Rămâi conectat

Știri

În siguranță alături de jandarmi, final de campanie

Publicat

în

Colegiul Tehnic ”Apulum” din Alba Iulia, a fost joi, 5 noiembrie, destinaţia finală a campaniei “ În siguranţă, alături de jandarmi!” , proiect iniţiat de Jandarmeria Alba şi desfăşurat cu sprijinul Instituţiei prefectului, Inspectoratului Şcolar Judeţean şi Asociaţiei Internaţionale a poliţiştilor – Regiunea 2 Alba. Ca şi cu precedentele ocazii, jandarmii le-au vorbit elevilor şi cadrelor didactice despre drepturile şi obligaţiile care le revin, despre modul în care Jandarmeria poate să garanteze respectarea drepturilor, să asigure respectarea legii şi să contribuie la menţinerea unei stări de ordine şi siguranţă, necesare bunei desfăşurări a activităţilor cotidiene.

La fel ca în celelalte unităţi de învăţământ, unde au avut loc acțiunile de informare, pe timpul întâlnirii a fost evidenţiat rolul Jandarmeriei ca instituţie militară în societate şi modul în care jandarmii îşi îndeplinesc misiunile de asigurare a ordinii şi liniştii publice. În plus, jandarmii le-au explicat celor prezenți cum pot să recunoască faptele antisociale, care le sunt drepturile și obligațiile în respectarea legii și ce modalități au la dispoziție pentru a sesiza autoritățile îndreptățite să ia măsuri. Totodată, elevii și cadrele didactice au primit informații cu privire la cele mai frecvente fapte de natură contravențională şi penală întâlnite în mediul școlar, precum și cu privire la răspunderea penală a minorilor.

“În numele Jandarmeriei Alba, doresc să le mulţumesc tuturor participanţilor la ediţia din acest an a campaniei “ În siguranţă, alături de jandarmi!”. Subliniez faptul că am avut parte de o generaţie de cadre didactice şi elevi deschisă, sensibilă şi receptivă la dialogul pe care reprezentanţii noştri l-au purtat în fiecare dintre cele 10 şcoli unde au susţinut sesiuni de informare. Este evident că această generaţie de participanţi a contopit cumva şi informaţiile pe care le-am transmis în ediţiile anterioare şi este de asemenea evidentă dorinţa de a lega un parteneriat cu Jandarmeria Alba pe linia siguranţei personale şi colective, fie el şi informal. În concluzie, cred,, acum mai mult decât oricând, că aceste campanii nu sunt doar utile ci sunt şi necesare şi am convingerea că şi generaţia viitoare de participanţi va avea aceeaşi maturitate şi receptivitate. Doresc de asemenea să mulţumesc în mod deosebit tuturor partenerilor noştri, prin a căror contribuţie s-au creat indubitabil condiţiile pentru creşterea nivelului de siguranţă al elevilor, atât în mediul şcolar cât şi în afara acestuia. ”, a declarat domnul colonel Felician Itu, inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba.

Potrivit doamnei profesor Marcela Eugenia Daramus, inspector şcolar general, “Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, şcolile din judeţ colaborează foarte bine cu Jandarmeria Alba si mulţumim pe acestă cale pentru faptul că ne sprijină întotdeauna şi este alături de noi, elevi, cadre didactice, părinţi. Numai împreună putem să luptăm împotriva violenţei de orice natură. Sunt sigură ca şi ân acest an şcolar vom colabora si ne vom implica ân acelaşi mod deosebit de serios pentru a duce mesajul <<Fii responsabil! Respinge violenta din şcoala ta!>> în şcoli, în rândul copiilor, cadrelor didactice, părinţilor. Astfel de parteneriate trebuie sa fie pe termen nelimitat deoarece primordial pentru noi este siguranţa elevilor ”.
Referitor la proiectul informativ tocmai încheiat, prefectul judeţului Alba, domnul Gheorghe Feneşer, a transmis următoarele cuvinte: „Salut cu toată căldura, iniţiativa Jandarmeriei de a organiza o nouă campanie privind combaterea şi prevenirea violenţei în mediul şcolar. Acest demers vine să sublinieze încă odată utilitatea şi necesitatea organizării unor astfel de evenimente, care trag nişte semnale de alarmă cu privire la pericolele care îi pândesc pe copiii noştri. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba are un rol vital în garantarea sentimentului de siguranţă publică şi de prevenire a actelor antisociale în unităţile de învăţământ. Elevii au oportunitatea şi şansa de a beneficia de sprijinul Jandarmeriei, care se dovedeşte a fi în permanenţă un element esenţial de echilibru şi protecţie în universul şcolar. Doresc să asigur atât Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba, cât şi celelalte instituţii implicate în această campanie de susţinerea permanentă a Instituţiei Prefectului, care îşi manifestă întreaga disponibilitate pentru organizarea unor astfel de acţiuni educative pentru tinerii noştri”.

Proiectul informativ „Te vrem în siguranţă” s-a desfăşurat la nivel judeţean în perioada 23 septembrie – 5 noiembrie şi, alături de iniţiatorul acestuia, Jandarmeria Alba, s-a aflat Instituţia Prefectului – Judeţul Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Regiunea 2 Alba.
În urma acţiunilor informative desfăşurate, peste 1000 de elevi şi cadre didactice au primit direct de la jandarmi informaţiile care îi pot ajuta să prevină singuri şi să combată orice fel de comportamente violente, discriminatorii şi infracţionale.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba