Rămâi conectat

Știri

Măsurile luate în pripă de Ministerul Educației dau peste cap vacanţele românilor şi afacerile agenţiilor de turism

Publicat

în

Schimbarea structurii noului an şcolar aduce pierderi agenţiilor de turism, dar şi turiştilor. Circa 10.000 de români şi-au cumpărat sejururi pentru vacanţa de iarnă, iar cei care nu au făcut-o încă, vor avea de plătit mai mult. Cine și cum este afectat, afli de pe radiounirea.ro.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte vacanţele în plus incluse de Ministerul Educaţiei pentru noul an şcolar 2015-2016 şi spune că modificarea produce pierderi agenţiilor de turism, dar şi turiştilor.
„Schimbarea structurii anului școlar se face controlat, după discuții inclusiv cu reprezentanții din turism, pentru că perioadele de vacanțe sunt extrem de importante pentru toți care activează în această industrie. Nu doar că nu am fost consultați, nu a fost făcută o consultare publică, proiectul nu a fost în dezbatere publică,ci publicat tacit în Monitorul Oficial, cu patru zile înainte de începerea anului școlar 2015-2016, punându-ne în fața unui fapt împlinit”, spune Aurelian Marin, președinte al Asociației Națioale a Agențiilor de Turism (ANAT).
Aproximativ 10.000 de sejururi au fost deja contractate pentru perioada vacanței de iarnă, agențiile de turism au depozite nerambursabile la partenerii hotelieri, din România și străinătate, pentru sezonul de iarnă 2015-2016, conform fostei programe școlare. Mai mult, clienții au achitat pachetele turistice, acestea fiind nerambursabile conform contractelor deja semnate odată ce au fost achiziționate la prețuri de early booking.

Citește și Vacanţele ”pe nevăzute”, lansate în premieră în România

Agenţiile de turism semnează contractele cu un an înainate, atât pentru sejururile interne, cât şi pentru cele externe. Rezervările la hoteluri se fac pentru anumite perioade din lună. Spre exemplu, prelungirea vacanţei de iarnă cu o săptămână coincide cu vacanţa de iarnă a elevilor din Austria, perioadă în care preţurile sunt mai mari. Iar cei care vor să-şi prelungească şederea vor avea de plătit mai mult, asta dacă vor găsi locuri. De asemenea, schimbarea perioadei pentru vacanţa din luna februarie, face ca elevii să fie nevoiţi să meargă la şcoală chiar în perioada în care părinţii au plătit deja pentru vacanţă.
„Cu alte cuvinte, nu vor pierde bani doar turoperatorii, ci și clienții lor. Sunt măsuri luate în pripă, fără consultare cu operatorii din turism, mai ales că au avut loc discuții între autorități și patronatele noastre, în această vară, cu privire la începerea anului școlar. Nu s-au gândit că schimbarea peste noapte a structurii anului școlar nu va mai oferi turiștilor români posibilitatea să meargă în vacanțe la prețuri mici, prin pachete contractate din timp?”, spune Lucia Moraru, prim- vicepreședinte ANAT.

Parteneriatele cu hotelierii români și străini, realizarea pachetelor pentru sezonul de iarnă 2015-2016 sunt efectuate cu un an înainte, tocmai pentru a putea oferi turiștilor cele mai bune tarife, pentru a le permite achiziționarea de vacanțe prin early booking, la prețuri avantajoase.
Și prelungierea anului școlar până aproape de finalul lunii iunie încurcă desfășurarea activității turistice conform obiceiurilor de acum. „Charterele vor începe operarea mai târziu, aproape de vârful de sezon și, prin urmare, vor fi mai scumpe, iar acest lucru îl va simți tot turistul. Mai mult, terminarea școlii la finalul lunii iunie va afecta vacanțele pe litoralul românesc care începuse să fie populat la debutul sezonului estival. Este a doua oară, în ultimii ani, când data de terminare a anului școlar este modificată, mutându-se tot mai mult către finalul lunii iunie”, spune Arelian Marin.

Sursa: economica.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba