Rămâi conectat

Știri

Municipiul Alba Iulia a fost premiat pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în cadrul proiectului “Oraşe Verzi – Regiuni Verzi

Publicat

în

Viceprimarul Gabriel Pleșa a participat la conferinţa Internaţională “Contribuţia autorităţilor publice locale la reducerea amprentei de carbon în România” organizată  în cadrul Proiectului “Oraşe Verzi – Regiuni Verzi (Green Cities – Green Regions) de către Fundaţia TERRA Mileniul III, împreună cu partenerii săi: Asociaţia Municipiilor din România şi Reţeaua R20 – Regiuni pentru Acţiune Climatică din Elveţia.

Proiectul este co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei, prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Scopul evenimentului a fost prezentarea rezultatelor obţinute pe parcursul celor doi ani de implementare a proiectului, în care municipiile din România au depus eforturi în vederea reducerii amprentei de carbon, dar şi schimbul experienţe cu partenerii elveţieni şi cu municipiile AMR prezente.

În urma activităților de monitorizare din cadrul proiectului, municipiile Alba Iulia și Roman au fost premiate pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Gabriel Pleșa a evidențiat importanța dezvoltării durabile și cu responsabilitate față de mediu în viziunea administrației albaiuliene, reconfirmând intenția reducerii emisiilor de carbon, până în anul 2020, cu procente cuprinse între 20% și 40%. Evenimentul a beneficiat de prezența Excelenţei sale Domnul Urs Herren – Ambasadorul Confederaţiei Elveţiene la Bucureşti şi a unor invitaţi de marcă din Elveţia, care au împărtăşit experienţa lor privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. De altfel, impactul proiectului precum și modul în care municipalitatea din Alba Iulia s-a implicat, au constituit, printre altele, subiectele unei cine oficiale oferită de Ambasada Elveției.

Citește și „Transilvania Train”, va opri în această vară și în Alba Iulia

“ Dincolo de exigențele proiectului, pe care noi am reușit să le satisfacem corespunzător, vă pot spune ca la această conferință au participat oameni care sunt cu adevărat interesați de soarta mediului. Chiar și organizația R-20, patronată de fostul guvernator al Californiei – actorul Arnold Schwarzenegger, a fost reprezentată la vârf de către Cristophe Nuttall, directorul executiv. Foarte multe exemple de bună practică, motive clare să nu abandonăm ideea unui oraș cât mai puțin poluat. Am și adresat o invitație de a vizita Alba Iulia, Excelenței Sale, pentru a identifica noi oportunități de colaborare. Ramânând la proiect,  măsuratorile făcute de partenerii noștri au arătat pentru Alba Iulia o scădere cu aproape 240 de tone de CO2, în 2015. Știu că par deziderate îndepărtate, dar fără astfel de preocupări e posibil ca întreaga omenire să aibă de suferit”. Gabriel Pleșa, viceprimar.

Măsurile de reducere a emisiilor de carbon sunt cuprinse în strategiile denumite „Plan de Acțiune privind Energia Durabilă (PAED)” document ce face parte din procesul de aderare a municipalităților la Convenția Primarilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba