Rămâi conectat

Știri

În weekend, vreme închisă, cu ceaţă şi burniţă

Publicat

în

Vineri în zonele joase de relief, mai ales în prima parte a zilei se va semnala ceaţă, ce se poate asocia cu totul izolat cu burniţă sau fulguieli. Vor fi condiţii de polei. În restul ţării cerul va fi variabil, cu înnorări temporare. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 8 grade.

La munte, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, iar noaptea izolat va fulgui. Maximele vor fi comparabile cu cele de ieri: 0 grade la Păltinis şi Preadeal, -2 grade la Semenic si la Sinaia, 3 grade la Stina de Vale si -5 grade la Vf. Toaca din masivul Ceahlau. Pe văi şi în depresiuni local va fi ceaţă.

În weekend, vremea se încălzeşte. Sâmbătă vor mai fi înnorări temporare însă doar izolat va ninge slab în nordul Carpaţilor Orientali. Vântul are intensificări doar în zona înaltă. Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni, pe arii restrânse va fi ceaţă. Duminică o zi cu vreme plăcută, şi nori dar şi soare şi puţină ceaţă pe văi şi în depresiuni noaptea şi dimineata. În cursul nopţii, izolat va ninge slab în nordul Carpaţilor Orientali.

Sâmbătă doar izolat vor fi precipitaţii slabe, mixte în Maramureş şi ninsori în nordul Carpaţilor Orientali. Vântul va avea intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime, în creştere faţă de vineri în regiunile sudice, vor fi cuprinse între 1-2 grade în depresiunile transilvane şi 10 grade la Pitesti. Dimineaţa, în zonele joase, pe arii restrânse va fi ceaţă. În capitală, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Dimineaţa, 0-1 grad dar la amiaza, mai cald decât sâmbătă, in jur de 8 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.

Duminica valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pentru a doua decadă a lunii decembrie în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 grade la Miercurea Ciuc şi 10 grade la Drobeta Turnu Severin. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nordul, nord-estul şi centrul ţării. Vântul va avea intensificări în zona montană înaltă. Dimineaţa, în zonele joase, pe arii restrinse, se va semnala ceaţă. În Bucureşti, dimineaţa, -2…0 grade şi condiţii de ceaţă. Cer variabil peste zi şi la amiaza, 7-8 grade.

Puţin soare în regiunile intracarpatice, la munte cel mai probabul dar şi pe ici pe colo în nordvest. În rest, nori, ceaţă, izolat burniţă şi chiar fulguieli. Vor fi condiţii de polei. Maximele, pozitive dar nu mai mari de 6 grade. În sud, vreme închisă, poate doar la deal să se arate putin şi soarele. Ceaţă şi izolat burniţă sau ploaie slabă. Maximele zilei, 6-7 grade în Oltenia şi 4-5 grade in Muntenia. În Dobrogea, nori josi şi local ceaţă asociată poate şi cu burniţă, cel mai probabil in prima parte a zilei. În aceste condiţii la amiază nu vor fi mai mult de 4 grade la Tulcea si Constanta. În Moldova, tot asa, o vreme fără soare cu ceaţă în special dimineaţa când poate fi asociată şi cu burniţă. Maximele zilei: 5 grade la Suceava si Iasi, 6 in Bacau, 4 la Focsani si 3 la Galati.

Sursa:realitatea.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba