Rămâi conectat

Știri

La noapte, se dă startul reducerilor de Black Friday: Recomandările poliţiştilor pentru cumpărături online sigure

Publicat

în

Având în vedere că urmează perioada reducerilor și mulți comercianți permit, ca facilitate, plata în mediul online, Poliția Română vă recomandă să respectați câteva reguli, pentru cumpărături cât mai sigure.

CE TREBUIE SĂ FACI

Cumpără din surse sigure, de la firme sau magazine pe care le cunoști sau pe care le-ai mai folosit și verifică rating-ul vânzătorilor pe site-urile de comerț online.

Introdu adresa site-ului pe care intenționezi să efectuezi plata și nu da click pe link-uri primite pe mail. În unele situații, aceste link-uri te pot direcționa către site-uri false, care imită perfect site-urile comercianților.

Asigură-te că transferul informațiilor se face în mod securizat. Verifică existența simbolului de tip lacăt în bara URL și folosește un protocol HTTPS sau SSL atunci când navighezi pe internet.

Înainte de a introduce datele cardului bancar, asigură-te că site-ul este securizat: în stânga sus va apărea un lacățel care va indica faptul că respectivul site este securizat iar adresa site-ului va incepe cu HTTPS.

Este important să deții un sistem de operare actualizat și un antivirus, de asemenea actualizat iar firewall-ul să fie activat. Există programe informatice care pot înregistra caracterele tastate, astfel datele cardului bancar precum și alte date de identificare sau autentificare pot ajunge în posesia unor persoane neautorizate.

Folosește carduri de credit atunci când cumperi online. Majoritatea cardurilor de credit au politici stricte în ceea ce privește siguranța clienților. Dacă nu primești ce ai comandat, emitentul cardului iți va returna banii.

Fii atent la plățile recurente (automate). Înainte de a furniza datele cardului pentru a plăti un serviciu cu reînnoire, informează-te cum poți să încetezi serviciul plăților recurente.

Mulți comercianți online îți vor cere să stocheze informațiile tale de plată. Gândește-te de două ori înainte să iei o decizie și fii sigur că ai înțeles riscurile pe care le implică.

Păstrează întotdeauna documentele referitoare la plățile pe care le-ai efectuat online.Acestea pot fi folosite pentru stabilirea termenilor și condițiilor vânzării sau pentru a face dovada că ai plătit pentru bunuri.

Citește și Reducerile de Black Friday vor fi monitorizate de Consiliul Concurenței

CE NU TREBUIE SĂ FACI

Dacă nu cumperi un anumit bun sau serviciu, nu furniza datele cardului. În cazul plăților online vi se vor solicita de către comercianți numele înscris pe card, numărul cardului, codul CVV și data expirării. Dacă ți se cer și alte informații, cum ar fi codul PIN, nu introdu aceste date și parăsește site-ul.

În situația în care primești mailuri prin care ți se solicită datele cardului bancar, pentru actualizare, sau pentru diferite scopuri, nu da curs acestor solicitări, banca nu îți va cere niciodată aceste date prin mail, iar cel mai probabil, dacă vei da click pe linkul din mail, vei fi directionat către un site de tip phishing, care imită site-ul real al băncii unde ți se va cere să introduci datele cardului.

Nu deschide atașamente primite de la persoane necunoscute, acestea pot conține viruși sau programe de tip malware.

Când cumperi online de la alte persoane, nu trimite banii în avans. Dacă este posibil, folosește un serviciu cu plata ramburs.

Evită să faci cumpărături pe site-uri care nu folosesc un serviciu de tip full authentification (Verified by Visa / MasterCard Secure Code)

Nu trimite datele cardului prin e-mailuri necriptate.Unii comercianți online din afara Europei pot cere să le trimiți prin fax copii ale cardului și pașaportului, drept garanție. Nu da curs!

Sursa..politiaromana.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba