Rămâi conectat

Știri

Membrii cercului de lectură de la Colegiul ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia, prezenți la Breaza, alături de ceilalți elevi de la colegiile militare din țară

Publicat

în

Sfârșitul de săptămână, cuprins în intervalul 23-25 februarie 2018, a reprezentat pentru noi, membrii cercurilor de lectură din cele patru colegii militare din țară o frumoasă poveste scrisă la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza.

Decorul hibernal, ospitalitatea gazdelor, vizita la castelul Iulia Hașdeu, un tărâm al simbolurilor, în care fiecare lucru capătă o anumită semnificație, la  Casa Memorială „Nicolae Grigorescu”, unde am întrat, în taină, pe tărâmul artei românești, toate acestea au deschis calea spre dezbaterea cărților citite. Cum ,,cărțile sunt asemenea unor fluturi”, iar ,,când deschizi o carte, ea zboară …și tu odată cu ea”, am desenat și noi harta magică a sufletelor ce cântă împreună. Am reușit să zburăm într-un Afganistan înfloritor ca mai apoi să îl vedem pe cel distrus de război. Ne-am împrietenit cu Anna Frank, puștoaica prin ochii căreia ororile războiului capătă proporții inimaginabile. Am învățat să trăim si să murim odată cu Charlie Gordon, am ajuns și pe front, printre șenile, tancuri, svastica și steaua roșie. Și toate acestea, prin sărbătoarea ,,cititului împreună”, într-o lună a lui Dragobete.

Acest eveniment a fost unul plin de energie pozitivă și voie bună. Actiunea a fost una deosebită deoarece am reușit să descoperim multe alte perspective, puncte de vedere, idei. Totodată, pe durata întâlnirii, am avut momente de destindere în care am cantat și am glumit împreună, am celebrat armonia sufletelor pasionate de carte și frumos.

În ceea ce ne privește, întâlnirea a lasat o urmă plăcută în sufletele noastre, iar activitățile  desfășurate au fost unice, memorabile.

Le multumim colegilor de la Breaza pentru ospitalitatea cu care ne-au primit și ambientul placut pe care l-au creat, iar celorlaţi colegi, le mulţumim pentru implicarea lor.

Text: El. sergent Ramona Gălățan, Colegiul Militar Alba.

Foto: Gratiela Mihaescu, Colegiul Militar Breaza


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba