Istoria Târgului de Fete de pe Muntele Găina

Adăugat la Știri

targul de fete„Târgul de Fete de pe Muntele Găina este o sărbătoare populară cu o vechime considerabilă fiind o dovadă vie a tradiţiilor noastre româneşti.

Vara, în ziua de Sfântul Ilie (tradițional la 20 iulie) sau în cea mai apropiată duminică de ziua Sfântului Ilie (de fapt, pe vremuri, se ținea în prima duminică de după sărbătoarea sfinților Petru și Pavel, dar după „stil vechi”, iar prin introducerea calendarului gregorian, „stil nou”, s-a ajuns în preajma sfântului Ilie), are loc Târgul de fete la care participă fetele de măritat sau fetele mari care vor sa fie pețite de feciori. Pregătirea pentru această sărbătoare poate să dureze ani de zile pentru fetele care aduc și zestrea primită de la părinți și rude împachetată în frumoase lăzi de zestre sculptate cu diferite motive florale. Organizatorii sunt delegați din satul Vidra (numiți vidrești) și din satul Bulzești (numiti crișeni).

Două legende distincte se povestesc la focurile de pe munte despre vârful Găina. Una din ele spune că locuitorii comunei Vidra de Sus, aflată la poalele muntelui, lucrau pe vremuri la băile de aur din munții Bihariei. Aici, ei tot vedeau o găină de aur ieșind din băi și mergând să își clocească ouăle într-un cuib din vârful muntelui. Au încercat de multe ori să o prindă, dar găina, speriată, a fugit cu tot cu aur în adâncuri. Se spune că de atunci oamenii nu au mai găsit aur în acea zonă și au încetat să mai sape după el. Muntele a luat numele Găina și a despărțit, ca și graniță naturală, ținuturile moților de cele ale crișenilor.

Cealaltă legendă vorbește despre o zână frumoasă și foarte bogată, care avea o găină ce făcea ouă de aur. Odată pe an, zâna dăruia câte un astfel de ou unei fete sărace și cuminți, ca să aibă și ea zestre pentru măritiș. Multă vreme, oamenii au trăit în armonie cu zâna, pentru că îi cereau sfatul și ajutorul când aveau nevoie. Dar, într-o zi, cinci feciori din comuna Vidra, travestiți în fete, s-au furișat până la adăpostul zânei, au aflat unde ține găina cu ouăle de aur și au furat-o, cu tot cu coșul plin de ouă. Însă, în fuga lor cea iute, cel care ducea coșul l-a scăpat, iar ouăle au ajuns în apele învolburate ale Arieșului, care și acum mai are, ici – colo, sclipiri de aur în adânc. Speriați, feciorii au ascuns găina în munții Abrudului (renumiți și acum pentru bogăția lor). Zâna s-a supărat pe lăcomia și îndrăzneala oamenilor și a părăsit meleagurile, plecând în zări îndepărtate. Se spune că de atunci tot urcă tinerii pe acel platou de munte, în a treia duminică a lunii iulie, doar – doar zâna se răzgândește și o vor afla din nou acolo.

 Originile târgului, în nevoia de comunicare și comerț

Istoricii, însă, au altă explicație pentru apariția acestui târg. Cum satele din zonă erau izolate, răspândite pe văi, dealuri, coame de munte, oamenii nu prea aveau ocazia unei ”interacțiuni”, iar asta dăuna și din punct de vedere al comerțului, și din punct de vedere social. Tinerii aveau nevoie de un spațiu unde să se întâlnească și în care părinții să poată pune la cale căsătorii. Iar părinții aveau nevoie de un loc bun pentru schimbul de produse, în era trocului și, mai târziu, pentru vânzarea acestora. Astfel că nevoia de comunicare și de comerț i-a împins pe oameni să își creeze un spațiu de întâlnire. Rezultatele au fost pe placul tuturor, astfel că, generații după generații, târgul s-a păstrat. Dincolo de schimbul de produse, el a permis căsătorii între tineri din zone diferite, fapt care a dus la evitarea încrucișărilor între rude și apropiați.

Numele de ”târg de fete” i-a rămas tocmai de la această tradiție a aducerii fetelor de măritat cu tot cu zestre pe platou și a oficierii unor căsătorii direct acolo. Preoții veneau anume cu acest scop pe munte, mai ales că localnicii credeau că o cununie încheiată pe Găina este însoțită de noroc și prosperitate, iar cei doi soți vor fi fericiți. Tinerele soseau cu zestrea împachetată în lăzi tradiționale, cu motive florale, care de care mai frumoase, aduse pe cai sau în căruțe. Cele mai bogate aduceau cu ele și vite sau stupi, iar familia ridica un cort în care etala averea. Plus fata de măritat. Însă adevărul știut chiar din bătrâni este că niciodată vreo fată nu a fost ”vândută”, ca un simplu obiect de târg. Feciorii veneau în pețit (fie că știau fata dinainte, fie că își încercau norocul pe loc), iar dacă tatăl fetei și părinții feciorului cădeau la înțelegere, iar tinerii se mai și plăceau, începeau negocierile de nuntă.

În cazurile în care totul se rezolva rapid, cununia se făcea pe loc. Obiceiul se derula cam așa: părinții fetei, înarmați cu plăcintă, găini fripte, pălincă, așteptau pețitorii. Feciorii veneau și ei cu chimirul plin de aur și argint, ca să se vadă cât sunt de însăriți. Tații erau ”negociatori-șefi”. Abia dacă ei erau de acord asupra zestrei, feciorul chema fata la joc (un pas obligatoriu, pentru a se vedea dacă nu este cumva șchioapă, fapt care reprezenta un handicap și cerea mai multă zestre, dacă nu chiar ducea la desfacerea înțelegerii). Un alt aspect în ritual era cântărirea fetei pe o scândură în balans, la capătul căreia era pusă zestrea. Tradiții similare legate de măritișul fetelor existau și în Rusia, din câte spun documentele.

Tradițiile vechi, ajustate după modernitate

Pe vremea când bunicii mei erau tineri, încă se mai păstrau obiceiul măritișului pe Găina. Tinerii din Apuseni nu concepeau să rateze evenimentul, iar mulți făceau drumul pe jos. Încet – încet, el a prins un puternic contur turistic, datorat spectacolului folcloric prezentat an de an și obiceiurilor înfățișate, dar și produselor care se puteau achiziționa aici. După prima parte a anilor ’90, marketingul și politica au pus stăpânire pe eveniment, chiar dacă mai timid, la început. Spectacolul s-a înbogățit de la un an la altul, cu noi formații de muzică populară, de dansuri, de cântece sau teatru chiar, cu evenimente din ce în ce mai multe ca parte în festival. La fel s-au îmbogățit și corturile autorităților organizatoare cu nume diverse de sponsori, de politicieni sau de invitați din țară și din afară. Punctul culminant, la capitolul participanți, a fost atins la jumătatea anilor ’90, când statisticile spun că pe platou au fost 100.000 de oameni. În rest, numărul lor a oscilat între 10.000 – 20.000 sau chiar 50.000, în funcție și de vreme.

Citește și Târgul de Fete de pe Muntele Găina vegheat de forțele de ordine

Tradițiile vechi au fost completate cu mofturile (sau avantajele, uneori) modernității: pe lângă joc popular, pe platou se face și discotecă, noaptea. Pe lângă tradiționalele concerte de tulnice, există și DJi care pun muzică de club. Pe lângă focurile care aprindeau cerul, au apărut show-urile cu lasere, vizibile de departe. Pe lângă produse precum oale, brânză, fluiere, cojoace de lână, cergi, unelte sau diverse alte obiecte de gospodărie, au apărut casetele cu muzică, mai apoi CD-urile, tricourile imprimate cu sclipici, șlapii colorați țipător, dulciuri precum vata pe băț sau ursuleții gumați; berea la doză concurează cu țuica, pălinca, vinul de casă, iar hot-dog-ii se bat cu turta dulce și cârnații. Poveștile în jurul focului au fost completate de proiecții de filme. Tarabele cu plăcinte s-au transformat în expoziții culinare, cu felurite mâncăruri, din toate zonele participante la eveniment. Portul costumelor tradiționale s-a mutat în expoziții de artă populară, parade sau în demonstrații de jocuri bătrânești.

Tulnicele păstrează legătura cu originile târgului

Pentru ca numele târgului (înregistrat de Consiliul Judetean Alba ca marcă la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci) să își merite ”renumele”, organizatorii au pus la cale, de câțiva ani, o paradă a fetelor de măritat (un fel de concurs de Miss, fără titulatura ca atare): fetele care ocupă primele trei locuri în acest concurs primesc, simbolic, ”zestre” (diverse cadouri) de la organizatori și sponsori. Autorități și organizații din județul Alba vor să impună evenimentul ca brand turistic național și internațional, printr-o strategie pe mai mulți ani, care a debutat cu crearea unei identități sonore a proiectului și lansarea conceptului de ”Muntele Dragostei” ca echivalent pentru muntele Găina. În funcție de caracterul electoral al unui an, pe la târg s-au perindat și diverși politicieni, candidați locali sau naționali pentru vreo funcție. Fiecare a pretins, mereu, că se află la sărbătoare pentru … sărbătoarea în sine, dar bătrânii locurilor, care mai urcă pe Găina cu straița plină de merinde în spate și dorm sub cerul liber, că ”așa făceau strămoșii”, s-au învățat să nu-i mai creadă. Își văd de oalele lor de lut și se minunează de ”muzicile cele noi” care rup aerul liniștit al muntelui. Se mai închină câteodată, depășiți de timpuri, dar mult mai înțelepți în simplitatea lor.

Nelipsite de la târg sunt tulnicăresele și tulnicele lor, instrument considerat cel mai vechi în zona munților Apuseni. Era cunoscut de dinainte de vremea dacilor; aceștia îl foloseau și pentru cântat, și pentru atenționare în caz de pericole. Locuitorii satelor răzlețe din munți tot astfel îl utilizau, ca să se anunțe unii pe alții de diverse întâmplări, de furtuni sau alte capricii ale vremii ori de o bucurie. Fiecare eveniment avea codul său în cântarea tulnicului, așa că îl putem numi un arhaic telefon mobil sau un cod ”Morse” specific. Frații tulnicului se regăsesc în istoria altor popoare, sub numele de alphorn (corn alpin) – în Elveția, Austria sau țări scandinave. Secretele fabricării acestui instrument sunt știute și păstrate de din ce în ce mai puțini meșteri, la fel și taina cântatului la tulnic. Dacă în Elveția există școli unde acest instrument se deprinde (fie de amatori, fie de muzicieni profesioniști), în Apusenii României tradiția se duce numai în familie, dacă mai există interes pentru ea din partea tinerelor generații. La târgul de pe Găina, tulnicele au fost mereu prezente. Ele deschid evenimentul și ele anunță momentele sale principale, exact așa ca în vechime. Și tot ca în vechime, sunt mânuite de femei, unele atât de plăpânde, de te întrebi de unde au forța necesară să ridice instrumentul și să sufle în el cu așa putere. Dar secretul, spun tulnicăresele, stă în tehnică și în exercițiu.

Sursa:totb.ro

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii