Rămâi conectat

Eveniment

Membrii trupei locale The Puzzles vor fi spiridușii lui Moș Crăciun. Formația va susține duminică, 14 decembrie, un concert de colinde la Alba Mall

Publicat

în

afis-the-puzzles-friends-1Trupa locală The Puzzles va susține duminică, 14 decembrie, de la ora 19.00, un concert de Crăciun la Alba Mall.

Potrivit liderului formației, Robert Gavrilaș, cei cinci membrii vor pregăti un recital de colinde tradiționale românești, precum și piese ritmate și cântece de Crăciun din repertoriul internațional.

The Puzzles a fost înființată în anul 2011, în Alba Iulia cu scopul de a cânta exclusiv cover-uri, însă cu timpul formația și-a creat un stil propriu, inconfundabil, orientat mai mult spre stilul rock. Una dintre cele mai cunsocute piese ale trupei este „Într-un alt univers”, o colaborare cu interpreta locală Diana Pocol.

Formația este alcătuită din:

Robert Gavrilaş este liderul şi solistul vocal al trupei, cel mai bun entertainer, cel care îmbină toate genurile muzicale cu succes, liantul între personalităţile şi stilurile diverse ale celorlalţi membri ai trupei. Este o prezenţă constantă pe scena muzicală locală şi nu numai, participând de nenumarate ori ca artist solo sau ca invitat special/colaborator al evenimentelor importante.

 Ovidiu Pârjol este un pianist clasic de excepție, un profesor, un artist complet care întotdeauna își lasă propria amprentă în interpretarea fiecărei piese din orice stil muzical. Activează în prezent şi în Duo Aurae.

 Andrei Pârjol este basistul trupei, omul pe care se poate baza fiecare membru al trupei, un instrumentist cu o interpretare exactă, al cărui repertoriu variază între muzica comercială şi muzica bună.

 Călin Paraschiv este un chitarist de o virtuozitate ieşită din comun şi dotat în acelaşi timp cu o sensibilitate muzicală pe măsură, profesor de chitară, fiind membrul trupelor de renume internaţional Necrovile şi Clitgore.

Laur Făgădar este bateristul trupei, un adevărat metronom cu un extraordinar simț ritmic şi o sensibilitate muzicală aparte, cu o vastă experienţă muzicală pe scena naţională a muzicii rock. În prezent este şi membru al legendarului grup RIFF.

 

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Eveniment

Concurs de încondeiat ouă la Aiud: Cine a participat

Publicat

în

La Aiud, concurs de încondeiat ouă

Timp de două zile, Biblioteca Municipală „Liviu Rebreanu” a organizat ateliere de încondeiat ouă de Paște.

Au participat elevi de clasa a 2-a de la Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud, îndrumați de profesoara Antoanela Budai, Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea”, îndrumați de profesoara Laura Man, și Școala Gimnazială „Axente Sever”, îndrumați de profesoara Felicia Munteanu

Participanții au dat dovadă de talent și creativitate în arta încondeierii ouălor de Paște, fiecare ou reflectând frumusețea și simbolistica sărbătorilor pascale. Până în 24 aprilie, cei interesați sunt invitați la sediul bibliotecii să admire lucrările celor mici și chiar să desemneze oul preferat. Emoțiile celor mici vor fi prelungite până la premiere.

Încondeierea ouălor de Paște este un obicei străvechi în tradiția românească, acestea fiind o mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale, reprezentând un element de cultură specific românească, subliniază reprezentanții Primăriei Aiud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Eveniment

Acțiune de ecologizare în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia

Publicat

în

În Cimitirul Eroilor din Alba Iulia, acțiune de ecologizare

Elevii claselor a IX-a A, D și E de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, însoțiți de locotenentul Cătălin Bobar și profesorii diriginți Simona Mureșan și Dan Anca, au desfăşurat o acţiune de ecologizare în Cimitirul Eroilor din municipiul Alba Iulia.

Activitatea a fost inițiată în cadrul programului „Săptămâna verde”, program care se desfășoară în colegiul militar în perioada 15-19 aprilie. Acțiunea a avut ca scop nu doar responsabilizarea elevilor față de protejarea mediului înconjurător, ci și dezvoltarea respectului față de eroi și sacrificiul acestora.

„Începutul programului Săptămâna verde a adus în sufletele noastre recunoștința și aprecierea valorilor patriotice, dar și a spiritului camaraderesc. Pornind de la premisa „să ne cinstim istoria și eroii”, am participat plini de entuziasm în activitatea de ecologizare din Cimitirul Eroilor, iar demersul nostru s-a concretizat prin strângerea unei cantități mari de vegetație uscată și în același timp prin dobândirea unei noi experiențe ca urmare a înțelegerii impactului uman asupra mediului”, au mărturisit elevii.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Eveniment

O nouă conferință organizată de ASCOR Alba Iulia în Postul Sfintelor Paști

Publicat

în

În Postul Sfintelor Paști, o nouă conferință organizată de ASCOR Alba Iulia

Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia organizează, ca în fiecare an, o serie de conferințe duhovnicești.

Cea de-a treia întâlnire din acest post se va desfășura joi 18 aprilie, avându-i ca invitați speciali pe părintele arhimandrit Iustin Miron și părintele ieromonah Pantelimon Șușnea, care vor rosti teologilor albaiulieni meditația intitulată „Psalmii – dialog cu Dumnezeu”.

Arhimandritul Iustin Miron este viețuitor al Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” de la Oașa, fiind o prezență îmbucurătoare pentru numeroșii tineri care participă, an de an, în taberele desfășurate la acest așezământ monahal din Eparhia Alba Iuliei. De asemenea, părintele ieromonah Pantelimon Șușnea este, în prezent, viețuitor al Schitului „Sfântul Ioan Evanghelistul” de la Găbud, fiind recunoscut pentru talentul pe care l-a pus în slujba pictării icoanelor și fotografiei, ca absolvent de „Belle Arte”.

Întâlnirea duhovnicească de joi se va desfășura în Aula Mare „Dumitru Stăniloae” din incinta Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia și va debuta la ora 18.00.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba