INS: Spor natural negativ, de peste 46.000 de persoane, de la începutul acestui an și până în luna septembrie

Adăugat la Știri

oameniDe la începutul acestui an și până în luna septembrie, sporul natural negativ a fost peste 46.500 de persoane. Recordul negativ a fost atins în luna februarie 2016 – peste 8.300 persoane.

Sărăcia, lipsa accesului la medicamente, mai ales pentru populația vârstnică, starea deplorabilă a sistemului de sănătate – unde mii de români mor cu zile în fiecare an – sunt doar câteva dintre cauzele sporului natural negativ înregistrat lună de lună.

Numai în luna septembrie 2016 România a pierdut 657 persoane prin dinamica deceselor vs nașterilor. Potrivit INS, în septembrie s-a înregistrat nașterea a 18.332 copii, în timp ce numărul persoanelor decedate a fost de 18.989.

„În luna septembrie 2016 s-au înregistrat mai puține fenomene demografice (nașteri, decese, căsătorii și divorțuri) față de luna august 2016. În luna septembrie 2016 s-a înregistrat nașterea a 18.332 copii, cu 1.271 mai puțini copii decât în luna august 2016. Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna septembrie 2016 a fost de 18.989, cu 815 mai puține decât în luna august 2016. Sporul natural a fost negativ în luna septembrie 2016, de 657 persoane (decedații având un excedent față de născuții-vii)”, precizează INS.

Față de luna septembrie a anului trecut, numărul persoanelor care au decedat a fost cu 460 mai mare.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii