Social-Economic
Majoritatea celor 300 de locuri de muncă vacante sunt în Alba Iulia
Peste 300 de locuri de muncă sunt anunțate disponibile în aceste zile de Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba pentru cei care caută de lucru sau cei care își doresc să câștige mai mult și vor să-și schimbe actualul loc de muncă.
Fie că sunt din Alba Iulia, Blaj, Aiud, fie din Sebeş sau Cugir, șomerii pot consulta listele afișate la agențiile teritoriale din aceste localități. Cum se întâmplă în fiecare săptămână, cele mai multe joburi sunt vacante în Alba Iulia, unde au fost anunțate circa 200 de locuri de muncă vacante. Muncitorii necalificați la asamblarea și montarea pieselor au cele mai multe oferte, peste 80 la număr. Persoanele care au experiență în croitorie și industria confecțiilor pot alege din cele 20 de locuri vacante. Sunt disponibile și locuri de muncă în domeniul forestier. Deși suntem la început de sezon rece iar în construcții nu prea mai este activitate, există totuși locuri de muncă în meserii precum zidar, instalator, dulgher, pavator sau fierar betonist. Tot pentru albaiulieni sunt anunțate în această săptămână locuri de muncă pentru șoferi, bucătari, manipulanți, paznici, vânzători sau lucrători comerciali. Absolvenții de studii superioare au de ales între ofițer credite, inginer mașini unelte, consilier financiar-bancar sau șef serviciu comerț.
Simona Lodroman
Foto: arhivă
Societate
20 aprilie: Ziua Internaţională a Presei Libere
Zi internațională dedicată presei libere
La iniţiativa organizaţiei „Reporteri fără frontiere”, în fiecare an la 20 aprilie este marcată ziua internaţională a presei libere.
Sărbătoarea a fost instituită în anul 1991.
Jurnalismul, în toate formele sale, rămâne o profesie sub presiune, ameninţată în permanenţă în diverse colţuri ale lumii, dovadă stând victimele care se înregistrează an de an.
Rămân numeroase cazurile de jurnalişti care mor, sunt răniţi sau încarceraţi pentru curajul de a spune adevărul.
Organizaţia „Reporteri fără frontiere” militează de peste trei decenii pentru libertatea presei şi a celei de exprimare în întreaga lume.
La 3 mai, este celebrată ziua mondială a libertăţii presei, hotărâtă de Adunarea Generală a ONU în anul 1993.
Potrivit „Declaraţiei de la Windhoek” (Africa de Sud), “o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice”.
Societate
Acțiune de plantare la Câlnic: De cine a fost inițiată
La Câlnic, acțiune de plantare
După ce au plantat puieții, elevii militari au vizitat cetatea Câlnic, edificiu aflat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, muzeul, capela și biserica din localitate, iar experiențele trăite de ei au fost dintre cele mai frumoase.
Social-Economic
Ecologizare pe malul râului Ampoi, la Alba Iulia
Alba Iulia: Ecologizare pe malul râului Ampoi
Activitățile cuprinse în cadrul programului „Săptămâna verde” au continuat cu o activitate de ecologizare pe malul râului Ampoi, activitate la care au luat parte elevii claselor a X-a B și F de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, alături de profesoarele diriginte Emilia Ioniță și Anca Hațegan.
După ce au strâns gunoaiele, elevii au urmărit și proiecții de filme documentare cu temă ecologică și au prezentat referate și proiecte pe această temă.
„În urma experienței minunate în natură, în care ne-am implicat în ecologizare alături de doamna dirigintă și colegii noștri, am realizat cât de importantă este natura pentru noi. Așadar, am decis să prezentăm un proiect captivant despre importanța protejării mediului și a respectului pentru natură. Sper că am reușit să inspirăm pe cât mai mulți să acționeze pentru un mediu mai curat și sănătos!”, au spus eleva caporal Ionela Gălușcă și eleva fruntaș Maria Hagiu.
Tot săptămâna aceasta, elevii clasei a IX-a A, alături de profesoara dirigintă Simona Mureșan, au ales să își ambienteze sala de clasă și au plantat mușcate. Jardinierele cu flori au fost așezate apoi la geamuri pentru ca spațiul în care elevii își desfășoară activitatea educativă să ofere culoare, armonie și energie.
-
Politicăacum 2 zile
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Știriacum 6 zile
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 6 zile
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Știriacum 2 săptămâni
Magnolia, copacul cu flori magice: Care este legenda florii de magnolie, care spune bun venit primăverii
-
Știriacum 2 săptămâni
Pedepse în Ardeal, în vremurile de demult: Ce a decis Dieta ţinută în Alba Iulia, în 1619
-
Sfatul mediculuiacum 6 zile
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 6 zile
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului
-
Sănătateacum 6 zile
Humus, rețeta minune în perioada de post: Ce este și ce beneficii are