Rămâi conectat

Știri

Jospeh Pulitzer – jurnalistul de pe malul Mureșului, care dă numele celor mai prestigioase premii americane!

Publicat

în

Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer. 

Născut la 10 aprilie 1847, în localitatea maghiară Mako (Macău), situată pe malul Mureșului, în apropiere orașul Nădlac, Joseph Pulitzer a fost fiul unui evreu maghiar înstărit, comerciant de grâne. Mama lui era catolică și avea origine germană. Fratele lui mai mic, Albert, s-a pregătit să devină preot. Joseph a copilărit la Budapesta, fiind educat în școli private și de învățători particulari, conform pulitzer.org.

La vârsta de șaptesprezece ani, Joseph a încercat să se înroleze în Armata austriacă, în Legiunea Străină a lui Napoleon al III-lea, ce urma să plece în Mexic sau în armata britanică pentru serviciul în India. A fost respins din cauza vederii slabe și a sănătății fragile, probleme cu care s-a confruntat toată viața. În cele din urmă, el a ajuns la Hamburg, unde a fost recrutat să lupte în armata unionistă, în Războiului Civil american (1861-1865). Pulitzer a ajuns la Boston în 1864. El vorbea franceză și germană, însă nu știa limba limba engleză. S-a înrolat într-o unitate de cavalerie formată în principal din germani și a luptat un an de partea Nordului.

Joseph Pulitzer a devenit cetățean american

După război, Joseph a ajuns în orașul St. Louis din Missouri, unde a avut mai multe slujbe minore și a început să studieze singur engleza și dreptul la biblioteca din oraș. Aici l-a întâlnit pe Carl Schurz, editor la ziarul german ”Westliche Post”. Impresionat de inteligența tânărului Pulitzer, acesta i-a oferit o slujbă de reporter în 1868.

Pulitzer a devenit cetățean american în 1867 și a fost admis în barou în 1868. La vârsta de 25 de ani, în 1872, Joseph Pulitzer a devenit editor al ziarului, iar în 1878, el a ajuns proprietarul publicației ”St. Louis Post-Dispatch”. John A. Dillon, patronul ziarului ”Westliche Post” a fost de acord să unifice ziarul său cu cel al lui Pulitzer. Astfel, la 12 decembrie 1878 apărea noul ”St. Louis Post and Dispatch”. Numele a fost scurtat devenind ”The Post-Dispatch”, iar numărul de pagini a crescut de la 4 la 8.

Și-a construit o reputație de jurnalist întreprinzător și neobosit. A lucrat la fiecare aspect al publicației și a atacat în paginile sale toate faptele murdare care se petreceau în oraș. El a făcut dezvăluiri ce-i privea pe evazioniști, jocurile de noroc, fraudele legate de asigurări, monopolurile, corupția din oraș. El considera ziarul un instrument al adevărului însă în timp și-a făcut numeroși inamici. Tirajul ziarului a crescut la câteva mii devenind un succes de presă.

Cu toate că era o persoană încăpățânată, Joseph Pulitzer a fost unul dintre cei mai iscusiți editori ai acelor ani, un pasionat cruciat împotriva guvernanților necinstiți, un ziarist care nu căuta senzaționalul pentru a fi competitiv, un vizionar care a îmbogățit pe deplin această profesie, scrie Agerpres.

La 19 iunie 1878 s-a căsătorit cu Kate Davis și au avut șapte copii: Ralph, Lucille, Katherine, Joseph Jr., Edith, Constance și Herbert.

A renunțat la locul din Senatul SUA

La începutul anilor 1880, sănătatea sa a început să se degradeze (a orbit în 1889). În acest context, Pulitzer s-a hotărât să cumpere ziarul ”New York World” pentru suma de 346.000 de dolari de la omul de afaceri Jay Gould (1836-1892), care pierdea 40.000 de dolari pe an încercând să publice acest ziar.

Familia Pulitzer s-a mutat la New York, unde a construit pentru publicația sa o un sediu de 16 etaje, cea mai înaltă clădire din oraș în acel moment (1890). În 1884 a devenit senator de New York, însă a renunțat la această demnitate după numai doi ani, pentru că îi era imposibil să își conducă publicația de la Washington.

Ziarul său a sprijinit alegerea președintelui Grover Cleveland (1884) și a strâns bani pentru ridicarea piedestalului pe care a fost înălțată Statuia Libertății (1886)

”Precizie! Concizie! Acuratețe!”

Moto-ul lui Pulitzer, afișat în redacție, era ”Precizie! Concizie! Acuratețe!”. El considera că faptele trebuie relatate simplu și direct. Cu toate acestea, când William Randolph Hearst (1863-1951) a cumpărat ziarul concurent, ”New York Journal” (1895), Pulitzer a uitat de crezul său. Între cele două publicații s-a declanșat o luptă crâncenă pentru cititori. Pentru a crește vânzările cu orice preț, cele două publicații au început să relateze povești șocante, cu titluri exagerate, și să folosească o mulțime de fotografii și caricaturi.

Rivalitatea a fost intensificată de declanșarea războiului spaniolo-american (1898). După ce a încercat mai mulți ani să-l depășească pe Hearst, Pulitzer a realizat în cele din urmă nebunia lui și s-a întors la crezul său, de a relata doar faptele.

Joseph Pulitzer a murit la 29 octombrie 1911, pe fondul unei insuficiențe cardiace, la vârsta de 64 de ani. Prin testamentul său, el a donat două milioane de dolari în vederea înființării Școlii de Jurnalistică de la Universitatea Columbia (deschisă la 30 septembrie 1912) și a fondat premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții pentru jurnalism. În prezent, premiile sunt acordate anual la 21 de categorii.

sursa: historia.ro, sursa foto: pulitzer.org


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Publicitate

Știri

”Conferințele de la Sebeș”, eveniment cultural găzduit în Aula Primăriei, în 3 aprilie

Publicat

în

„Conferințele de la  Sebeș”, un nou eveniment cultural de înaltă ținută, găzduit în Aula Primăriei

Primăria şi Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş vă invită miercuri, 3 aprilie 2024, cu începere de la ora 17.00, în „Aula” primăriei municipiului Sebeş, la conferinţa „Nivele tipologice și axiologice ale discursului intelectual. Despre lectura sau hermeneutica existențială”, susţinută de dr. Virgil Podoabă, profesor universitar la Catedra de Literatură comparată a Facultăţii de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov.

Prof. univ. dr. Virgil Podoabă este scriitor, traducător și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România. După studii primare în satul natal şi liceale la Cluj, urmează cursuri universitare între 1972 şi 1976 la Facultatea de Filologie din acelaşi oraş. Teza de doctorat cu titlul „Experiența revelatoare și tematizarea ei în literatura română contemporană” o susţine la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj în anul 2003, lucrare distinsă cu calificativul „Summa cum Laude”. Din aprilie 1990 este redactor la revista „Vatra” din Tîrgu Mureș, iar din anul 1992 ocupă postul de lector la Catedra de Literatură comparată, a Facultăţii de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov, urmând cursus honorum până la titlul ştiinţific de profesor universitar. Activitatea sa a fost intensă încă din perioada studenţiei când, a fost președinte al Cercului de istoria literaturii române și redactor al revistei „Echinox” (1974-1976), în care de altfel a şi debutat cu o recenzie în anul 1973 și în paginile căreia, a susținut cu cronici literare și eseuri, rubricile „Proză” și „Cronica literară”.

A făcut parte din echipa de coordonare a cenaclului „Echinox” între anii 1974-1976, a cenaclului „Silvania” din Zalău între 1976 şi 1980, şi a cenaclului „Iosif Vulcan” din Oradea între 1980 şi 1991, iar din anul 1990 şi până în prezent este redactor la revista „Vatra” din Tîrgu-Mureș. De-a lungul timpului a susţinut cu cronici literare, eseuri şi studii critice, prestigioase reviste de profil: „Familia” (1980-1990), „Vatra” (din 1990 încoace), şi a colaborat la revistele „Steaua”, „Caiete critice”, „Arca”, „Tribuna”, „Viața Românească”, „Limes”, „Calende”, „Discobolul”, „Paralela 45” etc. A înființat și a fost redactor-șef între 1991 şi 1992 al ziarului „Gazeta de Vest” din Oradea, iar împreună cu un grup de studenți de la Facultatea de Litere din Brașov a pus bazele revistei studenţești „Erată”, pe care a şi condus-o în calitate de director între anii 1995 şi 1999.

Totodată, prof. univ. dr. Virgil Podoabă are un palmares impresionant de participări la colocvii, târguri de carte, simpozioane, lansări de carte și întâlniri cu cititorii şi a susţinut de-a lungul timpului numeroase conferințe pe teme literare și culturale, cum este cea de la Sebeş.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Daia Română, prima comună din Alba cu rețea de gaz finanțată prin Programul „Anghel Saligny”

Publicat

în

Prima comună din Alba cu rețea de gaz finanțată prin Programul „Anghel Saligny”, Daia Română

Daia Română este prima comună din județul Alba care va avea rețea de gaz finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Contractul de finanțare, în valoare de peste 36,7 milioane de lei, a fost semnat miercuri 27 martie.

Contractul de finanțare este în valoare de 36m7 milioane de lei. Toate locuințele, agenții economici și instituțiile publice din comuna Daia Română vor fi racordate la rețeaua nou construită de gaze naturale. Alimentarea cu gaze naturale a comunei Daia Română se va realiza din stația de reglare – măsurare predare proiectată în zona satului Limba, din comuna Ciugud.

Pentru evitarea spargerii carosabilului la executarea branșamentelor, în cazul străzilor modernizate, conductele se vor amplasa pe ambele părți ale străzilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

28 martie 1923, ziua în care a fost promulgată Constituția României adoptată după Marea Unire

Publicat

în

La 28 martie 1923 era promulgata prin decret regal Constitutia Romaniei Mari, votata de Parlamentul Romaniei

Constituțiunea României din 28 martie 1923 (cunoscută și sub numele, incomplet și incorect, de „Constituția din 1923” – deoarece, constituțiilor li se precizează întotdeauna ziua, luna și anul intrării în vigoare) este Constituția României adoptată după Marea Unire.

A fost în vigoare până la adoptarea Constituției din 1938 și apoi (cu restricții) în perioada 1944-1947.

Elaborat în 1923, proiectul Constituției a fost supus dezbaterii parlamentare. După ce a fost adoptată de Parlament, a fost sancționată și promulgată de Regele Ferdinand I la data de 28 martie 1923 și publicată în Monitorul Oficial No. 282 din 29 martie 1923, dată la care a intrat în vigoare.

Potrivit Constituției din 1923, România era o monarhie constituțională, stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituția unificării, cum mai e numită, consfințește realizarea României Mari și are la bază constituția din 1866, dovadă fiind faptul că din cele 138 de articole, 78 s-au păstrat din cea de la 1866. Regele Ferdinand I (1914-1927) reprezinta elementul cheie al vieții politice. El exercita puterea executivă, numea și revoca miniștrii, sancționa și promulga legile, era șeful Armatei, avea drept de veto, putea bate monedă, conferea decorații, avea drept de amnistie și grațiere, convoca și dizolva Parlamentul, încheia tratate (acestea devenind valabile după ce erau aprobate de Parlament). Parlamentul constituia puterea legislativă în cadrul regimului democratic. El era bicameral (Senatul și Adunarea deputaților) și avea rolul de a vota legile, de a le abroga și avea drept de control asupra activității guvernului.

Această constituție legifera principiul separării puterilor statului:

puterea legislativă – exercitată colectiv de Adunările legislative (Senat și Adunarea Deputaților) și Rege;
puterea executivă – încredințată Regelui, care o exercita „în modul regulat prin Constituțiune” (prin intermediul Guvernului format de partidul sau alianța care câștigă alegerile parlamentare). Formula sintetică care exprima acest principiu, larg cunoscut de public, era Regele domnește, nu guvernează.
puterea judecătorească – atribuită Înaltei Curți de Casație și Justiție și instanțelor de judecată.

Această constituție a contribuit la consolidarea Marii Uniri și a creat cadrul democratic al vieții politice din România până în anul 1938, când s-a adoptat prin plebiscit Constituția României din 1938.

Întrucât Constituția din 1938 era un document mai puțin democratic decât cea din 1923 (fiind elaborată sub presiunea politică a creșterii totalitarismului nazist și sovietic în întreaga Europă), după evenimentele de la 23 August 1944, Regele Mihai a repus în vigoare Constituția din 1923. Dpdv juridic, ea a fost în vigoare (cu multe restricții și încălcări de facto, generate de ocupația militară sovietică și de creșterea continuă a influenței politice a comuniștilor) până la lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, când Partidul Comunist Român, ajutat de ocupanți, a obținut, prin șantaj și amenințare cu forța, semnătura Regelui pe un act nelegal de abdicare. În aceeași seară, printr-o ședință măsluită a Adunării Deputaților (care se afla în vacanță parlamentară, aleșii nefiind nici măcar prezenți, ci plecați în circumscripțiile teritoriale!), comuniștii au dat o aparență de legalitate loviturii de stat, „desființând” (sic!) nu doar instituția Monarhiei, ci și Constituția în vigoare. A urmat o perioadă de vid constituțional, până la adoptarea Constituției totalitare a Republicii Populare Române, survenită la 13 aprilie 1948.

Constituţia stipula de la început că Romaâia este stat naţional unitar şi indivizibil, al cărei teritoriu este inalienabil. Cu privire la drepturile cetăţenilor, se făcea referire la condiţiile specifice democraţiei: garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, fără deosebire etnică, de limbă sau religie, egalitatea cetăţenilor în societate şi înaintea legilor, libertatea conştiinţei şi întrunirilor, dreptul de asociere, secretul corespondenţei, inviolabilitatea domiciliului. Se instituia votul universal, egal, direct obligatoriu şi secret. Militarii şi femeile, ca în toate ţările europene din acea vreme, nu puteau să-şi exprime o opţiune politică în faţa urnelor. Ascendenţa regelui faţă de Parlament consta în faptul că legile nu puteau intra în vigoare decât sancţionate (astăzi spunem promulgate), iar regele putea refuza sancţionarea unei legi. Ascendenţa faţă de Guvern consta în faptul că „Guvernul exercită puterea executivă în numele regelui”. Regele nu avea ascendenţă asupra puterii judecătoreşti, care „se exercită de către organele ei”. Numai hotărârile, care se pronunţau „în virtutea legii”, se executau „în numele regelui”. Nu exista o Curte Constituţională ca astăzi, sarcinile revenind Curţii de Casaţie, care era constituită din jurişti de profesie, integri şi neafiliaţi niciodată vreunei grupări politice. Constituţia prevedea un parlament bicameral, din care Camera Deputaţilor se alegea prin vot universal, iar Senatul era compus din membri aleşi din diferite grupări (Camera de Comerţ, cadrele didactice etc.) şi din senatori de drept: reprezentanţi ai cultelor, preşedintele Academiei Române, foşti preşedinţi ai fiecărei camere legislative, foşti senatori şi deputaţi care fuseseră aleşi cel puţin în zece sesiuni, foşti miniştri care au deţinut cel putin şase ani fotoliul ministerial, foşti preşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi alţi demnitari. Legea fundamentală exprima foarte precis prerogativele suveranului şi condiţiile succesiunii la tron. Constituţia din 1923 a funcţionat în perfectă ordine până în februarie 1938, când regele Carol al II-lea a iniţiat o Constituţie nouă, care întărea puterea regală şi limita libertăţile democratice. În principiu aceasta a fost valabilă până în 1947, deşi după abdicarea regelui s-au aplicat cutume în afara legii fundamentale, iar după 23 august 1944 a fost parţial amendată şi revizuită.

Sursa: wikipedia și ziare.com


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba