Rămâi conectat

Știri

,,LecturAlba” și ,,Verbum”, astăzi și mâine la Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba

Publicat

în

Sfârșitul lunii iulie aduce în prim-planul vieții culturale două proiecte importante ale Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba: Clubul de lectură ,,LecturAlba” și Cercul de scriere creativă ,,Verbum”.

Prima activitate propusă este Clubul de lectură ,,LecturAlba”, ce va avea loc miercuri 25 iulie 2018 în sala de lectură a bibliotecii. Începând de la ora 17:00, iubitorii de lectură, membrii ai clubului sau orice altă persoană dornică să lectureze mai vechile sau mai noile apariții editoriale aflate în colecțiile Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba, vor putea participa la dezbateri pe marginea celor două cărți propuse spre lectură la întâlnirea anterioară a clubului. Este vorba de cărțile Portretul lui M, autor Matei Călinescu și Aliata vraciului: Eu sunt Grimalkin, autor Joseph Delaney. Întâlnirea este parte a proiectului 1.1 Clubul de lectură, proiect ce se derulează în fiecare ultimă zi de miercuri a lunii și are ca scop asigurarea unui spațiu adecvat pentru iubitorii de lectură, un spațiu în care aceștia au posibilitatea să citească, să discute și să interpreteze textele citite. Bucuria lecturii se împletește în acest fel, în mod fericit, cu o seară de sociabilizare alături de alte persoane cu preocupări asemănătoare.

Cea de-a doua activitate propusă de bibliotecă se adresează tuturor celor care, pe lângă lectură, au preocupări creative, indiferent de domeniul în care au ales să creeze. ,,Scrie! Vino! Prezintă! Publică!” este îndemnul sub care în fiecare ultimă zi de joi din lună biblioteca organizează cercul de scriere creativă ,,Verbum”. Întâlnirea din această lună va avea loc joi 26 iulie 2018, începând cu ora 17:00, la sala de lectură a Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba, iar cele două teme de creație propuse sunt Dublu sens și Viața mea fără electricitate. Cele două teme se vor a fi o incursiune în lumea imaginarului, lume în care cei prezenți sunt chemați să călătorească și să creeze. Proiectul ,,Verbum” a pornit ca un cerc de scriere creativă, iar în timp, la solicitarea beneficiarilor, s-a transformat într-un cerc de creație pe mai multe paliere culturale: scris, artă plastică, artă cinematografică, artă foto, etc. Proiectul 4.8 Verbum face parte din Programul minimal pe anul 2018 al Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba și are ca scop realizarea unor întâlniri periodice ale celor care pot și vor să se manifeste artistic într-un spațiu adecvat, având și posibilitatea de a fi consiliați pentru publicarea propriilor creații.

Ambele proiecte sunt destinate celor care au ca hobby cartea, lectura și creativitatea iar sala de lectură a Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba este locul potrivit în care își pot da frâu liber imaginației și bunei dispoziții. Organizatorii activităților sunt Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba