Moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia, patroana spirituală a copiilor, a tinerilor și a mamelor, ocrotitoarea celor săraci, tămăduitoarea celor bolnavi, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia

Adăugat la Știri

Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, îmbrăcată în haină de sărbătoare, în 21 octombrie, face pomenirea de peste an a Sfinților Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie și a Sfântului Mucenic Oprea, care, în vremuri vitrege, au apărat cu dârzenie Ortodoxia străbună și ființa neamului românesc.

Prăznuirea acestor atleți ai lui Hristos este, pentru noi toți, un fericit prilej de a le aduce cuvenitul omagiu de venerație și de a profita de mijlocirea caldă a acestora, la tronul Preasfintei Treimi.

Frumusețea sărbătorii din acest an va fi sporită de prezența, în Catedrala eparhială, a moaștelor Sfintei Mucenițe Filofteia, patroana spirituală a copiilor, a tinerilor și a mamelor, ocrotitoarea celor săraci, tămăduitoarea celor bolnavi, mângâietoarea celor aflați în necazuri și ajutătoarea generoasă a tuturor creștinilor care o cinstesc după vrednicie.

Sfintele moaște vor poposi la noi vineri, 20 octombrie, la orele după-amiezii, și vor rămâne spre închinare până luni dimineața. Pentru a profita de harul evenimentului sacru și de sfințenia prețiosului odor, vă invităm cu dragă inimă să veniți la această sărbătoare și să gustați din izvorul minunilor, ce se revarsă abundent prin acești iubiți sfinți ai creștinătății, prieteni ai lui Hristos (cf. Ioan 15, 14) și ,,casnici ai lui Dumnezeu” (Efeseni 2, 19).

Programul manifestărilor prilejuite de sărbătoarea

Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni

(20-22 octombrie 2017)

Vineri, 20 octombrie

– ora 1630 – Primirea delegației ce va însoți racla cu moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, în fața clopotniței Catedralei arhiepiscopale;

– ora 1645 – Procesiune cu sfintele moaște în jurul Ansamblului Catedralei arhiepiscopale;

– ora 1700 – slujba Privegherii (Vecernia mare cu Litie și Utrenia cu Ceasul I) și Acatistul Sfintei Mucenițe Filofteia;

Sâmbătă, 21 octombrie

– ora 0830 – Acatistul Sfinților Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie și a Sfântului Mucenic Oprea;

– ora 0930 – Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în sobor arhieresc, pe esplanada din faţa Catedralei arhiepiscopale;

– ora 1800 – Vecernia mare cu Litie şi Acatistul Sfintei Muceniţe Filofteia;

Duminică, 22 octombrie

– ora 0830 – Utrenia;

– ora 0930 – Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie;

– ora 1800 – Vecernia mare cu Litie şi Acatistul Sfintei Muceniţe Filofteia.

 

 

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii