Rămâi conectat

Știri

Jobul anului 2016: Se caută bărbat cu soție specială, pentru un loc de muncă dispărut din Evul Mediu

Publicat

în

Unul din cele mai inspirate anunțuri de locuri de muncă tocmai a fost publicat pe un site de profil. Se caută o familie pentru a îndeplini un rol care părea de mult dispărut.

Angajatorii caută un ”dregător la curte”, un bărbat care să îndeplinească o mulțime de funcții pe un domeniu extraordinar din Spania. Domeniul e așezat într-o zonă viticolă și include o zonă de vânătoare și locuri de pescuit.

Cei interesați de acest loc de muncă trebuie să fie dispuși să plece cu familia în Spania. Doritorii se pot înscrie pe https://www.ejobs.ro/user/locuri-de-munca/dregator-la-curte/815491?utm_source=greatnews&utm_medium=cpc

Iată ce condiții trebuie să îndeplinească doritorii:

– să fii căsătorit;
– să-ți facă mare plăcere să lucrezi cot la cot cu soția ta;
– soția ta să fie de acord cu noua viață;
– să știi ceva română, engleză sau germană și spaniolă;
– să realizezi, în sfârșit, că timpul petrecut cu vânătoarea, pescuitul și viticultura se poate rezuma la expresia ”Ți-am spus eu că o să-mi folosească toate astea!”;
– să ai o experiență de lucru cu mentalitatea spaniolă, de preferat acasă la ea;
– să-ți placă să fii ascultat de oameni, dar mai ales oamenilor să le placă să asculte de tine; adică să fii modelul din zecile de citate despre lideri care umplu internetul nostru de toate zilele;
– să ai chef să te stabilești în altă țară cu familie cu tot;
– să știi că un calculator nu pornește niciodată dacă nu este băgat în priză, iar MS Office nu este o prescurtare pentru mess;

Citește și AJOFM Alba: Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți va avea loc, anul acesta, în octombrie

Cu ce se ocupă un dregător modern:

– vei prelua, împreună cu soția ta, în administrare un domeniu de aproximativ 3.000 ha din Spania;
– veți gestiona domeniul de vânătoare, domeniul viticol și cel agricol;
– veți gestiona echipe de muncitori și lucrători pentru toate activitățile necesare;
– te vei ocupa de musafirii care vor vizita domeniul (primire, cazare, masă, activități, etc.);
– și multe altele necesare unei proprietăți administrate de un om gospodar.

Cazarea și masa vor fi asigurate gratuit, la proprietate. Pentru a participa la selecția pentru acest loc de muncă cu adevărat unic, accesează https://www.ejobs.ro/user/locuri-de-munca/dregator-la-curte/815491?utm_source=greatnews&utm_medium=cpc

Sursa:greatnews.ro

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

18 aprilie, Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor: În Alba, 3 monumente patrimoniu UNESCO, Cetatea Dacică de la Căpâlna, Situl Rural Câlnic, Peisajul Cultural Minier Roșia Montană

Publicat

în

Astăzi, 18 aprilie, este Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor

Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor a fost stabilită în 1982 la Conferința Generală a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO).

Ziua este promovată de ICOMOS (organizație internațională neguvernamentală dedicată conservării monumentelor și siturilor lumii) la nivel global.

În Alba, azi, de Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor celebrăm cele 3 Monumente patrimoniu UNESCO: Cetatea Dacică de la Căpâlna, Situl Rural Câlnic, Peisajul Cultural Minier Roșia Montană şi cele 686 de monumente istorice de importanță națională și locală din Județul Alba.

Este vorba despre 202 monumente de arheologie , 448 monumente de arhitectură, 20 monumente de for public, 16 monumente memoriale/funerare

Judetul Alba dispune si de un bogat patrimoniu arheologic: Cetatea Dacica de la Capalna; Cetatea Dacica de la Cetatea de Balta; Cetatea Dacica de la Craiva (Apoulon sau Ranistorum); Orasele antice de la Apulum: Colonia Aurelia Apulensis si Colonia Nova Apulensis; Castrul Legiunii a XIII-a Gemina de la Alba Iulia.

De asemenea in Judetul Alba intalnim si zone etnografice cu specific arhitectural – identitar din care amintim: Satele Sasesti, Valea Tarnavelor, Secuimea Trascaului, Valea Sebesului, Tara Aurului, Valea Ariesului, Culmea Trascaului, Tara Motilor, Satele de piatra.

Conditiile istorice au impus o diversitate a cultelor religioase. Comunitatile de ortodocsi, catolici, evanghelici, reformati si evrei au construit ample monumente arhitecturale care imbogatesc patrimoniul cultural al judetului Alba. Un segment important de monumente il constituie bisericile si ansamblurile manastiresti, proprietate privata a cultelor religioase – Arhiepiscopia Ortodoxa Romana Alba Iulia; Episcopia Romano Catolica; Arhiepiscopia Romano-Catolica; Biserica Franciscana etc. Lacasurile de cult existente pe teritoriul judetului Alba constitue premisele dezvoltarii turismului ecumenic, religios.

Romania este membra UNESCO din 27 iulie 1956 si desi ascunde multe minuni: locuri frumoase ascunse de civilizatie, monumente istorice antice sau medievale, dar si monumente ale naturii, neschimbate de secole, are incluse in Patrimoniul Mondial UNESCO doar sapte grupe de monumente sau locuri din Romania, printre care se regasesc asezarile sasesti cu biserici fortificate din Transilvania si fortaretele dacice din Muntii Orastiei.

Asezarile sasesti cu biserici fortificate din Transilvania, incluse in patrimoniul UNESCO din anul 1993, sunt: Biertan, Calnic, Darjiu, Prejmer, Saschiz, Valea Viilor si Viscri. Potrivit UNESCO, aceste sate fiind reprezentative pentru peisajul cultural al Transilvaniei de sud. Judetul Alba are trei monumente istorice inscrise in Lista Patrimoniului Mondial UNESCO: Cetatea Dacica de la Capalna, Situl Rural Calnic si Situl Rosia Montana.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Detectoare pentru viață, în județul Alba

Publicat

în

În județul Alba, detectoare pentru viață

Marți 16 aprilie a început activitatea de montare a primelor detectoare de fum/monoxid de carbon din totalul de 500 de bucăți alocate locuințelor din județul Alba.
Mai multe familii din localitățile Noșlac, Vințu de Jos, Ighiu și Fărău au primit vizita pompierilor militari și voluntari, precum și a reprezentaților Delgaz, și au intrat în posesia unui asemenea dispozitiv, oferit cu titlu gratuit.
Activitatea este continuată în aceste zile în Arieșeni, Horea, Vadu Moților, Bistra, Ocoliș, Jidvei, Mihalț, Întregalde, Râmeț și Șugag.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Performanță pentru Corul „Apulum” al Seminarului Teologic din Alba Iulia

Publicat

în

Corul „Apulum” al Seminarului Teologic din Alba Iulia, o nouă performanță

Membrii ansamblului vocal „Apulum” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia au participat la Olimpiada Națională Corală – faza zonală, desfășurată la Arad.

Formațiunea corală albaiuliană este dirijată de părintele prof. dr. Nicolae Topîrcean, cadru didactic titular în cadrul instituției de învățământ preuniversitar. Prestația corului a fost apreciată de juriu cu punctajul maxim, 100 de puncte, ansamblul coral obținând Premiul I la Secțiunea „Seminarii Teologice”.

În cele 25 de minute alocate formațiunii corale albaiuliene, au fost interpretate patru piese care au vizat un repertoriu variat: „Kratima”, de Anton Pann, „Astăzi, Cel Prealăudat”, armonizare Iosif Fiț, „Florilegiu bizantin”, de Stelian Ionașcu, și „Răsunet de la Crișana”, de Ion Vidu.

„Reușita obținută la faza zonală a Olimpiadei constituie rezultatul activității susținute cu perseverență de către tinerii pasionați de cântul coral, desfășurată pe parcursul a numeroase ore de repetiții, prin participări la sfintele slujbe, dar și la diverse manifestări artistice”, se arată într-un comunicat de presă.

Corul „Apulum” a fost înființat în anul 1991 și, timp de nouă ani, până în 2000, a fost condus de prof. Iosif Fiț. Repertoriul abordat este unul preponderent liturgic, necesar participării la sfintele slujbe. Pe parcursul timpului, membrii formațiunii au obținut numeroase premii cu ocazia participării la diferite festivaluri și concursuri muzicale naționale. De asemenea, ansamblul vocal dirijat de părintele prof. dr. Nicolae Topîrcean, în parteneriat cu Asociația Corală „Codex Apulum”, a pus în scenă Oratoriul Bizantin de Paşti „Patimile şi Învierea Domnului”, de Paul Constantinescu.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba