Știri
Marșul Tăcerii, la Cugir, în 10 decembrie: Campanie de conștientizare a fenomenului violenței
În perioada 19 noiembrie – 10 decembrie 2018, în cadrul celor 16 zile de activism pentru combaterea violenţei împotriva femeii, SPAS Cugir desfăşoară sub sloganul „Fii un zid, nu face un zid!” ediţia a II-a.
O campanie de conştientizare a fenomenului violenţei care va cuprinde acţiuni de informare la nivelul liceelor şi şcolilor din Cugir şi Vinerea, în cadrul centrului de zi pentru persoane vârstnice, fiind susţinute de către profesionişti din cadrul SPAS şi alţi actori cheie implicaţi în problematica violenţei în familie. Zilele trecute s-a organiza la sediul Centrului Multifuncţional de Servicii Sociale și un workshop la care au participat profesori din Cugir şi Vinerea, întâlnirea având drept scop evidenţierea importanţei cadrului didactic în prevenirea fenomenului violenţei în familie.
Mâine, 7 decembrie, la sediul Centrului Cultural Cugir va avea loc simpozionul „Aspecte legale şi practice în dezvoltarea parteneriatului public-public, public-privat în domeniul violenţei în familie”, la care sunt invitaţi colaboratori de la nivel local, judeţean, dar şi din judeţele Cluj şi Hunedoara.
În 10 decembrie, ora 14,30, la Centrul Cultural va avea loc acţiunea finală a campaniei, urmată de Marşul Tăcerii cu plecare de la Centrul Cultural Cugir până la Catedrala Adormirea Maicii Domnului.
Știri
Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar
Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba
Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.
Știri
Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii
Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare
Știri
Alba Iulia, pregătită de Paștele ortodox și greco-catolic
Pregătiri pentru Paștele ortodox și greco-catolic la Alba Iulia
Alba Iulia s-a pregătit de sărbătoarea Paștelui ortodox și greco-catolic, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.
Potrivit acestuia, autoritățile au dorit ca zonele principale din Alba Iulia să fie decorate, așa cum se cuvine, cu ocazia sărbătorilor de Paște. Ansamblurile decorative și figurinele sunt amplasate în Cetate în zona Celor Trei Fortificații și pe Bulevardul Transilvaniei, iar în Centru sunt amplasate în zona centrului comercial Mercur și în proximitatea Casei de Cultură a Studenților.
„Am pregătit această surpriză de sărbătoare pentru cei mici dar și pentru cei mari, care nu au uitat să mai fie, uneori, copii. Vă invit, așadar, dragi albaiulieni și turiști să vă bucurați de sărbători într-o atmosferă festivă, alături de cei dragi, și înconjurați de frumos, în Alba Iulia”, a precizat primarul Gabriel Pleșa.
-
Știriacum o zi
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 6 zile
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum o zi
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 3 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o săptămână
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum o săptămână
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum o săptămână
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului