Alertă meteo: Vremea se schimbă radical. Din 14 august, ploi violente, vijelii și grindină

Adăugat la Știri

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată.

Potrivit ANM, în intervalul 14 august ora 9:00 – 16 august, ora 9:00, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și grindină.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente la început în regiunile vestice și nord-vestice, apoi aria lor se va extinde treptat și în restul teritoriului.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Pe parcursul zilei de miercuri (14 august), disconfortul termic și canicula vor persista în sudul, estul și centrul teritoriului.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii