Intervenție pentru căutarea unei persoane din comuna Bistra

Adăugat la Știri

isuÎn data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 23.18, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Unirea” al județului Alba a fost anunțat, printr-un apel pe numărul unic 112, despre faptul că o femeie în vârstă de 81 de ani din com. Bistra a plecat de acasă după animale şi nu s-a mai întors.

La locul indicat – com. Bistra – Zona Dosul Neagului, au fost trimise echipaje de la ISU Alba – Pichetul de pompieri Câmpeni, Salvamont Alba, precum și echipaje din cadrul IPJ Alba, IJJ Alba şi SVSU Bistra.

Pentru salvarea persoanei dispărute, au fost angrenate următoarele forțe și mijloace de intervenție:

  • ISU Alba – Pichetul de pompieri Cîmpeni – 8 pompieri cu 1 autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD;
  • Salvamont Alba – 10 salvamontiști cu 2 autoturisme;
  • IJJ Alba – 2 jandarmi cu 1 autospecială;
  • IPJ Alba – 6 polițiști cu 2 autoturisme;
  • SVSU Bistra – 4 voluntari.

Intervenția de salvare a fost îngreunată de zona greu accesibilă şi de întuneric. După mai multe ore de intervenție, în data de 15 octombrie în jurul orei 10.00, salvatorii au găsit persoana la stâna unui vecin.

Echipajul SMURD prezent la fața locului a evaluat starea medicală a persoanei, nefiind nevoie de transportul acesteia la spital.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii