Modificări privind planul de semnalizare rutieră pe mai multe străzi din Sebeș

Adăugat la Știri

Poliţia Locală a Municipiului Sebeş comunică modificări privind planul de semnalizare rutieră pentru străzile Lucian Blaga, Mihai Viteazul, 9 Mai, Piaţa Primăriei şi Patria din municipiul Sebeş, după cum urmează:

  • înlocuirea indicatorului de restricţie cu semnificaţia „Accesul Interzis” montat pe strada Piaţa Primăriei dinspre strada Lucian Blaga cu indicatorul de informare cu semnificaţia „Sens Unic”;
  • montarea indicatorului de obligare cu semnificaţia „Obligatoriu dreapta” la intersecţia străzilor Piaţa Primăriei cu strada Mihai Viteazul;
  • înlocuirea indicatorului de informare cu semnificaţia „Sens Unic”, instalat la intrarea pe strada Piaţa Primăriei de la intersecţia cu strada Mihai Viteazul, cu indicatorul de restricţie cu semnificaţia „Accesul Interzis”;
  • instalarea indicatorului de informare cu semnificaţia „Sens Unic” la intersecţia străzilor Pieţii cu strada Piaţa Primăriei;
  • înlocuirea indicatorului de restricție cu semnificația „Accesul Interzis” instalat la intrarea pe strada Patria dinspre strada Lucian Blaga cu indicatorul de informare cu semnificația „Sens Unic”;
  • înlocuirea indicatorului de restricție cu semnificația „Accesul Interzis”, montat la intrarea pe strada Patria dinspre strada Peneș Curcanul, cu indicatorul de informare cu semnificația „Sens Unic”;
  • montarea indicatorului de restricție cu semnificația „Accesul Interzis” la intersecția străzilor Mihai Viteazul cu strada 9 Mai, din direcția str. Călărași către Piața Primăriei;
  • montarea indicatorului de obligare cu semnificația „Obligatoriu Dreapta”, la ieșirea de pe strada 9 Mai înspre str. Mihai Viteazul;
  • instalarea indicatorului de avertizare „Circulație în ambele sensuri” la intrarea pe strada 9 Mai dinspre strada Mihai Viteazul, respectiv dinspre strada Lucian Blaga;
  • montarea indicatorului de restricție „Oprirea Interzisă” pe strada 9 Mai, atât de la intrarea de pe strada Mihai Viteazul, cât și de pe strada Lucian Blaga;
  • instalarea indicatorului de restricţie cu semnificaţia „Oprirea interzisǎ” pe sectorul de drum între str. Şurianu şi intrarea în curtea Spitalului Municipal „Sfânta Sofia” Sebeş.

Compartimentul Relaţii Publice şi Comunicare Primăria Municipiului Sebeş

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii