În zilele de 29 și 30 septembrie, la Alba Iulia, se organizează un festival de excepție – Bucurie în Mișcare – implicând comunitatea din orașul Unirii pe parcursul celor 2 zile în zeci de jocuri, concursuri și activități care implică mișcarea. Pentru că în 2018 sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, acest festival va fi marcat printr-un eveniment cu totul special. Își propune să strângă alături peste 9000 de persoane, din Alba-Iulia și din alte comunități din Transilvania și împreună să formeze „Cel mai mare număr 100”.
La #CelMaiMare100 vor veni participanți din peste 30 de localități din țară, în special elevi care s-au înscris cu clasa. Asociația 11even a propus de altfel acest eveniment de Centenar în special copiilor și tinerilor, pentru că vrea să-i ajute să învețe altfel despre istoria României și să le arate că și lor le stă în putere să facă lucruri pozitive pentru țară.
Un eveniment precum #CelMaiMare100, care își propune să doboare un record Guiness World Records, presupune un efort organizatoric și administrativ semnificativ. Autoritățile locale s-au implicat 100% în acest demers și au pus la dispoziția participanților locuri speciale de parcare și zone delimitate pentru accesul în spațiul recordului, iar cu sprijinul Kaufland România vor fi amenajate zone speciale de hidratare și fructe pentru toți participanții la record. Un aspect important luat în calcul de organizatori este colectarea selectivă a gunoaielor, aceștia punând la dispoziția participanților puncte marcate corespunzător, atât pentru deșeuri alimentare, cât și pentru pet-uri de plastic.
Zona parcare autocare și acces. Această zonă este poziționată la Poarta VII a Cetății Alba Carolina (lângă Centrul Cultural Ryma). Majoritatea parcărilor de autocare și microbuze pentru grupurile de elevi din alte localități sunt poziționate în această zonă și vor fi marcate cu însemne speciale. Va exista o singură zona de acces în cadrul evenimentului; toate celelalte puncte de acces spre șanțurile Cetății Alba Iulia vor fi blocate.
Zona de ridicare a kit-urilor de participare. Este poziționată în Piața Toboșarului. În cadrul acestei zone vor fi amplasate 16 corturi, aferente celor 16 zone care formează planul arhitectural al recordului.
Punctele de acces spre zona de pre-activare. Sunt poziționate imediat după zona de ridicare a kit-urilor și sunt în număr de 8. Trecerea prin aceste puncte se va face după controlul de securitate, prin scanarea voucherelor individuale primite de fiecare participant în kit-ul de participare.
Zona de pre-activare. Începe de la punctele de acces și continuă pe o distanță de aproximativ 800 de m până la intrarea în zona de record. Pe acest traseu, cei 151 de stewarzi vor prelua grupurile de participanți și vor pregăti intrarea în zona de record, în baza unui plan prestabilit.
Zona de record. Este poziționată în șanțul de la Poarta IV a Cetății. În această zonă va fi desenat planul arhitectural al recordului, adică harta României și numărul 100 în interiorul ei. Intrarea în zona de record se va face în grupuri de 50 de persoane însoțite de stewarzi, într-o ordine predefinită.
Zona de festival Bucurie în Mișcare. Este poziționată în Piața Cetății și în zonele adiacente. Va fi deschisă în 29 septembrie după ora 14 și pe întreg parcursul zilei de 30 septembrie.
#CelMaiMare100 este realizat cu sprijinul Kaufland România și cu suportul Primăriei Municipiului Alba Iulia.