Lapoviță şi ninsori, vânt intens şi strat de zăpadă consistent: Informarea meteo pentru perioada 27 octombrie, ora 21:00 – 30 octombrie, ora 23:00

Adăugat la Știri

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o informare meteo de vreme rea. Lapoviţa şi ninsorile îşi vor face deja simţită prezenţa.

Potrivit ANM, în intervalul 27 octombrie, ora 21:00 – 30 octombrie, ora 23:00, se vor semnala intensificări temporare ale vântului, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare la munte şi disconfort termic.

Din noaptea de vineri spre sâmbătă (27/28 octombrie) și până duminică dimineața (29 octombrie), vântul va avea intensificări temporare în special în sud-vestul și centrul țării, cu viteze cuprinse, în general, între 45 și 55 km/h. La munte, îndeosebi, la altitudini de peste 1600 m, rafalele vor depăși 65…70 km/h, iar pe creste 80…90 km/h. Trecător vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Citește și Semnificația codurilor de culori pentru orice atenționare meteo : Diferenţa dintre roşu, portocaliu şi galben

Duminică (29 octombrie) și luni (30 octombrie) intensitatea vântului va fi în creștere în toate regiunile, iar la munte va sufla tare. În zona montană va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă consistent. Valorile termice vor scădea în toată țara, iar intensificările de vânt vor determina amplificarea senzației de rece.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii