.000 de lei
(31- 60 zile) 1.500 de lei (31- 45 zile) 4.000 de lei
(61- 90 zile) 1.700 de lei (Peste 45 de zile) 5.000 de lei
(Peste 90 de zile) 2.000 de lei

6. Declarații recapitulative ale persoanelor juridice (formularul 390)

Depunere din proprie initiațivă Depunere după notificare
(1 – 15 zile) avertisment (1 – 15 zile) 1.000 de lei
(16 – 30 zile) 1.000 de lei (16 – 30 zile) 2.000 de lei
(31- 60 zile) 2.000 de lei (31- 45 zile) 3.000 de lei
(61- 90 zile) 3.000 de lei (Peste 45 de zile) 5.000 de lei
(Peste 90 de zile) 4.000 de lei

Rectificarea declarației 390 ca urmare a depunerii de declarații incorecte incomplete.

Depunere din proprie initiațivă Depunere după notificare
(1 – 15 zile) avertisment (1 – 15 zile) 500 de lei
(16 – 30 zile) 500 de lei (16 – 30 zile) 700 de lei
(31- 60 zile) 700 de lei (31- 45 de zile) 1.000 de lei
(61- 90 zile) 800 de lei (Peste 45 de zile) 1.500 de lei
(Peste 90 de zile) 1.000 de lei

7. Declarații informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național ale persoanelor juridice (formularul 394)

Depunere din proprie initiațivă Depunere după notificare
(1 – 15 zile) avertisment (1 – 15 zile) avertisment
(16 – 30 zile) 12.000 de lei (16 – 30 zile) 12.000 de lei
(31- 60 zile) 12.500 de lei (31- 45 zile) 13.000 de lei
(61- 90 zile) 13.000 de lei (Peste 45 de zile) 14.000 de lei
(Peste 90 de zile) 13.500 de lei