Rămâi conectat

Știri

MYSTERION 3D, o expoziție a “misterelor” de la Apulum, își așteaptă vizitatorii de 1 Decembrie

Publicat

în

Seria evenimentelor organizate în cadrul programului cultural PANTHEON 3D continuă cu o invitație de inițiere în universul ascuns al cultelor de mistere din lumea greco-romană. Deschiderea expoziției temporare MYSTERION 3D. Zei salvatori, mistere și syncretism religios la Apulum a avut loc vineri, 23 noiembrie, la subsolul clădirii Museikon, unde publicul a fost impresionat de atmosfera și conceptul expunerii, de modul în care expoziția clasică se îmbină cu tehnologia modernă utilizată în cadrul digitizării 3D a patrimoniului arheologic de la Apulum.

MYSTERION 3D își așteaptă vizitatorii de 1 Decembrie, dar și în primele luni ale anului 2019, fiind deschisă publicului până la finele lunii martie.

Ce puteți vedea?

Zei și zeițe cu rădăcini, fie în extravagantul Orient, fie în tradițiile mitologice cu specific etnic ale tracilor sau celților, au intrat în panteon-ul din Apulum, găsindu-și locul într-o diversitate religioasă marcată de fenomene sincretice. Divinități fascinante, precum Mithras, Isis sau Serapis, Cavalerul Trac, au devenit extrem de populare în Antichitate, misterele lor reprezentând un adevărat trend religios. Numeroși adepți au fost atrași de caracterul orgiastic cu accente extatice al ceremoniilor, sau de ezoterismul ritualurilor inițiatice și al liturghiilor sacre (hieroi logoi). Zeii izbăvitori și mistici promiteau salvarea sufletului și propuneau o perspectivă pozitivă asupra vieții după moarte, fiind atotputernici, protectori, vindecători și aducători de prosperitate.

Expoziția noastră prezintă o nouă inițiere, cea în „misterele” digitizării 3D, în tainele unei metode avansate de documentare, cercetare și păstrare virtuală a patrimoniului cultural, care atrage din ce în ce mai mai mulți susținători în ultimii ani. Imprimanta 3D și câteva dintre replicile realizate după sculpturi antice, se numără printre vedetele expoziției.

ZEI PE DISPLAY reprezintă componenta expozițională 3D de vizualizare a pieselor romane. Prezentarea se realizează cu ajutorul unui dispozitiv interactiv cu ecran tactil care permite accesarea online și vizualizarea colecției cu modelele 3D ale sculpturilor romane disponibilă pe https://sketchfab.com/MNUAI, prin intermediul platformei Sketchfab.com. De asemenea, puteți urmări activitățile programului pe https://www.facebook.com/Pantheon3D/

Ce este PANTHEON 3D?

Programul cultural PANTHEON 3D urmărește valorificarea interdisciplinară a patrimoniului arheologic de epocă romană prin tehnologie modernă: digitizarea 3D a operelor de artă romană reprezentând divinități și personaje mitologice din colecția Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, realizarea unei unei colecții virtuale şi a unei platforme interactive 3D, dar și prin metode clasice: expoziții temporare având ca tematică religia și arta romană la Apulum, publicații, prezentări și ateliere pentru elevi și studenți.

PANTHEON 3D a fost declarat câștigător la sesiunea de finanțare A.F.C.N. 2018 pentru aria Programe Multianuale, urmând a fi implementat de Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia în perioada 2018 – 2019.

Programul cultural multianual PANTHEON 3D reprezintă cea mai ambiţioasă iniţiativă din domeniul valorificării şi expunerii patrimoniului arheologic întreprinsă în cadrul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, şi una dintre puţinele la nivel naţional.

Valorificarea patrimoniului cultural mobil prin tehnologie digitală în contextul abordărilor inter/multidisciplinare aduce în prim plan scanarea 3D și fotogrammetria ca metode independente de documentare care pot fi ȋnsă foarte ușor integrate ȋn fluxul operațiunilor de documentare specifice patrimoniului cultural.

PANTHEON 3D se află printre proiectele din domeniul patrimoniului cultural material, imaterial şi digital care s-au derulat în 2018 sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural, având statutul de eveniment oficial.

Echipa de implementare a programului este alcătuită din: Anca Timofan, Călin Șuteu, Radu Ota, George Bounegru, Ilie Lascu, Radu Ciobanu, Cătălin Pavel, Daniela Burnete, Dan Anghel, Adina Bogdan.

Instituțiile partenere în cadrul programului cultural Pantheon 3D: Primăria Municipiului Alba Iulia, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Muzeul Național Brukenthal Sibiu, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, Muzeul de Istorie Turda, Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia, Colegiul Naţional „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia, Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Județeană Alba.

 

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Garda Apulum și Garda Cetății își reiau spectacolele, din 1 mai, în Cetatea Alba Carolina

Publicat

în

Deschiderea oficială a sezonului turistic, în Cetatea Alba Carolina

Mii de oameni vin, în fiecare an, în Cetatea Alba Carolina, special pentru spectacolele de reenactment istoric. Alte zeci de mii vin și pentru aceste show-uri susținute de Garda Apulum și Garda Cetății, unice în România.

Alba Iulia este gata să-i primească și în acest an, cu o ofertă turistică remarcabilă: concerte, festivaluri, evenimente memorabile.

Începând din 1 mai, odată cu deschiderea oficială a sezonului turistic în Cetate, se reiau și spectacolele de reconstituire istorică antică și schimbul de gardă, atât de așteptate de public.

Din 1 mai, din nou pe cai!

Tobele vor răsuna din nou în Cetate și copitele cailor vor lovi iar piatra. Garda Cetății este pregătită să ofere și în acest an publicului, turiști și albaiulieni, unul dintre momentele magnetice ale fiecărui sfârșit de săptămână. Sâmbăta și duminica, la 12 fix, Garda Cetății își va face, din nou, rondul obișnuit, de la Poarta a III-a la Poarta a IV-a, într-un ritual devenit deja simbol pentru Alba Iulia. Prima „ieșire” din acest an a Gărzii Cetății, cu arsenalul complet, cai, uniforme, tobe, puști și drapele, va avea loc chiar pe 1 mai.

„Alba Iulia și-a construit, de-a lungul ultimilor ani, o imagine unică în zona turismului cultural și istoric. Spectacolele de reenactment sau defilarea Gărzii Cetății sunt doar partea foarte vizibilă a acestei imagini mari. E absolut normal, e obligația noastră și angajamentul nostru față de oraș și turiști, să le menținem în calendarul de evenimente și să le promovăm ca atare. Vă invit să vă bucurați de ele și în acest nou sezon turistic, ce stă să înceapă”, spune Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.

Ave, Apulum!

Strigătele de luptă ale „Gărzii Romane”- Legiunea a XIII-a Gemina de la Apulum, ale gladiatorilor din Ludus Apulensis, ale războinicilor daci din trupa Lupii Apoulonului, dar și dansurile Magna Nemesis se vor auzi și vedea, la rândul lor, în Cetatea Alba Carolina în această vară.

Spectacolele săptămânale vor avea loc în zona Porții a IV-a a Cetății, iar primul show este programat pentru 1 mai, la ora 18.00. Totul va culmina cu ediția a XI-a a Festivalului Roman Apulum, marcă înregistrată a Municipiului Alba Iulia și unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din Europa. Festivalul este programat în acest an în perioada 15-18 august.

Liviu Zgârciu, reprezentantul Asociației Culturale pentru Istorie Vie și, în același timp, coordonatorul reenactorilor din trupele antice declară: „De la 1 mai, Garda Apulum reîncepe sezonul reprezentațiilor de reenactment antic. Astfel, legionarii romani, războinicii daci, gladiatorii și frumoasele dansatoare vor putea fi văzuți de publicul larg, în fiecare vineri, în fața Porții a IV-a a Cetății Alba Carolina. De precizat că sezonul care stă să înceapă este al XI-lea de când voluntarii albaiulieni realizează acest spectacol, adevărate lecții de istorie vie, în care este promovat patrimoniul antic al orașului Alba Iulia.”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu

Publicat

în

Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului

Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.

Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni

Publicat

în

Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor

Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.

Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.

Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba